Arhivele Nationale ale Romaniei

Arhivele Nationale ale Romaniei Arhivele Naționale ale României este instituţia publică ce are misiunea de a proteja Fondul Arhivistic Național.
(1)

Ștefania Mărăcineanu s-a născut în seara zilei de 17 iunie 1882, în suburbia Sf. Ioan Moşi din București, fiind fiica na...
18/06/2026

Ștefania Mărăcineanu s-a născut în seara zilei de 17 iunie 1882, în suburbia Sf. Ioan Moşi din București, fiind fiica naturală a Sevastiei, „menageră”, iar nașterea a fost înregistrată pe 18 iunie la Primăria Sectorului 1 – Galben. Despre originea și copilăria Ștefaniei Mărăcineanu nu s-au păstrat informații sigure, la 10 ani apărea în foaia matricolă a clasei a IV-a primară a Azilului „Elena Doamna” ca orfană.

În anii 1899-1903 a urmat Școala Centrală de Fete cu rezultate foarte bune, în 1904 a dat diferențele pentru liceul real, iar în 1907 s-a înscris la Universitatea din București – Facultatea de Științe, obținând în 1910 licența în științe fizico-chimice. A fost o studentă implicată și inovatoare, o lucrare de optică pe care a realizat-o a fost premiată la recomandarea profesorului Constantin Miculescu.
După terminarea facultății, în 1914 s-a prezentat la examenul de capacitate pentru învățământ secundar, a obținut cel mai bun rezultat și a devenit profesoară de fizică și chimie la diferite școli din București și provincie, mai mulți ani activând la Școala Centrală de Fete.

Profesionalismul și cercetările Ștefaniei Mărăcineanu au fost cunoscute și apreciate de unii contemporani, precum Constantin Kirițescu, Nicolae Iorga, Alexandrina Gr. Cantacuzino, Anna Lahovary, Casa Regală a României. A obținut o bursă și a continuat la Paris studii și experimente privind radioactivitatea, la Institutul Radiului, sub conducerea savantei Marie Curie. La 26 mai 1924, Ștefania Mărăcineanu și-a susținut lucrarea de doctorat cu titlul „Recherches sur la constante de polonium et sur la pénétration des substances radioactives dans les métaux” la Universitatea Sorbona din Paris. În perioada 1925-1929, Ștefania Mărăcineanu a continuat în Franța studiul radioactivităţii, a cercetării efectelor datorate interacţiunii cu mediul înconjurător (atmosfera terestră, radiaţia solară şi radiaţia cosmică) și a observat un fenomen necunoscut: expunerea la soare a substanţelor radioactive conduce la apariţia de precipitaţii sau cel puţin a condiţiilor specifice apariţiei lor. La Observatorul Astronomic, profesorul Henri Deslandres, directorul instituției, i-a pus la dispoziţie laboratorul de radioactivitate, unde Ștefania Mărăcineanu a studiat fenomenul pus în evidenţă de teza ei de doctorat, cel de variaţie a timpului de înjumătăţire a radiaţiei poloniului şi ipoteza că plumbul utilizat în timpul experimentelor devine radioactiv. În 1925, în contextul unei vizite oficiale la Paris, Regele Ferdinand și Regina Maria au cunoscut-o pe Ștefania Mărăcineanu, cercetătoarea le-a fost prezentată chiar de Președintele Republicii Franceze, care era la curent cu cercetările ei. La revenirea în țară, a primit o subvenție din fondurile proprii ale Reginei și premiul „Ferdinand”.

După revenirea în ţară, la 10 iunie 1930, Ştefania Mărăcineanu a înregistrat observaţiile sale într-un brevet de invenţie cu titlul „Mijloc de a provoca ploaia”, de asemenea a fost realizatoarea primei ploi artificiale din lume în luna mai 1931, la București, iar în vara anului 1934, cu sprijinul guvernului francez, în Sahara (Algeria).
Ștefania Mărăcineanu a scris și a publicat studii despre cercetările sale, a fost asistentă, apoi șefă de lucrări la Facultatea de Științe a Universității din București, unde, în 1925, a organizat o secţie de Radioactivitate în Laboratorul de Electricitate, după modelul Laboratorului de Fizică de la Institutul de Radium din Paris cu aparate personale, a predat cursul „Radioactivitatea”, iar în 1937 a fost primită membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a lucrat ca voluntară la spitalul din Câmpulung Muscel, ajutând soldații răniți de pe front, iar în anul de secetă 1942 a organizat experimente de generare a ploilor în zona Bărăganului, la Hagieni, Mărculeşti, jud. Ialomiţa, la Călugăreni, jud. Giurgiu, la Zurbaua, jud. Ilfov, la Buturugeni, jud. Giurgiu.

