30/06/2026
Mai puțină birocrație, mai multă grijă pentru patrimoniu!
Vestea bună de astăzi vine de la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, care a adoptat proiectul de lege ce simplifică procedurile administrative aplicabile intervențiilor minore asupra monumentelor istorice și a imobilelor situate în zone protejate.
Până acum, inclusiv intervențiile urgente și minimale, precum îndepărtarea graffiti-ului, curățarea fațadelor sau remedierea degradărilor produse de factorii naturali necesitau obținerea unui aviz prealabil.
În practică, aceste proceduri generau întârzieri administrative disproporționate și împiedicau intervenția rapidă și non-invazivă necesară pentru protejarea patrimoniului.
Noile prevederi permit exceptarea de la obligația obținerii avizului pentru lucrările de întreținere curentă și curățare non-invazivă, cu condiția ca acestea:
✔️ să nu afecteze materialul istoric, autenticitatea sau valoarea culturală a monumentului;
✔️ să aibă caracter reversibil;
✔️ să nu producă degradări.
În același timp, legea păstrează toate garanțiile necesare pentru protejarea patrimoniului. Proprietarii vor avea obligația notificării prealabile a autorităților competente, iar criteriile tehnice care definesc caracterul non-invaziv al acestor intervenții vor fi stabilite prin ordin al ministrului Culturii.
Modificările adoptate clarifică atât competențele autorităților, cât și obligațiile proprietarilor și creează un mecanism administrativ mai eficient, care permite intervenții rapide pentru conservarea aspectului și integrității monumentelor istorice, fără diminuarea standardelor de protecție a patrimoniului cultural.
Este un exemplu că legislația poate proteja patrimoniul fără a crea blocaje inutile. Conservarea înseamnă și capacitatea de a interveni la timp, iar această modificare răspunde unei nevoi reale semnalate de specialiști și de cei care administrează monumente istorice.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la acest demers legislativ – tuturor membrilor din Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților, doamnei Raluca Turcan, domnului ministru Demeter András István și întregii echipe a Ministerului Culturii, tuturor celor implicați în găsirea unei soluții echilibrate, care îmbină protejarea patrimoniului cu eficiența administrativă!
Am încredere că proiectul va fi susținut și în plenul Parlamentului pentru că avem nevoie de simplificare și flexibilizare în administrație!