Visinel Balan

07/09/2026

Dragi copii, dragi părinți și dragi profesori,

Astăzi este o zi specială pentru fiecare dintre noi — o zi a revederii, a emoțiilor și a unui nou început.

Pentru copii, este bucuria de a-și reîntâlni colegii și prietenii pe care i-au așteptat cu nerăbdare după vacanța petrecută alături de bunici, rude sau oameni dragi. Curțile școlilor se umplu din nou de zâmbete, glasuri și povești, iar fiecare copil pornește la drum cu speranțe, curiozitate și visuri.

Pentru părinți, începe un nou an în care comunicarea, disciplina, încrederea și colaborarea dintre profesor, elev și familie vor avea un rol esențial. Împreună putem construi relații frumoase, sănătoase și constructive, care să îi ajute pe copii să crească nu doar prin cunoștințe, ci și prin valori.

Pentru profesori, urmează un an plin de responsabilitate, răbdare și dăruire. Cu înțelepciune, iubire și atenție, ei vor continua să modeleze suflete și să le ofere copiilor sprijinul de care au nevoie pentru a-și descoperi propriul drum.

Bucurați-vă de această zi! Este ziua copiilor, dar și ziua noastră, a tuturor celor care le suntem alături.

Ca părinte, mă bucur de fiecare început de an școlar și, ca de fiecare dată, sunt alături de fiul meu. Vă îndemn și pe voi să fiți aproape de copiii voștri, să îi ascultați, să îi încurajați și să le arătați că nu sunt singuri în această călătorie.

Vă doresc tuturor un an școlar plin de reușite, încredere, bucurii și împliniri!

06/09/2026

Jos PNRR-ul! Iată ce am pățit „din cauza” lui:

🟩 71.000 de gospodării au primit panouri solare și/sau sisteme de stocare. Dintre acestea, peste 50.000 sunt gospodării ale unor persoane vulnerabile.

🟩 14.000 de locuințe ale populației vulnerabile au fost renovate energetic și dotate cu panouri solare. Pentru cele două investiții din zona energiei au fost decontate 5,36 miliarde de lei.

🟩 220 de obiective de patrimoniu au fost restaurate, consolidate sau modernizate: biserici de lemn, mănăstiri, cetăți, castele, conace, sate cu arhitectură tradițională.

🟩 5 muzee și memoriale au fost construite sau restaurate, pentru ca memoria unor momente importante din istoria României să nu rămână doar în cărți.

Acestea sunt rezultatele programelor gestionate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Situația e la fel de „gravă” și pentru programele de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale:

🟦 Serviciile din domeniul muncii și protecției sociale au fost digitalizate, prin sisteme informatice funcționale la Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

🟦 Activitatea Casei Naționale de Pensii Publice a fost digitalizată integral, cu sistemul informatic finalizat și cu integrarea și interoperabilitatea cu alte sisteme realizate.

🟦 4.000 de persoane cu dizabilități au fost dezinstituționalizate.

🟦 124 de centre de zi pentru prevenirea separării copiilor de familie au fost finanțate, pentru 8.960 de beneficiari.

🟦 28 de centre de servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități au fost dezvoltate, pentru 2.520 de beneficiari.

🟦 41 de centre de îngrijire de zi și de reabilitare pentru persoanele vârstnice au fost create, pentru 3.075 de beneficiari.

Și, poate cel mai important, au fost puse în mișcare reforme care înseamnă servicii sociale mai aproape de oameni, instituții mai eficiente și un sistem de muncă și protecție socială mai bine adaptat realităților actuale.

Pe lângă rolul meu de coordonator național, la cele două ministere pe care le-am coordonat, am îndeplinit țintele și jaloanele PNRR complet.

Mulțumesc echipelor din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și din Ministerul Muncii care au lucrat, cu profesionalism și responsabilitate, pentru îndeplinirea acestor obiective importante pentru România.

Mulțumesc și pentru efortul depus, de când am preluat conducerea Ministerului Muncii, în ceea ce privește reforma salarizării în sectorul public, unde s-au făcut toate demersurile pentru corectarea inechităților și pentru construirea unui sistem de salarizare mai echitabil.

Faptul că această reformă nu a putut fi închisă este rezultatul iresponsabilității unor politicieni ale căror interese sunt, din păcate, departe de interesul public și de nevoia de a corecta inechitățile din sistemul de salarizare.