Ștefania Mărăcineanu s-a îmbolnăvit de cancer, provocat probabil de iradierile la care s-a expus în timpul experimentelor sale și a încetat din viață pe 15 martie 1944, la vârsta de 62 de ani, după ce fusese internată timp de patru luni în Spitalul Colentina. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, fiind condusă pe ultimul drum de elevele și profesoarele Școlii Centrale de Fete.

Arhivele Naționale ale României invită publicul să viziteze expoziția „Cusături tradiționale românești. Fir între genera...
16/06/2026

Arhivele Naționale ale României invită publicul să viziteze expoziția „Cusături tradiționale românești. Fir între generații”, organizată în perioada 16 iunie - 3 iulie 2026 în spațiul muzeal al instituției din Bd. Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, București.

Proiectul expozițional este centrat pe mostre de cusături tradiționale românești, realizate de elevi din clasele primare din mai multe județe ale țării în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și în anii imediat următori. Păstrate în monografii scrise de învățătoare pentru obținerea gradelor didactice, lucrările copiilor, cusute pe pânză de bumbac sau borangic, se evidențiază prin acuratețea execuției tehnice, prin îmbinarea culorilor și prin frumusețea ornamentelor florale sau geometrice specifice zonelor etnografice de proveniență.

În dorința de a celebra într-un mod inedit Ziua Universală a Iei, Arhivele Naționale expun aceste documente deosebite alături de lucrările realizate în cadrul primului atelier de cusături tradiționale românești organizat de instituția noastră în luna mai de către un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 81, coordonați de doamnele profesoare Natalia Lazăr și Cristina Ichim.

Expoziția este completată de proiectul „Tradiție și identitate românească”, care prezintă o suită de costume populare cu o vechime de aproape un secol și recreează un interior de casă țărănească. Conceptul curatorial este semnat de Mioara Iofciulescu, președinte fondator al Academiei de Artă Handmade București și de Ellida Toma, lector univ. dr. în cadrul Universității București.

Miercuri, 24 iunie 2026, de la ora 17.00, în cadrul expoziției va avea loc un eveniment special, dedicat Zilei Universale a Iei, prilej de celebrare a patrimoniului cultural românesc și de redescoperire a valorilor transmise din generație în generație.

Intrarea este gratuită.

O scrisoare confidențială a Elenei Văcărescu către Adina IonescuElena Văcărescu s-a născut la 21 septembrie/3 octombrie ...
15/06/2026

O scrisoare confidențială a Elenei Văcărescu către Adina Ionescu

Elena Văcărescu s-a născut la 21 septembrie/3 octombrie 1864, la Bucureşti, fiind fiica diplomatului Ioan Văcărescu, şi a Eufrosinei Fălcoianu. A studiat la Paris, la Sorbona, filosofia, arta poetică şi istoria, apoi s-a întors în România, unde a fost doamnă de onoare a reginei Elisabeta. După o idilă cu principele moștenitor Ferdinand, a fost nevoită să plece în exil. S-a făcut remarcată ca scriitoare, primind distincții importante atât din partea Academiei franceze, cât și a celei române, dar și ca diplomat, servind interesele României la Conferința de pace de la Paris și apoi în Societatea Națiunilor (a fost secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor), grație abilităților ei diplomatice și multiplelor conexiuni în lumea politică.

În 1921, România a implementat cea mai extinsă reformă agrară din Europa. În acest context, la Societatea Națiunilor a apărut o polemică între reprezentanții României și cei ai Ungariei, numită „problema optanților unguri” (a proprietarilor agricoli de etnie maghiară din Transilvania, care optaseră pentru cetăţenia ungară în virtutea dreptului acordat de statul român după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918). Disputa a fost generată de unele interpretări ale legislaţiei române privind reforma agrară menționată. Chestiunea a fost adusă în faţa Consiliului Societăţii Naţiunilor de la Geneva şi încheiată, după şapte ani de magistrale polemici juridice între contele Albert Apponyi și Nicolae Titulescu (1923-1930), prin înfiinţarea unui „Fond agrar internațional”.

