08/05/2026
În 1956, Rosa del Conte și Basil Munteanu, încurajați de Mircea Eliade, îl propun pe Lucian Blaga candidat la Premiul Nobel pentru literatură.
La 9 mai 1895 s-a născut Lucian Blaga, poet și filozof, dramaturg și jurnalist, traducător și diplomat, un gânditor care a definit prin opera sa spiritul și spațiul românesc. Se formează citind poezie, literatură și filozofie. Debutează cu poezia„ Pe Țărm” în revista Tribuna (1910) și cu „Reflecții asupra intuiției lui Bergson”, în revista Românul(1914). Studiază teologia la Sibiu și Oradea(1914-1916), iar apoi filosofia la Viena (1916-1920). Scrie „Poemele luminii”, apoi aforismele din „Pietre pentru templul meu” și drama „Zamolxe”, pentru care primește Premiul pentru debut al Academiei. Publică intens în revistele Voința, „Cultura”, „Gândirea”, „Adevărul literar și artistic” și „Cuvântul”. Devine diplomat, într-o vreme în care statul român avea bunul obicei de a trimite oameni de cultură reprezentativi în străinătate, devenind astfel un pionier al diplomației culturale românești, fiind dat ca exemplu de urmat în diplomație. A fost atașat de presă și consilier la legațiile României de la Varşovia, Praga, Berna şi Viena, iar apoi ministru plenipotenţiar la Lisabona. În paralel se impune ca dramaturg prin piesele ,,Învierea”, ,,Fapta”, ,,Meșterul Manole”, ,,Cruciada copiilor” și ,,Avram Iancu”. Scrie studii filosofice „Cultură și cunoștință”, „Filosofia stilului”, „Fenomenul originar”, „Fețele unui veac”, „Daimonion”, „Eonul dogmatic”, „Cunoașterea luciferică”, „Censura transcendentă”, „Orizont și stil”, „Spațiul mioritic”, dovedindu-se un spirit profund într-o lume atrasă prea mult de cotidian și mondenități. Ca o recunoaștere a valorii operei sale este primit în 1937 ca membru al Academiei Române, având ca discurs de recepție studiul ,,Elogiul satului românesc”. Scrie în continuare studii filosofice - Geneza metaforei și sensul culturii”, „ Artă și valoare”, „Diferențialele divine”, „Despre gândirea magică”, „Religie și spirit”, „Știință și creație”, „Despre conștiința filosofică”, „Aspecte antropologic”. În anii celei de a doua conflagrații gândirea sa filosofică se cristalizează, prin volumele „Trilogia cunoașterii” (1943), „Trilogia culturii”(1944) și, în 1946, „Trilogia valorilor”, definind prin opera sa spiritul și spațiul românesc, dar și elaborând o concepție filosofică proprie asupra lumii. Divinitatea este definită ca Marele Anonim – care a creat și continuă să creeze lumea, iar omul încearcă să pătrundă ,,acest mister” prin artă, religie și filozofie este mereu în urma creației, iar cenzura transcedentă, așezată între Marele Anonim și omenire împiedică cunoașterea esenței creației, de unde și concluzia poetică - ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Afirmarea unei astfel de concepții rafinate, metafizice într-o lume în care se impunea un materialism agresiv, duc la îndepărtarea lui Lucian Blaga din viața universitară. Rămâne cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie din Cluj, iar apoi la Secția de Istorie și Filosofie a Academiei, filiala Cluj.
Treptat, odată cu noile realități politico-sociale din țară, persoana și opera lui devin tot mai indezirabile pentru puterea comunistă. Încercările de racolare a poetului de către puterea vremelnic stăpânitoare cât și încercarea de separare între poezia sa, talentul său poetic și concepția sa filosofică s-au lovit de un refuz constant, Lucian Blaga trăindu-și ultimii ani din viață adâncit în studii filosofice și în creații poetice, fiind înconjurat de un grup restrâns de prieteni.
După moartea sa, în 1961, dobândește o recunoaștere unanimă, atât în țară cât și în străinătate, opera sa fiind cercetată și elogiată, alături de cea a lui Mihai Eminescu, de către mari critici literari.