Reformele nu se fac pentru interese de moment. Se fac pentru ca statul să fie mai echitabil, mai eficient și mai aproape de oameni.

PNRR nu a „distrus" România. A finanțat modernizarea ei.

04/09/2026

L-a mângâiat, acum la somnic. 😇

04/09/2026

Mulțumim 🙏

03/09/2026

Totul a început cu un apel.

Am fost sunat de un reprezentant al JCI Mureș, care mi-a transmis felicitări:

„Îți urmărim de ceva timp activitatea și noi te-am nominalizat. Ne place ceea ce faci.”

Le-am mulțumit și le-am confirmat participarea. Dincolo de emoția momentului, acele cuvinte m-au făcut să mă opresc puțin și să privesc în urmă.

În spatele fiecărui pas au fost multe momente de îndoială, zile grele, eșecuri și întrebări fără răspuns. Au fost clipe în care a trebuit să aleg între a renunța și a merge mai departe. De fiecare dată, am ales să continui.

Curajul nu înseamnă să nu îți fie teamă. Înseamnă să mergi înainte chiar și atunci când teama este prezentă. Iar perseverența înseamnă să nu lași un obstacol să devină finalul poveștii tale.

Istoria se construiește în timp, prin oameni, prin fapte și prin pașii făcuți cu seriozitate, chiar și atunci când nu te vede nimeni. Fiecare efort lasă o urmă. Fiecare alegere poate deveni parte dintr-un drum mai mare.

Această nominalizare nu este doar despre mine. Este despre toți cei care m-au susținut, despre oamenii care au crezut în ceea ce fac și despre fiecare experiență care m-a ajutat să devin mai puternic.

Privesc acest moment cu recunoștință, dar și cu responsabilitate. Pentru că orice recunoaștere nu este un punct final, ci o încurajare de a continua.

Cu mai mult curaj. Cu aceeași perseverență. Și cu încrederea că lucrurile construite cu răbdare și pasiune pot deveni parte din istorie.

Felicitări domnului Director general Vișinel Balan pentru o importantă recunoaștere profesională!

Domnul Vișinel Balan, Director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, a fost selectat printre cei 10 finaliști ai premiilor TOYP JCI România 2026 – Ten Outstanding Young Persons, o recunoaștere a realizărilor sale, a implicării și a contribuției pe care o aduce comunității și domeniului socio-educativ.

Selecția reprezintă o recunoaștere a activității desfășurate și a contribuției aduse comunității prin proiectele și inițiativele promovate în cadrul activității profesionale.
Premiile TOYP – Ten Outstanding Young Persons, organizate de JCI România, urmăresc să evidențieze tineri care se remarcă prin realizări deosebite, inițiativă, perseverență și impact pozitiv asupra comunității și domeniului în care activează. Junior Chamber International – JCI este una dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale de tineri cetățeni activi, cu vârste între 18 și 40 de ani, din întreaga lume. Premiile TOYP – Ten Outstanding Young Persons, organizate de JCI România, urmăresc să evidențieze tineri din România care se remarcă prin realizări deosebite, inițiativă, perseverență și impact pozitiv asupra comunității și domeniului în care activează.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 10 octombrie 2026, la Târgu-Mureș, în cadrul Galei JCI România, unde vor fi celebrați finaliștii și realizările acestora și unde le vor fi înmânate premiile speciale aferente acestor recunoașteri.

“Sunt onorat de această nominalizare și le mulțumesc celor care au crezut și cred în mine. În ceea ce mă privește, consider că în spatele fiecărui proiect, al fiecărei decizii și al fiecărui pas înainte se află credința că oamenii pot avea parte de mai bine, că fiecare copil merită o șansă, că fiecare persoană aflată în nevoie trebuie să fie ascultată și sprijinită și că schimbarea adevărată începe atunci când alegem să ne pese”, a declarat Vișinel Balan.

31/08/2026

Am organizat o întâlnire cu toți angajații, în contextul ultimelor modificări legislative privind incompatibilitățile și al procesului de reorganizare.

O ședință cu salariații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a avut loc astăzi, 31 august 2026, în Sala mare a Teatrului „Tudor Vianu”. La întâlnire au participat angajați din aparatul propriu al instituției și din structurile care asigură servicii pentru copii, adulți și persoane vârstnice.

