I Like Dej

22/07/2025

Acum 11 ani se lansa singura Monografie completă a orașului Dej, la 800 de ani de la atestarea documentară (1214-2014).

https://www.dejeanul.ro/content/dupa-90-de-ani-istoria-dejului-s-a-scris-din-nou-foto/

31/03/2023

Dejul în istorie (III)
Răscoala antihabsburgică (1703-1711), orașul Dej și Pintea Viteazul
În timpul răscoalei antihabsburgice, cunoscută în istorie drept Războiul curuţilor, oraşul Dej a avut mult de suferit datorită luptelor dintre curuţi (armată populară antihabsburgică) şi armata imperială. În anul 1704, s-a montat ceasul din turnul bisericii reformate, dar în acelaşi an, primarul oraşului Kuppán Miklós a demontat atât ceasul cât şi clopotele şi le-a adăpostit într-un loc sigur. Reformaţii se temeau să nu ajungă în mâinile generalului Tiege, unul dintre conducătorii armatei habsburgice.
Austriecii au ocupat mai multe oraşe din Transilvania printre care şi Dejul, impunând dări grele locuitorilor, rechiziţionând vite şi alimente iar soldaţii care nu-şi primeau solda trăiau din jafuri.
Între anii 1703-1711 zona de la confluenţa Someşurilor a fost terenul mai multor confruntări între lobonţii austrieci şi curuţi conduși de principele Francisc Rákóczi al II-lea (1705-1711). Erau vremuri tulburi în care împăratul refuza să îl recunoască pe Rákóczi ca principe al Transilvaniei. Mai mult decât atât, Principatul Transilvaniei avea şi un guvernator numit de imperiu în persoana lui Gheorghe Bánfy, proprietarul castelului de la Bonțida.
Trupele antihabsburgice din această zonă au fost conduse de Ilosvay Imre, unul din ofiţerii principelui. În decembrie 1703, austriecii venind dinspre Cluj au năvălit asupra Dejului şi l-au jefuit, după care i-au dat foc, provocând însemnate pagube. După un an, în 1704, oraşul este recucerit de Francisc Rákóczi al II-lea. Viitorul principe al Transilvaniei şi-a instalat reşedinţa la Dej, în mai vechea proprietate a familiei cunoscută pentru dejeni drept Casa Rákóczi.
În timpul şederii sale la Dej, Francisc Rákóczi al II-lea a dat ordin să se scrie o inscripţie deasupra unei uşi a Casei Rákóczi, următorul text: Franc. Rákoci Elect. Trans. Princ(eps) Anno 1704. Dieb. 1 septem. (Francisc Rákóczi ales principe al Transilvaniei, 1 septembrie 1704). Această inscripție a fost descoperitî, în anul 1881, când a fost renovată clădirea.
La începutul războiului, generalul austriac Rabutin a trimis împotriva trupelor de curuţi din Dej, comandate de Ilosvay Imre, un corp de oaste format din 7.000 de secui. Bătălia s-a dat în apropiere de Benediuc (satul Mănăstirea) în lunca Someşului Mic. Curuții din Dej au zdrobit oastea secuiască, condusă de Bethlen Samuel, câştigând o mare victorie la 27 iunie 1704. La puţin timp, după această bătălie, oraşul Dej a fost ocupat şi trecut prin sabie de către de trupele imperiale comandate de generalul Tiege. Acestea au aprins casele şi au ucis o mare parte a populaţiei din oraş şi din împrejurimi. Aceste drame s-au repetat în anul 1706 când ,,lobonţii” au devastat biserica reformată şi au jefuit lucrurile de valoare. La 25 septembrie 1705, contele Pekry Lörintz şi Teleki Mihaly, generali ai principelui Francisc Rákoczi al II-lea au sosit cu armata la Dej pentru apărarea orașului. Pentru întreținerea acestor trupe oraşul a fost nevoit să ceară bani împrumut.
