PNL Sector 2

PNL Sector 2 Organizatia politica PNL Filiala Sector 2

22/08/2026

Sanda Nicola. președintele interimar al filialei PNL sector 2 își începe mandatul cu o promisiune: "Ușa organizației e larg deschisă celor care vor să contribuie la reconstrucția societății noastre! E nevoie de fiecare dintre noi!"

09/07/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a avut astăzi o întâlnire informală, în format hibrid, cu liderii partidului, în care s-au discutat următoarele teme:

1. Analiza situației partidului și a funcționării PNL în urma deciziilor Tribunalului București;

2. Pregătirea PNL pentru sesiunea parlamentară extraordinară, respectiv adoptarea legislației din PNRR pentru îndeplinirea jaloanelor asumate de România.

Ca efect al suspendării de către Tribunalul București a deciziilor Congresului din iunie 2026, PNL va funcționa în continuare conform statutului adoptat în iulie 2025.

Aspectele juridice rămân o prioritate pentru Partidul Național Liberal. Opinia generală a fost aceea că deciziile luate la ultimul Congres respectă întru totul spiritul și litera legii.

Totodată, în perioada imediat următoare vor fi analizate soluțiile pentru menținerea direcției PNL pe linia votului covârșitor al membrilor partidului.

„𝑇𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑚 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑐𝑣𝑒𝑛𝑡̦𝑖, 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑜𝑛𝑠𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑚 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑖𝑑𝑢𝑙 𝑝𝑒 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑎 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒 𝑝𝑢𝑡𝑒𝑚 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑙𝑛𝑖 𝑐𝑢 𝑓𝑟𝑢𝑛𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑢𝑠 𝑐𝑢 𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖𝑖, 𝑖𝑛𝑐𝑙𝑢𝑠𝑖𝑣 𝑖̂𝑛 2028. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡𝑎̆𝑚 𝑔𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑙𝑖𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑢𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑖̂𝑛𝑠𝑒𝑎𝑚𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑎𝑚 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑠 𝑐𝑒 𝑠-𝑎 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡𝑒𝑚 𝑖̂𝑛 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖”, a spus președintele PNL, Ilie Bolojan.

Totodată, președintele PNL, Ilie Bolojan, a subliniat că partidul își asumă în continuare responsabilitatea guvernării și a administrării țării în condiții dificile. În acest context, președintele PNL a arătat că cea mai importantă prioritate rămâne închiderea PNRR, respectiv adoptarea în Parlamentul României a proiectelor esențiale pentru respectarea jaloanelor asumate de România.

PNL își va asuma responsabilitatea pentru adoptarea proiectelor necesare îndeplinirii jaloanelor PNRR și consideră că întreaga clasă politică trebuie să facă același lucru.

Biroul de Presă

26/06/2026

Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene și vicepreședinte PNL: Anul de 10: am atras în România 10 miliarde euro bani europeni într-un singur an (iunie 2025 → iunie 2026).

Este un record absolut pe fonduri europene atrase vreodată în 12 luni consecutive.

În acest an, am triplat absorbția pe fondurile de coeziune: de la 3.279.387.099 Euro anul trecut la 10.418.362.085 Euro astăzi, adică +7.138.974.986 Euro.

După ce ne-am obișnuit să fim mereu ultimii în toate clasamentele, România este astăzi pe locul 2 în Uniunea Europeană la sume nete absorbite.

În ciclul financiar actual, contractarea a atins pragul de 97% și sunt sigur că ajungem la 100%.

Pe PNRR, am atras sume brute de 2.620.279.973 Euro pe cererea de plată nr. 4 + 350.692.010 Euro pe cerea de plată nr. 3 = 2.970.971.983 Euro.

Avem perspectiva să ajungem la 95% absorbție pe PNRR și, cu responsabilitate politică și guvernamentală, vom reuși acest lucru.

Investițiile din bani europeni au ajuns să reprezinte 76% din investițiile publice ale României, contribuție esențială în reducerea deficitului bugetar.

Mulțumesc profesioniștilor din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și colegilor din structurile subordonate și din teritoriu!
Hai, România! 🇷🇴

26/06/2026

Siegfried Muresan, eurodeputat și vicepreședinte PNL: Sorin Grindeanu ne spune că economia se resimte după evenimentele nefericite din ultimul an.

FALS. Economia a început să se resimtă încă de anul trecut, când Guvernul condus de Marcel Ciolacu ne-a dus la deficit record, datorie record și la un pas de blocarea fondurilor europene și de retrogradarea ratingului de țară.

După ce economia s-a mai stabilizat datorită măsurilor premierului Ilie Bolojan, cifrele macroeconomice au fost, din nou, afectate de criza politică generată de moțiunea de cenzură PSD–AUR. La fiecare criză politică generată de PSD–AUR au crescut atât dobânzile la care ne împrumutăm, cât și cursul leu–euro.

În realitate, economia României a fost puternic afectată în ultimii ani de iresponsabilitatea PSD–AUR.

