11/01/2026
Bunul-simț pare să fi devenit un concept secundar în dezbaterea publică. Pentru mine rămâne însă esențial. Fără respect, fără educație și fără dialog civilizat, democrația nu se prăbușește brusc, ci se erodează lent, până când nu mai rămâne mare lucru din ea.
Cei care au vizibilitate, influență sau putere au o responsabilitate suplimentară. Pot înțelege nemulțumirea, furia, opiniile diferite sau oboseala oamenilor față de promisiuni încălcate. Ceea ce nu pot înțelege este abandonarea deliberată a respectului și a civilizației de către cei care se revendică drept informați, competenți sau modele publice.
Ziua de ieri a fost, din păcate, încă un exemplu în acest sens. Limbajul folosit de unii oameni altminteri respectabili a coborât mult sub nivelul unei dezbateri oneste: atacuri la persoană, ironie gratuită, insinuări, chiar îndemnuri la violență simbolică sau fizică, refuzul de a accepta fapte, legi sau documente oficiale, lipsă de empatie față de cei afectați de decizii reale. Totul redus la etichete, tabere și calcule de moment. Nu voi da exemple, nu pentru că nu există, ci pentru că nu acesta este scopul.
Problema reală este alta: pierdem enorm ca societate. Pierdem șansa unor discuții de substanță între oameni cu viziuni diferite, pierdem capacitatea de a construi punți și soluții, pierdem respectul reciproc. În loc să căutăm consensul necesar progresului, ne cantonăm în distrugere permanentă, fără miză reală.
Trăim din plin epoca post-adevărului, mai ales în spațiul online. Nu mai contează ce este corect sau verificabil, ci cine strigă mai tare. Ieri s-a afirmat, pe scară largă, că aș fi votat ceva ce nu am votat, deși documentele oficiale arătau clar contrariul. Mai îngrijorător este că astfel de afirmații sunt propagate uneori chiar de persoane a căror expertiză sau integritate le apreciem, contribuind exact la climatul pe care îl critică.
Cred sincer în spiritul critic. Critica este necesară. Dezbaterea este vitală. Politicienii trebuie chestionați dur. Dar toate acestea pot și trebuie făcute fără a renunța la bunul-simț. Democrația nu se întărește prin zgomot și dispreț, ci prin argumente și respect.
Nu este o lecție și nici un apel dramatic. Este o convingere personală: bunul-simț merită apărat. Și rămân încrezător că societatea românească poate mai mult, inclusiv că cei care astăzi aleg un limbaj indecent vor înțelege, mai devreme sau mai târziu, că respectul față de propria expertiză și față de public se construiește și prin decență.