19/05/2026
Personajele copilăriei ajung din nou în biblioteci, iar de această dată… copiii sunt cei care le vor rescrie poveștile.
Biblioteca Metropolitană București este parteneră în proiectul cultural „𝐶𝑢 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒 𝑡𝑜𝑡̦𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑒𝑡̦𝑖𝑖”, organizat de Asociația De basm și co-finanțat de AFCN, un proiect care îi invită pe cei mici să redescopere literatura clasică românească prin creativitate, imaginație și joacă.
În perioada următoare, în filialele BMB vor avea loc ateliere de scriere creativă și ilustrație coordonate de scriitori contemporani și artiști vizuali, în cadrul cărora copiii vor explora universul unor personaje emblematice precum Harap-Alb, Fram, Apolodor, Domnul Goe, Motanul Arpagic sau Cățelușul șchiop.
Pornind de la aceste întâlniri și exerciții creative, copiii cu vârste între 7 și 12 ani sunt invitați să participe la concursul național de scriere creativă „𝗜̂𝗻𝗻𝗼𝗶𝗲𝘀̦𝘁𝗲 𝗼 𝗽𝗼𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲”, reinterpretând personajele clasice în contexte contemporane și imaginând propriile variante ale poveștilor.
📌 Lucrările trebuie să aibă maximum 1.000 de cuvinte și pot fi trimise până la data de 𝟭𝟱 𝗶𝘂𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟲, la adresa:
📧 𝗰𝗼𝗻𝗰𝘂𝗿𝘀.𝗱𝗲𝗯𝗮𝘀𝗺@𝗴𝗺𝗮𝗶𝗹.𝗰𝗼𝗺
📚 Cele mai reușite texte vor fi premiate cu pachete de cărți și publicate într-o antologie realizată în cadrul proiectului.
Prin acest proiect, bibliotecile devin spații vii în care lectura se transformă în dialog, imaginație și creație, iar copiii descoperă că literatura clasică poate fi adusă mai aproape de lumea și vocea generației lor.