Prezentăm alăturat o scrisoare confidențială din 15 iunie 1921, trimisă, prin curier diplomatic special, de Elena Văcărescu către soția lui Take Ionescu, Adina Olmazu-Ionescu, în care îi relatează începuturile polemicii inițiate de contele Albert Apponyi și modul în care autoarea scrisorii a susținut cauza României.

Elena Văcărescu o anunță pe Adina Ionescu despre potențiala vizită în România a unor politicieni francezi și britanici, care trebuiau câștigați pentru cauza românească. Ea mai avertiza și asupra mijloacelor financiare reduse, care nu permiteau României să susțină un birou de presă eficient, partea maghiară beneficiind în schimb de serviciile a 12 ziariști englezi bine plătiți. Diplomata română a beneficiat și de sprijinul politic al reprezentantului Cehoslovaciei, Štefan Ossusky. Din scrisoare mai reiese și o anumită rivalitate politică între Elena Văcărescu și anumiți oameni politici din spectrul politic liberal din România.

Clădiri emblematice ale Bucureștiului care astăzi nu mai există – Teatrul NaționalPuțini bucureșteni știu că, pe locul u...
13/06/2026

Clădiri emblematice ale Bucureștiului care astăzi nu mai există – Teatrul Național

Puțini bucureșteni știu că, pe locul unde se află astăzi Hotelul Novotel, se ridica odinioară vechiul Teatru Național. Finalizat în 1852 după planurile inginerului german Anton Hefft, edificiul impresiona prin eleganța sa și prin influențele arhitecturale specifice marilor teatre europene ale epocii. Avea o acustică excelentă și putea găzdui peste 1.000 de spectatori. Primul său director a fost Costache Caragiale, unchiul lui I.L. Caragiale, iar pe scena teatrului s-au afirmat nume legendare ale artei dramatice românești, precum Matei Millo și Aristizza Romanescu.

Deschiderea „Teatrului cel Mare” a avut loc miercuri 31 decembrie 1852, cu spectacolul inaugural „Zoe sau Un amor românesc”, vodevil tradus de Aron Bobescu după piesa „Zoe ou l’amant poête” (comedie de Eugène Scribe și Anne-Honoré-Joseph Duveyrier de Mélésville). Muzica era scrisă de Ioan Wachmann. Rolurile principale au fost interpretate de Costache Caragiale și Niny Valery. În spectacolul inaugural au mai jucat: Costache Mihăileanu, Ralița Mihăileanu, Ioan Lăscărescu, Nicu Diamant, „Marița Blonda” (Marița Constantinescu), Catinca Mihăescu și Raluca Stavrescu.

Timp de aproape un secol, Teatrul Național a fost unul dintre centrele vieții culturale și mondene ale Bucureștiului. Aici se jucau piese de teatru și spectacole de operă, dar se organizau și baluri mascate, reuniuni politice sau evenimente cu impact major asupra societății românești.

Destinul clădirii s-a schimbat dramatic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La 24 august 1944, bombardamentele germane asupra centrului Capitalei au lovit direct teatrul, aflat în proximitatea Palatului Telefoanelor, provocând distrugeri masive. Deși au existat voci care au susținut că edificiul ar fi putut fi restaurat, autoritățile comuniste au decis demolarea completă a ruinelor în 1947. Astăzi, singura amintire vizibilă a vechiului teatru este fațada sa, reconstituită și integrată în arhitectura Hotelului Novotel.

La 12 iunie 1848 apărea, la București, primul număr al ziarului politic și literar „Pruncul român”, sub conducerea lui C...
12/06/2026

La 12 iunie 1848 apărea, la București, primul număr al ziarului politic și literar „Pruncul român”, sub conducerea lui C. A. Rosetti și a lui Enrich Winterhalder. Tribună a mișcării liberal-radicale, acesta reflecta cu precădere în paginile sale mersul evenimentelor mai importante din timpul Revoluției.

