31/08/2026
În data de 27 august 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o întrevedere bilaterală între o delegație condusă de dr. Raed Arafat, secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, din care au făcut parte și reprezentanți ai Direcției Generale pentru Protecție Civilă, și o delegație a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), formată din domnul Octavian Bivol, Director Regional Adjunct UNICEF pentru Europa și Asia Centrală, doamna Segolene Adam, Consilier pentru situații de urgență pentru regiunile Europa și Asia Centrală, respectiv Orientul Mijlociu și Africa de Nord, și doamna Raluca Zaharia, Specialist în comunicare pentru schimbare socială și de comportament în cadrul Reprezentanței UNICEF în România.
Scopul întâlnirii l-a constituit analiza stadiului de progres al proiectelor comune derulate de DSU și UNICEF, care vizează adaptarea sistemului național de management al situațiilor de urgență la nevoile specifice ale copiilor. Discuțiile au permis evaluarea rezultatelor obținute până în prezent și stabilirea pașilor următori pentru consolidarea capacității naționale de pregătire și răspuns, dintr-o perspectivă centrată pe copil.
Un punct distinct al discuțiilor l-a reprezentat contribuția UNICEF la continuarea dezvoltării platformei naționale de educație pentru situații de urgență fiipregatit.ro prin realizarea de materiale media adaptate copiilor și adolescenților. Până în prezent, în cadrul acestei cooperări au fost dezvoltate o serie de ghiduri animate dedicate adolescenților, care abordează principalele situații de urgență și riscuri cu care aceștia se pot confrunta: cutremur, apelarea numărului unic de urgență 112, caniculă, furtună, inundații și incendiu. Materialele au fost realizate pe baza recomandărilor oficiale disponibile pe platforma fiipregatit.ro și prezintă informațiile într-un format simplu, clar și adaptat vârstei, contribuind la creșterea gradului de pregătire a populației încă de la vârste mici. Ghidurile pot fi consultate pe platforma fiipregatit.ro, în secțiunea „Adolescenți pregătiți”.
Eforturile comune ale celor două instituții sunt orientate către crearea, în România, a unui hub de expertiză destinat statelor din regiune, prin dezvoltarea de proiecte naționale și regionale finanțate de UNICEF sau prin accesarea de fonduri europene nerambursabile. Această abordare valorifică experiența acumulată de România în gestionarea situațiilor de urgență și poziționează țara noastră ca partener relevant în arhitectura regională de pregătire și răspuns.
Cele două părți și-au reafirmat disponibilitatea de a continua și extinde cooperarea, într-un cadru de parteneriat care contribuie la creșterea rezilienței comunităților și la protecția copiilor în situații de urgență.