19/06/2026

𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐏𝐍𝐋 𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐬 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐠𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞 𝟐𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔

Consiliul Național Extraordinar al Partidului Național Liberal, întrunit vineri seară în format mixt, fizic și online, a decis să aprobe convocarea Congresului Extraordinar al PNL pe data de 21 iunie 2026, în București, la Romexpo.

Decizia convocării Congresului Extraordinar a fost luată cu 85% dintre voturile exprimate, respectiv cu voturile a 566 de reprezentanți liberali în Consiliul Național Extraordinar, în timp ce 97 de reprezentanți ai partidului în Consiliul Național Extraordinar s-au opus, iar 19 s-au abținut de la vot.

De asemenea, Consiliul Național Extraordinar a aprobat – cu 551 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă și 3 abțineri – modificarea Statutului Partidului Național Liberal.

Principalele modificări ale statutului sunt:
➡ Crearea Biroului Permanent Național ca structură centrală de conducere și desființarea BEX, structură dovedită nefuncțională, cu integrarea atribuțiilor BEX în atribuțiile BPN
➡ Revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moțiuni
➡ Reducerea numărului de prim-vicepreședinți ai partidului de la patru persoane la o persoană
➡ Crearea Comisiei Naționale pentru Litigii, care va avea ca atribuții judecarea litigiilor ce rezultă din sancțiunile aplicate membrilor de partid
➡ Clarificarea procedurilor de sancționare a membrilor partidului.
Consiliul Național Extraordinar a decis că norma de reprezentare pentru Congresul Extraordinar din 21 iunie 2026 este de 2.500 de delegați.

S-a declarat deschisă depunerea de moțiuni pentru Congresul Extraordinar al PNL, cu termen-limită de depunere ziua de 20 iunie 2026, ora 17.

Biroul de Presă al Partidului Național Liberal

17/06/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

𝐏𝐍𝐋 𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐬 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟏𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐠𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝟐𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞

Conducerea Partidului Național Liberal, întrunită în ședința Biroului Politic Național din după-amiaza zilei de 17 iunie, a decis – la propunerea președintelui Ilie Bolojan – 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟏𝟗 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟕, în format online, cu obiectivul principal de a convoca 𝐂𝐨𝐧𝐠𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐏𝐍𝐋 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝟐𝟏 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐, în București, la Romexpo.

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat în cadrul ședinței BPN că liberalii trebuie să răspundă rapid și decisiv unor evoluții care afectează partidul, astfel încât PNL să-și reconfirme direcția politică, să-și clarifice mesajul și să-și mențină credibilitatea în ochii membrilor, simpatizanților și ai românilor.

Agenda Consiliului Național Extraordinar de vineri, 19 iunie, la care vor participa 800 delegați liberali, va include:
🔹 Aprobarea convocării Congresului Extraordinar pentru data de 21 iunie 2026
🔹 Aprobarea modificării statutului Partidului Național Liberal.

Pentru Congresul Extraordinar al partidului, propus a avea loc în ziua de duminică, 21 iunie 2026, vor fi invitați 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de delegați de drept și 2.000 de delegați aleși de organizațiile partidului din teritoriu.

Agenda Congresului Extraordinar al PNL va fi stabilită vineri, în cadrul Consiliului Național Extraordinar.

04/06/2026

POZIȚIE OFICIALĂ A PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL

Partidul Național Liberal ia act de decizia președintelui României de a-l nominaliza pe domnul Eugen Tomac în funcția de prim-ministru desemnat, cu mandatul de a încerca formarea unei majorități parlamentare și a unui nou guvern.

PNL respectă atribuțiile constituționale ale președintelui și va analiza săptămâna viitoare cu seriozitate programul de guvernare și formula politică pe care premierul desemnat le va propune în perioada următoare.

În același timp, Partidul Național Liberal reamintește decizia adoptată de conducerea partidului: PNL nu va participa la formarea și nu va face parte din niciun guvern în care PSD este prezent, direct sau indirect.

Considerăm că actuala criză politică și dificultățile economice cu care se confruntă România sunt rezultatul unor politici promovate de PSD, iar revenirea la astfel de formule nu reprezintă o soluție pentru viitorul țării.

De asemenea, PNL nu va susține și nu va gira niciun program de guvernare care abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României, disciplina bugetară și buna guvernare.

România are nevoie de stabilitate economică, credibilitate în fața partenerilor externi și continuitate în implementarea reformelor asumate.

PNL dorește ieșirea cât mai rapidă din criza politică și guvernamentală, dar avertizează că un guvern tehnocrat ar avea o responsabilitate și o credibilitate limitate.

Spiritul Constituției României ar fi cerut ca primul partid votat de români în Parlament să facă o propunere de prim-ministru. Dar PSD a fugit de această responsabilitate.

PNL rămâne consecvent în apărarea valorilor și principiilor democratice și interesului României.

Address

Calea Moșilor 199
Bucharest
020859

Opening Hours

Monday 11:00 - 20:00
Tuesday 11:00 - 20:00
Wednesday 11:00 - 20:00
Thursday 11:00 - 20:00
Friday 11:00 - 20:00

Telephone

021.210 23 54

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNL Sector 2 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PNL Sector 2:

Shortcuts

Share