În textul de deschidere al primului număr al publicației scria, cu o adevărată beție de cuvinte:

„Frați români din toate clasele! Iată aurora libertății, iată ziua fericită, ziua de mult dorită, ziua așteptată cu atâta înfocare, ziua în care v-ați arătat vrednici de strămoșii voștri, vrednici de numele de român! Da, România iubită, care de atâtea veacuri gemea sub robie, a rupt lanțurile rușinoase și a arătat lumii întregi că în vinele copiilor ei curge încă sânge de român. Bucurați-vă, frați; nicio picătură de sânge n-a curs și am dobândit cerescul dar al libertății, curat și nepătat ca un sfânt dar dumnezeiesc. Trăiască România! Trăiască Domnul Țării, care la acest prilej a dat dovadă că este adevărat român și că-și iubește patria mai presus decât toate! Trăiască Sfinția Sa Mitropolitul, Egumeni și Preoți, trăiască tot clerul român care a binecuvântat stindardul libertății și a purtat Sfânta Cruce, semnul mântuirei, înaintea poporului; trăiască bravii noștri ofițeri, trăiască armia întreagă, care au declarat toți într-o glăsuire că sunt frați cu tot românul și că nici unu nu va da într-un român, într-un frate al său, ci că toți sunt gata a-și vărsa cea din urmă picătură de sânge pentru Patria lor! Trăiască tinerii voinici care s-au purtat cu atâta mărinimie, cu atâta înțelepciune, care au dat dovadă că patriotismul nu este un cuvânt deșart, că inimile lor sunt inimi de Români! Trăiască apostolii libertății, care au fost aruncați în temnițe de unde i-ați scăpat voi; trăiască! De trei ori trăiască Domnii Golescu, Crețulescu, Ion Ghica, Maior Voinescu II, frații Brătieni, Bălcescu, Eliad, Maior Tel, Pleșoianu și toți câți au contribuit la dobândirea libertății; numele lor nu le mai spui, căci vor trăi veșnic în inimile Românilor, vor străluci în analele Patriei. Trăiască, c-un cuvânt, toată nația Română! Tot orașul înoată în bucurie și veselie, clopotele sună, muzica ostășească, preumblându-se cu stindardele țării prin toate ulițele, cântă marșul național, urmată și precedată de o nemăsurată mulțime din toate clasele; pe toate locurile se vedea grupele cele mai frumoase: boieri, preoți, soldați, negustori, meseriași, toți se îmbrățișau unu pe altul, toți strigau, râdeau, plângeau de bucurie, nu era om în tot București care să nu fi luat parte la obșteasca fericire. Și toate acestea se făceau cu cea mai mare liniște, cu cea mai bună înțelegere, nici cea mai mică tulburare, nici cea mai mică înstrăinare nu s-a făcut; proprietatea era sfântă tuturor, toți au arătat că sunt români. Veșnică laudă nației române care și-a săvârșit revoluția cu atâta moderație și într-o unire și frăție nepilduită în istoria popoarelor.

Acum, frați români, cu aceeași înțelepciune, cu același patriotism care ați arătat ieri, la 11 iunie, trebuie să ne purtăm și de acum înainte; nu e destul că am dobândit libertatea, trebuie să ne arătăm și vrednici de dânsa, trebuie să știm a păstra cerescul dar. Ceea ce, dar, trebuie făcut mai înainte, este organizația unei guardii naționale spre păstrarea liniștii și a bunei orânduieli. Tot românul își va vărsa cu bucurie cea mai din urmă picătură de sânge pentru patria sa și nici o putere omenească nu ne va putea răni cerescul dar ce am dobândit. Trăiască România! Trăiască libertatea!”

Ziarul a fost publicat de trei ori pe săptămână până pe data de 11/23 septembrie a aceluiași an, când regimul revoluționar era deja sub presiunea armatelor turcești și în scurt timp mulți dintre liderii revoluționari vor pleca în exil.

La 11 iunie 1848 revoluția pașoptistă în București atingea punctul culminant. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit s...
11/06/2026

La 11 iunie 1848 revoluția pașoptistă în București atingea punctul culminant. Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit să semneze „Constituția" (proclamația-program de la Islaz) și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.

Proclamația de la Islaz era un program politic atât de generos și de avansat încât unele dintre prevederile sale nu s-au realizat decât în secolul al XX-lea. Ea cuprindea 22 de revendicări: independență administrativă și legislativă, egalitate în drepturile politice, libertatea deplină a tiparului, acces egal la educație indiferent de s*x, abolirea pedepselor corporale – considerate degradante pentru demnitatea umană –, desființarea pedepsei cu moartea și multe altele.