Discuțiile au vizat o serie de schimbări importante care se află în atenția directorului general al instituției, printre acestea numărându-se posibilitatea externalizării unor servicii, precum și situația unor centre a căror activitate este în prezent suspendată. În cazul unora dintre aceste centre este analizată inclusiv varianta închiderii. În cadrul întâlnirii a fost abordat și procesul de dezinstituționalizare a adulților cu dizabilități, cu accent pe dezvoltarea serviciilor alternative în comunitate și pe crearea unor condiții care să permită beneficiarilor să ducă o viață cât mai independentă și integrată în comunitate.

Un alt subiect important a fost propunerea privind noua organigramă a instituției. Au fost prezentate schimbările preconizate în structura compartimentelor și serviciilor, precum și transformarea unor posturi în funcții publice. În acest context, în cadrul întâlnirii au fost abordate și aspecte referitoare la incompatibilități și la situațiile în care angajații desfășoară și alte activități lucrative.

Directorul general al DGASPC Giurgiu, Vișinel Balan, a pus accent pe necesitatea unei reforme în domeniul asistenței sociale. Potrivit acestuia, DGASPC-urile ar trebui să aibă, pe viitor, un rol mai accentuat de coordonare în timp ce serviciile sociale ar trebui reorganizate astfel încât să răspundă mai eficient nevoilor beneficiarilor.
„Este nevoie de o reformă reală în asistența socială. DGASPC-urile trebuie să își consolideze rolul de coordonare, astfel încât sistemul să fie mai eficient și mai bine organizat”, a declarat Vișinel Balan.

30/08/2026

Incluziune prin

27/08/2026

Dezinstituționalizarea înseamnă oameni, nu doar proceduri

Începând cu luna mai, am făcut pași concreți și fermi pentru procesul de dezinstituționalizare, după o perioadă îndelungată de pregătire, planificare și consultări. Încă de la începutul anului, au avut loc mai multe întâlniri ale Comitetului pentru Dezinstituționalizare din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, în cadrul cărora au fost analizate situațiile beneficiarilor, nevoile acestora și măsurile necesare pentru tranziția către o viață în comunitate.

Acest proces nu a început întâmplător și nu a fost tratat superficial. A fost nevoie de pregătirea personalului, de informarea și pregătirea beneficiarilor, de identificarea soluțiilor locative și de stabilirea unor mecanisme prin care fiecare persoană să poată fi sprijinită după ieșirea din sistemul de protecție socială. Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar mutarea unei persoane dintr-un centru într-un apartament sau într-o casă. Nu înseamnă să îi oferi o locuință și apoi să îi spui: „De acum, te descurci singur”. După zeci de ani petrecuți într-un sistem instituționalizat, tranziția către viața independentă poate fi dificilă, uneori chiar copleșitoare. Este nevoie de timp, răbdare, îndrumare și sprijin constant.

O persoană adultă cu dizabilități are nevoie să fie ascultată, să fie încurajată, să primească ajutor atunci când întâmpină dificultăți și să știe că nu este abandonată. Are nevoie de sprijin pentru activitățile de zi cu zi, pentru relaționarea cu comunitatea, pentru accesarea serviciilor și pentru dobândirea autonomiei. Integrarea reală nu se face doar printr-o schimbare de adresă, ci prin construirea unei vieți în care persoana se simte respectată, utilă și parte a societății.

Tocmai de aceea, am emis o dispoziție prin care am responsabilizat conducerile centrelor și am solicitat asigurarea personalului necesar pentru monitorizarea și sprijinirea persoanelor dezinstituționalizate. Această măsură nu reprezintă un privilegiu și nu este un gest discreționar. Este o obligație legală, instituțională și morală.

Știam că un asemenea proces poate întâmpina dificultăți. Nu am crezut însă că vom ajunge în situația în care măsuri menite să protejeze beneficiarii să fie contestate în instanță. Respect dreptul oricărei persoane de a utiliza toate căile legale, însă nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă cu oamenii aflați în centrul acestor decizii. Cine le apără interesele? Cine îi sprijină? Cine le ascultă temerile?

Vă propun un exercițiu simplu de empatie.

