23/03/2024
Mateoi Flavius Nicolae, CONCRET ce ai făcut❓
URLĂ BOXELE câte 3 zile la căminul de nefamiliști de nu poate dormi nimeni în zonă, ELEVII DE LA GIMNAZIU SAR GARDUL ȘI FUMEAZĂ ÎN CIMITIR, rup crucile și dau cu picioarele în capela proaspăt renovată, etc. și nimeni nu ia nicio măsură. Anunță preotul în Biserică toate acestea, până aici s-a ajuns. Acestea sunt printre puținele exemple de probleme reale. Care ordine publică❓
Vi și postezi cât de mult lucrezi tu pentru ordinea din comunitate. Ești crescut de politicienii care conduc orașul de peste 20 de ani, același profil cu POVESTE MULTĂ și concret nimic. Atât tu, cât și echipa din care ai plecat acum câteva zile (PNL) mimați că munciți și veniți cu VORBE ÎMPACHETATE frumos pentru a lua fața lumii, concret 0. La fel cm ca și consilier local ai 0 proiecte de hotărâre pentru comunitate în toți anii tăi de mandat, deși ai fost la putere în toată această perioadă și îți putea trece orice idee bună o aveai pentru comunitate, tot așa ești și cu ORDINEA publică din comunitate, atât tu, cât și cei ce te-au crescut în ale politicii.
Vii și spui că este timpul pentru o schimbare. Care schimbare❓ Să vă schimbați voi (care ați condus orașul de ani buni) tot cu voi❓ Sau despre care schimbare e vorba❓ De ce nu ai plecat după primul mandat din PNL dacă ai simțit că lucrurile nu merg în direcția care trebuie❓Ți-au trebuit 8 ani să realizezi asta❓ Ești și ai fost doar un PION♟ împins pe tabla de șah❗️ Din cauza celor ca tine nu s-a schimbat nimic în Orașul Călan ani de zile❗️