Proclamația de la Islaz, scrisă pe mătase galbenă, în limba română cu alfabet chirilic, se păstrează la Arhivele Naționale ale României, donată de urmașii generalului Năsturel. Revoluționarii din Țara Românească urmăreau înlăturarea administrației impuse de autoritățile Imperiului Rus prin regimul Regulamentului Organic și cereau desființarea sistemului feudal bazat pe privilegiile boierimii. În timpul manifestațiilor din 1848, programul revoluționarilor a fost purtat pe o pernă și citit în fața poporului pe Câmpia Filaretului. Deviza înscrisă pe steagul Revoluției era „Dreptate și Frăție”.

Proclamația de la Islaz este expusă, în cadrul expoziției „Din patrimoniul Arhivelor Naționale”, în spațiul muzeal al Arhivelor Naționale din bulevardul Regina Elisabeta nr. 49, sector 5, București. Program de vizitare luni-vineri între orele 9.00-16.00 (ultimul acces la 15.30).

Iată cele 22 de revendicări din Proclamația de la Islaz:
1. Independința administrativă și legislativă a popolului Român, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuție generală.
4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tutulor stărilor societății.
5. Domnul responsabil ales pe câte cinci ani și căutat în toate stările societății.
6. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
7. Responsabilitatea ministrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
8. Libertate absolută a tiparului.
9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.
10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul.
11. Gvardie națională.
12. Emancipația mănăstirilor închinate.
13. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.
15. Representant al țărei la Constantinopol dintre Români.
16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.
18. Desfiițarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
19. Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.
20. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.
21. Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.
22. Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

La 10 iunie 1912, Aurel Vlaicu a impresionat în cadrul mitingului aviatic de la Aspern, Austria. Deși a concurat cu pilo...
10/06/2026

La 10 iunie 1912, Aurel Vlaicu a impresionat în cadrul mitingului aviatic de la Aspern, Austria. Deși a concurat cu piloți celebri în acele vremuri, românul a reușit să câștige proba de aruncare a unui proiectil la țintă, de la o înălțime de 300 de metri, și să obțină locul al II-lea în competiția de aterizare la punct fix. Presa națională și internațională a prezentat performanța lui Aurel Vlaicu.

În „Gazeta Transilvaniei” din 16 iunie 1912, este redat și conținutul telegramei trimise de reprezentantul diplomatic al României la Viena: „Ieri la concursul de aviaţiune de la Aspern, în prezența membrilor familiei imperiale, a autorităţilor şi a unei mulţimi de peste o sută de mii de oameni, aviatorul român Vlaicu, a repurtat o frumoasă victorie, câştigând primul premiu la darea la ţintă din aeroplan. În același timp, industria românească a înregistrat o mare izbândă căci atât presa vieneză cât şi toţi specialiştii, care au examinat aeroplanul român, au adus laude şi elogii şcoalei de arte şi meserii din Bucureşti, unde s-a construit cu atâta perfecţiune aeroplanul Vlaicu.”

De asemenea, corespondentul publicației la Viena nota: „Vlaicu a făcut mai mare senzație în Viena, de cm s-ar crede. Cercurile militare s-au interesat deosebit de aeroplanul lui. Comandantul despărţământului militar de aviaţie s-a esprimat, că ideea lui Vlaicu o ţine de ideea viitorului, de adevărata soluţie a problemei sburatului. Tot ce s-a construit (în ceea ce privește aviatica) de la Wreight şi Blériot încoace, s-a făcut după același calapod. Numai aparatul lui Vlaicu are sub aripi punctul greutăţii. Dacă vede omul mulţimea celorlalte aparate ale tuturor neamurilor, îi bate la ochi, că al lui Vlaicu e original, singur original. Trezeşte impresia în om, că oferă siguranţă, pe când celelalte nu trezesc această impresie.”

