29/12/2023
Astăzi se împlinesc 90 de ani de când prim-ministrul liberal Ion Gheorghe Duca a fost asasinat de un grup de legionari, cu o rafală de gloanțe, pe peronul gării din Sinaia. I.G. Duca a fost o personalitate politică apreciată pentru devotamentul său față de țară, pentru puternicile principii democratice și valori liberale, dar și pentru modestia și onestitatea care i-au reprezentat acțiunea în viața politică.
Era astfel asasinat, în numele naționalismului fanatic, tocmai acel om politic exemplu pentru dăruirea și rezultatele activității sale guvernamentale. Deși a deținut timp de două decenii, cu foarte mici întreruperi, cele mai înalte demnități din statul român: ministru al Educației (1914-1918), ministru al Agriculturii (1919-1920), ministru al Afacerilor Externe (1922-1926), ministru al Afacerilor Interne (1927-1928) și prim-ministru al României, a murit sărac. A locuit toată viața sa într-un apartament cu chirie, a călătorit doar cu clasa a III-a, iar în momentul morții s-a constatat că purta o cămașă cârpită la umăr și avea asupra sa doar 80 de lei.
Un om politic cu însușiri sufletești și intelectuale remarcabile, cu doctoratul în drept și științe politice, la Sorbona, cu teza ”Societățile cooperatiste în România”, și cu o dragoste enormă față de țara sa, era cu siguranță cel mai puțin îndreptățit să atragă asupra sa furia necontrolată a extremismului.
Oponent al întoarcerii în țară a lui Carol al II-lea, pe care îl considera un aventurier, IG Duca era și un adversar al naționalismului exclusivist, dar un susținător al naționalismului eonomic, al colaborării și armonizării între capitalul autohton și cel străin. ”Naționalismul astfel înțeles nu exclude colaborarea cu străinătatea, dimpotrivă, el trebuie să fie un stimulent, însă dezvoltarea țării trebuie să se facă prin exploatarea bogățiilor țării prin munca, inițiativa și capitalurile românești”, scria I.G. Duca.
„Ideea națională. Ea a stat întotdeauna la baza programului și a politicii partidului național-liberal. Celor care din simplu oportunism, celor care din convingeri sincere și celor care de pe urma unor decepții politice se improvizează acum în apostolii ideii naționale le răspund că partidul național-liberal nu are de primit lecții de naționalism de la nimeni”, afirma I.G. Duca. ”Dar azi ca și ieri vom ști să deosebim naționalismul constructiv dătător de viață și de progres, de naționalismul anarhic semănător de vrajbă, de slăbiciune și de destrămare”, mai spunea I.G. Duca. El promitea că PNL „va combate însă cu toată energia naționalismul de ură și de teroare sub care, în unele cazuri, nu se ascund decât alte interese decât cele naționale”.
Semnarea desființării mișcării de extremă dreapta Garda de Fier, la inițiativa lui Nicolae Titulescu, care era la acea vreme ministru al Afacerilor Străine, (”Mi s-a pus această condiție sine-qua-non, și e singura care mi s-a pus. Am primit-o”.), a însemnat și semnarea propriei condamnări la moarte. Decizia Consiliului de Miniștri de interzicere a Gărzii de Fier s-a bazat pe faptul că ”mijloacele de acţiune ale acestei grupări sunt teroarea şi violenţa” iar ”executarea lor se face prin formaţiuni de luptă înarmate”.
A doua zi după interzicerea Gărzii, Duca primește o scrisoare de la generalul Z**i Cantacuzino – Grănicerul - care îi scria: ”D-ta și Titulescu v-ați iscălit moartea”, la care Duca îi răspunde: ”Am semnat, fiindcă era nevoie pentru țară ca să semnăm, dar eu mă aștept la orice.”
Asasinarea lui I.G. Duca a venit într-un moment în care era chemat să dea cel mai greu cel mai examen din viața sa politică, să continue programul politic ”prin noi înșine” pentru dezvoltarea economică a țării prin: ordine, democrație, naționalism și armonie socială și să servească drept model de atitudine etică pentru clasa politică și pentru societatea românească. Momentul morții sale reprezintă începutul declinului democrației interbelice românești, anunțând instaurarea a ceea ce mulți au numit ”dictatura regală”, urmată apoi de o lungă perioadă de dictaturi și regimuri autoritare.