Imaginați-vă că aveți o dizabilitate și că ați trăit într-o instituție timp de 20 sau 30 de ani. Acolo ați avut un program, oameni care v-au oferit anumite servicii și un mediu cunoscut, chiar dacă nu a fost întotdeauna cel mai potrivit pentru dumneavoastră. Apoi vi se spune că trebuie să plecați și să începeți o viață nouă.

Nu știți întotdeauna să gestionați singur toate situațiile. Poate aveți nevoie de ajutor pentru cumpărături, pentru plata facturilor, pentru programări medicale, pentru relaționarea cu vecinii sau pentru rezolvarea unei probleme administrative. Poate vă este teamă. Poate vă simțiți singur. În acel moment, ați avea nevoie ca cineva să fie lângă dumneavoastră.

Cum ar fi să aflați că tocmai sprijinul de care depinde adaptarea dumneavoastră este contestat?

Cum ar fi să simțiți că, după ce ați fost mutat într-o locuință, lumea consideră că responsabilitatea față de dumneavoastră s-a încheiat? Dezinstituționalizarea trebuie să fie un drum către demnitate, nu o formă de abandon. Trebuie să însemne șansa de a trăi în comunitate, de a lua decizii, de a avea un spațiu propriu și de a fi tratat ca un cetățean cu drepturi, nu doar ca un beneficiar al unui sistem.

Este posibil ca schimbarea să fie dificilă. Este posibil să existe temeri, neînțelegeri și rezistență. Dar dificultatea nu poate fi un motiv pentru a renunța. Dimpotrivă, ea ne obligă să fim mai atenți, mai responsabili și mai uniți în jurul celor vulnerabili.

Rămân ferm pe această poziție și voi continua să susțin fiecare persoană dezinstituționalizată. Voi apăra dreptul beneficiarilor de a fi parte a comunității și de a primi sprijinul necesar pentru a-și construi o viață cât mai independentă.

Aceasta nu este doar responsabilitatea unei instituții. Este responsabilitatea întregii comunități. Iar înainte de funcții, proceduri și dispute, trebuie să ne amintim că suntem oameni.

Empatia nu trebuie să fie doar un cuvânt. Trebuie să se vadă în deciziile noastre, în acțiunile noastre și în felul în care alegem să îi tratăm pe cei care au cea mai mare nevoie de noi.

26/08/2026

Înainte de un concert de muzică clasică, într-o biserică catolică din Gdansk (Polonia), am avut parte de un moment care m-a impresionat mai mult decât aș fi putut anticipa.

Pe stradă, un copil își împingea mama în scaunul rulant. Mergeau împreună spre casă. Din când în când, se opreau pentru câteva clipe de joacă, își spuneau ceva, râdeau și continuau drumul. Copilul era fericit, iar mama lui părea la fel de prezentă și de implicată în acea bucurie simplă.

În jurul lor, totul se desfășura firesc. Oamenii își vedeau de drum. Nu erau priviri insistente, nu era stânjeneală, nu era sentimentul că acea imagine ar fi „neobișnuită”. Era, pur și simplu, o mamă și copilul ei mergând împreună spre casă.

Eu i-am privit cu admirație, dar, în același timp, m-am întrebat dacă nu cumva privirea mea putea să-i facă să se simtă diferit. Pentru mine, scena era emoționantă și spectaculoasă. Pentru ei, însă, era doar viața lor. O viață în care iubirea nu avea nevoie de explicații și nici de aprobarea celor din jur.

M-am gândit atunci cât de important este ca un copil să crească într-o familie în care vulnerabilitatea nu este ascunsă. Copiii nu trebuie protejați de adevărul despre părinții lor prin tăcere sau prin povești inventate. Ei au nevoie să înțeleagă, pe măsura vârstei lor, cine sunt oamenii pe care îi iubesc, prin ce trec aceștia și cm pot fi sprijiniți.

Un copil care își vede părintele vulnerabil nu învață neapărat frica. Poate învăța empatia, responsabilitatea, răbdarea și iubirea concretă — iubirea care nu se rezumă la cuvinte, ci împinge un scaun rulant, ține o mână, așteaptă, se joacă și merge mai departe.

În acea seară, înainte să înceapă muzica în biserică, am înțeles că uneori cele mai puternice lecții nu vin de pe scenă. Uneori le întâlnești pe stradă, într-un copil care își conduce mama spre casă, cu bucurie, naturalețe și iubire.