06/09/2026
Dragi elevi,
La începutul acestui nou an școlar, vă dorim să fiți asemenea marilor exploratori ai istoriei: curioși, curajoși și dornici să descoperiți noi teritorii ale cunoașterii! Fiecare disciplină este o nouă pagină de istorie pe care o scrieți chiar voi, prin muncă, perseverență și ambiție. Aveți curajul de a pune întrebări, de a încerca, de a greși și de a învăța, pentru că fiecare pas vă apropie de ceea ce vreți să deveniți.
Vă dorim mult succes, încredere în propriile forțe și un an școlar frumos, plin de reușite și de momente de neuitat!
Dragi profesori, colegi și mentori,
Vă mulțumim pentru că, zi de zi, modelați viitorul și lăsați o amprentă de neșters în istoria personală a fiecărui elev. Prin dăruire, profesionalism și răbdare, contribuiți la formarea unor generații care vor scrie, la rândul lor, istoria de mâine.
Vă dorim un an școlar plin de inspirație, putere de muncă, echilibru și satisfacții la catedră. Să scrieți împreună cu elevii dumneavoastră un capitol memorabil în istoria educației!
Dragi părinți,
Istoria ne învață că marile construcții se ridică în timp, cu răbdare și pe fundații solide. Școala este locul în care copiii dumneavoastră își pun bazele viitorului, iar dumneavoastră sunteți cei care le ghidați pașii cu dragoste, încredere și răbdare.
Vă dorim un an plin de înțelepciune, putere și momente de mândrie, în timp ce îi priviți cm își scriu, zi de zi, propriul drum spre succes.
Multă putere și încredere în acest nou an școlar!
De asemenea, le mulțumim tuturor instituțiilor publice, autorităților locale, județene și naționale, partenerilor și colaboratorilor noștri care ne-au fost alături în anul școlar trecut.
Vă invităm să continuăm împreună ceea ce am construit și să punem noi temelii pentru educație, pentru comunitatea noastră și, mai ales, pentru viitorul copiilor noștri.
Să transformăm împreună anul școlar 2026–2027 într-un capitol de care să fim mândri!
Succes în noul an școlar!