În ziarul „Adevărul” din 2 iulie 1912, I. Rusu-Abrudeanu, traduce un articol din Die Zeit laudativ la adresa inginerului român: „Românul din Transilvania, Aurel Vlaicu, este unicul care se prezintă cu un tip de aeroplan absolut neobicinuit, care însă e de mult dorit şi proiectat, anume un aparat cu punctul de greutate concentrat jos. Principiul acesta are să fie adevărata deslegare a problemei de a zbura fără pericol cu siguranţă absolută. În cele mai bune sisteme de aeroplane ce cunoaştem, punctul de gravitafiune e cât se poate de aproape de aripi, ba chiar între ele, cu scop de a evita oscilarea aparatului, care pare cumplită ca moartea. Aceste motive de filozo¬fie de la catedră au biruit pân-acum în contra punctului de gravitațiune aşezat jos sub aripi. Dar îl găsim la aparatul lui Vlai¬cu, inventat şi construit de el însuşi la Bucureşti. Monoplanul lui Vlaicu zboară foarte bine şi ia cu mare uşurinţă virajurile; el face cercuri mici cu mult mai frumos ca Garros pe maşina sa periculoasă Blériot şi rezistă ca în joc curentului de vânturi, căci se stabilizează automatic. Stabilitatea automatică, căutată până acum pe căi atât de complicate, pare a fi realizată în modul cel mai simplu la monoplanul Vlaicu”.

9 iunie - Ziua Internațională a Arhivelor9-12 iunie - Săptămâna Internațională a Arhivelor : drepturi, memorie și viito...
09/06/2026

9 iunie - Ziua Internațională a Arhivelor

9-12 iunie - Săptămâna Internațională a Arhivelor



: drepturi, memorie și viitor

Pentru a sublinia importanța sprijinirii arhivelor și a profesiei noastre și pentru a reaminti tuturor cetățenilor lumii că Arhivele și arhiviștii joacă un rol major în domeniile responsabilității, transparenței, democrației, patrimoniului, memoriei și societății, profesioniștii din domeniul arhivistic sărbătoresc pe 9 iunie Ziua Internațională a Arhivelor.

În cadrul Congresului Consiliul Internațional al Arhivelor (International Council of Archives, ICA) din 2004 de la Viena, cei 2 000 de participanți prezenți au adoptat o rezoluție prin care solicitau Organizației Națiunilor Unite (ONU) să desemneze o zi specifică pentru a marca importanța și valoarea intrinsecă a arhivelor. Stabilirea Zilei Internaționale a Arhivelor a fost decisă în cadrul Adunării Generale din noiembrie 2007, ziua aleasă fiind cea de 9 iunie, amintind ziua de 9 iunie 1948, când a fost creat Consiliul Internațional al Arhivelor sub egida UNESCO.

Din anul 2019, ICA a extins evenimentul la o săptămână întreagă: Săptămâna Internațională a Arhivelor (IAW), în care organizații din întreaga lume își împărtășesc evenimentele și se alătură ICA pentru a sublinia valoarea intrinsecă și importanța arhivelor și a arhiviștilor.

Obiectivele Zilei/Săptămânii Internaționale a Arhivelor sunt
- Sensibilizarea publicului larg cu privire la importanța arhivelor și a documentelor;
- Sensibilizarea factorilor de decizie cu privire la avantajele gestionării documentelor în ceea ce privește buna guvernanță și dezvoltarea eficientă;
- Conștientizarea publicului larg, precum și a sectoarelor public și privat, cu privire la necesitatea conservării arhivelor pe termen lung și a facilitării accesului la acestea;
- A atrage atenția asupra documentelor unice, extraordinare și rare păstrate în instituțiile de arhivă;
- A îmbunătăți imaginea arhivelor și a documentelor și a le spori notorietatea la nivel global.

Tematica Săptămânii Internaționale a Arhivelor 2026 (8–12 iunie 2026) ( ) este : drepturi, memorie și viitor. Selectată printr-un sondaj global care a implicat sute de răspunsuri din partea membrilor ICA și a comunității arhivistice în sens larg, această temă reflectă o recunoaștere comună a rolului fundamental pe care îl joacă arhivele în susținerea justiției, a drepturilor și a societăților democratice.

Arhivele păstrează documente fundamentale pentru exercitarea justiției și protejarea drepturilor. Modul în care aceste documente sunt conservate, descrise, accesibile și gestionate influențează în mod direct felul în care indivizii și comunitățile pot căuta adevărul, responsabilitatea și justiția.

