20/05/2025
În perioada 18–23 mai 2025, Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș este gazda unui proiect educațional bazat pe schimb de experiență, desfășurat în parteneriat cu Gymnasium An der Stenner Iserlohn, din Germania. Proiectul, derulat sub genericul „Miteinander entdecken – Descoperim împreună”, reunește 35 de elevi români și germani din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, alături de profesorii coordonatori.
Pe parcursul celor șase zile, elevii participă la activități cu caracter intercultural, desfășurate în limba germană, lucrând în echipe mixte. Temele abordate includ: tradiții și obiceiuri, viața adolescenților în cele două țări, valorile prieteniei, diferențele culturale, stilul vestimentar al tinerilor, identitatea culinară și sustenabilitatea relațiilor bazate pe acceptarea si împărtășirea multiculturalității. Lucrările sunt prezentate în cadrul unei expoziții interactive, organizate în incinta colegiului.
Ziua a treia este rezervată unei excursii la Dunăre, iar ziua a patra presupune vizitarea orașului Timișoara, unde elevii descoperă repere istorice, culturale și arhitecturale importante.
Proiectul beneficiază de finanțare extrabugetară și se bucură de sprijinul conducerii școlii, al cadrelor didactice de limba germană și al tuturor cadrelor didactice ale secției germane din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Caransebeș.
Acest parteneriat oferă elevilor o experiență educațională autentică, dezvoltă competențe de comunicare și colaborare și creează o punte de prietenie și înțelegere interculturală, confirmând rolul esențial al școlii în formarea cetățenilor europeni ai prezentului.