17/10/2025
ANUNȚ
CU PRIVIRE LA ACORDAREA AJUTORULUI DE ÎNCĂLZIRE ÎN SEZONUL RECE 1 NOIEMBRIE 2025-31 MARTIE 2026 ȘI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE
Începând de luni, 20 octombrie 2025, se pot depune la Primăria Ciomăgești, Compartimentul Asistență Socială, cererile și actele doveditoare pentru ajutorul de încălzire și suplimentul de energie. Potrivit Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Normelor metodologice de aplicare aprobate prin HG nr. 1073/2021, beneficiază de ajutoare de încalzire a locuintei pe perioada sezonului rece pentru acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirea locuinței, precum și de supliment pentru energie pe tot parcursul anului, consumatorii vulnerabili care îndeplinesc condițiile.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu, sau, după caz, de reședință.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei şi de 2.053 lei în cazul persoanei singure.
Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, carbuni, combustibili solizi sau lichizi
Venit net mediu lunar pe membru de familie Cuantum lunar
Pana la 200 lei 320 lei
Intre 200,1 lei si 320 lei 288 lei
Intre 320,1 lei si 440 lei 256 lei
Intre 440,1 lei si 560 lei 224 lei
Intre 560,1 lei si 680 lei 192 lei
Intre 680,1 lei si 920 lei 168 lei
Intre 920,1 lei si 1040 lei 128 lei
Intre 1040,1 lei si 1160 lei 96 lei
Intre 1160,1 lei si 1280 lei 64 lei
Intre 1280,1 lei si 1386 lei 32 lei
Intre 1386,1 lei si 2053 lei *
* prag valabil doar pentru persoanele singure 32 lei
SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE
Conform actului normativ, în plus față de ajutorul de incalzire, persoanele vulnerabile vor primi și un “ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului”.
Familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1386 lei/persoană în cazul familiilor și de până la 2053 lei în cazul persoanei singure, beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
20 lei/lună pentru consumul de lemne
Suplimentul pentru energie se acordă lunar pe tot parcursul anului și se va plăti direct titularului pentru consumul de combustibili solizi.
Declararea unui număr mai mic sau mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, si se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.
Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, precum si suplimentului pentru energie, sunt obligaţi să comunice Primăriei comunei Ciomăgești-Compartimentul Asistență Socilă, prin depunerea unei noi cereri-declaraţii pe propria răspundere, orice modificare intervenită în componenţa familiei şi/sau a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
ACTELE NECESARE PENTRU DEPUNEREA CERERII DE AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE ȘI SUPLIMENT DE ENERGIE:
- actele de identitate ale membrilor familiei(BI/CI), din care să rezulte că aceştia au domiciliul sau reşedinţa la adresa la care se solicită ajutorul;
-certificatele de naştere ale membrilor familiei care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
-certificat de căsătorie;
-certificat de deces;
-certificat încadrare în grad de handicap;
-cupon handicap pe luna anterioară depunerii cererii;
-extras de cont;
-adeverință Primărie pentru indemnizațiile încasate de persoanele cu handicap;
-hotărârea judecătorească definitivă de încredinţare în vederea adopţiei sau încuvinţarea adopţiei;
-hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, hotărarea comisiei pentru protecţia copilului privind măsura plasamentului, potrivit legii;
-decizia directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, sau, după caz, hotărârea judecătorească privind măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii;
-hotărârea judecătorească de instituire a tutelei /curatelei, sau, după caz, dispoziţia autoritătii tutelare, potrivit legii.
-adeverinţă de salariu cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii și menționarea valorii nete a tichetelor de masă sau a indemnizației de hrană;
-cupon de pensie(orice tip de pensie) obligatoriu din luna anterioară depunerii cererii;
- cupon indemnizaţie de şomaj din luna anterioară depunerii cererii;
- cupon alocaţii şi indemnizaţii sau orice act doveditor din care să reiasă venitul obţinut din orice tip de prestaţii sociale, din luna anterioară depunerii cererii;
- decizia de impunere din care să rezulte veniturile realizate din activităţi independente sau chirii.
- copie după contractul de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contractul de comodat, certificatul de moștenitor, pentru a dovedi calitatea de proprietar sau chiriaş;
- adeverinţa de rol agricol(din Primărie)
- certificat de rol fiscal din care să rezulte bunurile deținute în proprietate de toți membrii familiei(din Primărie).
- adeverinţa de rol agricol( pentru cei care deţin terenuri agricole în altă localitate).
-în cazul deținerii în proprietate a unui/unor autoturism/autoturisme şi/ sau motocicletă/motociclete, se va/vor prezenta cartea/cărțile de identitate a/ale autoturismului/autoturismelor pentru evidenţierea vechimii.
LISTA BUNURILOR CE CONDUC LA EXCLUDEREA AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINŢEI
BUNURI IMOBILE
- Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti;
- Terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 2.500 mp, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente.
BUNURI MOBILE*
- Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
- Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
- Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;
- Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
- Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
- Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric.
(*)Aflate în stare de funcţionare
-Depozite bancare mai mari de 22.701 lei