Tema din 2026 pune un accent deosebit pe arhive ca infrastructuri active care susțin justiția în timp, de la încălcările din trecut la responsabilitățile din prezent, până la revendicările și aspirațiile viitoare și pune în lumină rolurile sociale ale arhivelor: asigurarea responsabilității, păstrarea memoriei, protejarea drepturilor și susținerea statului de drept.

Pentru a vedea seria de evenimente organizate în Săptămâna Internațională a Arhivelor, vă invităm să accesați link-ul https://www.ica.org/fr/semaine-internationale-des-archives/iaw2026/

La 8 iunie 1922, principesa Maria, alintată Mignon (al treilea copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria), s-a căsă...
08/06/2026

La 8 iunie 1922, principesa Maria, alintată Mignon (al treilea copil al regelui Ferdinand și al reginei Maria), s-a căsătorit cu regele Alexandru I Karagheorghevici al Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Iugoslavia). Căsătoria a avut loc la catedrala Sfântul Mihail din Belgrad, cu numeroși participanți din casele regale europene. Martor al cununiei a fost ducele de York, viitorul rege George al VI-lea al Marii Britanii. Mireasa a purtat podoabele de smaralde (tiară și colier) create de casa de bijutierii Bolin pentru țarina Maria Alexandrovna, dăruite apoi Marii Ducese Elisabeta Feodorovna și cumpărate de regele Alexandru de la fiica adoptivă a ducesei. Ceremonia a fost organizată de dramaturgul Branislav Nušić, cu origini aromâne.

Deși această căsătorie era parte din planul politic de alianțe „Mica Antantă”, promovată de statele balcanice, Maria și Alexandru s-au iubit sincer. Au avut trei copii: Petru, Tomislav și Andrei.

Regina Maria a Iugoslaviei a fost iubită de popor. Nu s-a implicat în politică, ci s-a preocupat de chestiuni sociale: a fondat spitale, școli, case de copii, cămine studențești și instituții de caritate (pentru orfani, săraci, veterani de război), sprijinind totodată mișcarea de educare și emancipare socială a femeilor din Iugoslavia. A patronat mișcarea culturală iugoslavă, susținând scriitori, artiști și asociații culturale. A avut relații bune cu biserica ortodoxă locală.

După asasinarea soțului său, în 1934, a fost marginalizată de regentul Paul Karagheorghevici, vărul regelui. Deși a purtat titlul de regină-mamă a fiului minor, Petru al II-lea, Maria nu a avut putere politică pentru a împiedica apropierea regentului de puterile Axei.
Suferind de reumatism, Maria s-a mutat în 1939 în Anglia, împreună cu cei doi fii mai mici, Tomislav și Andrei, și a trăit modest, cumpărând o fermă în Grandsen, Bedfordshire, fără a solicita sprijin casei regale a Marii Britanii, cu care se înrudea. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a sprijinit prizonierii iugoslavi din lagărele germane, prin Crucea Roșie britanică, semnând pachetele cu numele Maria K. Gheorghevici.

După noiembrie 1945, când în Iugoslavia a fost abolită monarhia, întregii familii i s-a retas cetățenia iugoslavă. Fiul ei, Petru al II-lea, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. Fosta regină Maria a Iugoslaviei a trăit ultimii ani la ferma ei din Kent. A dus o viață simplă, participând uneori la întruniri ale comunității iugoslave în exil, la slujbe religioase la biserica ortodoxă Sfântul Sava din Londra și la activități artistice, având inclusiv expoziții proprii. A murit la 22 iunie 1961 la Londra, la vârsta de 61 de ani. Trupul ei a fost adus în Serbia în anul 2013 și a fost reînhumat în mausoleul regal de la Oplenac, alături de soțul ei, regele Alexandru.

În ultima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Eurodidactica, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale Români...
08/06/2026

În ultima zi a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Eurodidactica, în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, a lansat planșa didactică interactivă: „Constantin Brâncuși – 150 de ani de zbor în infinit”.
La eveniment au participat dr. Rodica Naniu-Ursu, reprezentanta Eurodidactica și coordonatoarea proiectului, și dr. Cristian Anița, directorul Arhivelor Naționale, alături cadre didactice, părinți și copii.
​
​

Address

Boulevard Regina Elisabeta 49, Sector 5, București
Bucharest
050013

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Arhivele Nationale ale Romaniei posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category