După ce a fost ales principe de către susţinătorii lui antihabsburgici, Francisc Rákóczi al II-lea, în anul 1707, scuteşte oraşul Dej de plata tuturor taxelor, pe timp de un an. Liniştea şi pacea la Dej nu a ţinut prea mult pentru că trupele generalului austriac Tiege devastează din nou oraşul. Între 8 iulie 1707 şi 29 mai 1711 o mare parte din locuitorii Dejului au părăsit oraşul, refugiindu-se prin împrejurimi.
În răscoala curuţilor a fost implicat şi Grigore Pintea un mic nobil român născut în Măgoaja. Dacă la începutul răscoalei lui Francisc Rákoczi al II-lea, Grigore Pintea era ofiţer în armata austriacă, mai târziu el a devenit căpitan în armata principelui rebel. În anul 1700, Grigore Pintea s-a aflat în subordinea comandantul austriac al cetăţii Sătmarului (Satu Mare), contele Franz Lowenburg.
În anul 1703, Grigore Pintea împreună cu haiducii săi erau consideraţi drept trupe neregulate ale armatei principelui Francisc Rakoczi al II-lea şi s-au aflat în fruntea ofensivei care a dus la cucerirea unor oraşe importante din nordul Transilvaniei: Dej, Sighet, Satu Mare, Zalău ori Bistriţa. Grigore Pintea, a încercat să cucerească şi oraşul Baia Mare, unde se afla şi vistieria imperială. În 14 august 1703 el a fost împuşcat mortal în faţa Bastionului Măcelarilor. Până atunci, Grigore Pintea, care dăduse dovadă de un curaj nebun şi de o iscusinţă pe măsură, scăpase cu bine din toate luptele. Legenda spune că ar fi fost ucis cu un glonte de argint, singurul care ar fi putut să îl omoare. Se spunea că Grigore Pintea ar fi descoperit Iarba Fiarelor, o buruiană care l-ar fi protejat de fier. Amintirea lui Pintea este reflectată, până în zilele noastre, în numeroase legende şi balade care l-au transformat într-un personaj de basm. În legende Pintea Haiducul este prezentat drept spaima nobililor şi prietenul oamenilor sărmani.
Răscoala curuţilor s-a încheiat prin încheierea tratatului de pace de la Satu-Mare, între armata lui Gheorghe Rákóczi al II-lea şi Iosif I (1705-1711), împăratul Austriei şi regele Ungariei. Tratatul a fost semnat la 1 mai 1711 la Carei, în lipsa lui Francisc Rákóczi al II-lea. Momentul decisiv a fost când Rákóczi, la 21 februarie 1711, a plecat să adune oaste în Polonia, predând toate drepturile de decizie în mâinile grofului Károlyi Sándor, care l-a trădat şi a acceptat condiţiile păcii cu austriecii

Constantin Albinetz Cristina Albinetz, Dej. Istorie și Legendă, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2014.

29/03/2023

Dejul la prima oră,
astăzi 29.03.2023 la - 3 grade

24/03/2023

Dejul în istorie (II)
Muzeul de locomotive
Căile ferate. Drumurile de fier au fost construite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi au impulsionat dezvoltarea economică şi circulaţia mărfurilor. Tronsonul de cale ferată Apahida-Dej, a fost construit în anul 1881, tronsonul Dej-Bistriţa a fost construit în anul 1883, iar segmentul Dej-Satu Mare, în anul 1884. Lungimea totală a căilor ferate pe teritoriul municipiului Dej măsoară 14,35 km, din care 11,6 km sunt cu linii duble şi ecartament normal de 1,435 m, iar un segment de 2,75 km sunt linie simplă cu rol industrial, folosit pentru transportul sării de la Salina Ocna Dej, dar şi pentru aprovizionarea şi desfacerea produselor finite ale trustului MG TEC Group. Din cei 11,6 km cale ferată cu linii duble, 9 km sunt electrificaţi.
Muzeul de locomotive Dej
Înfiinţat în anul 1992, muzeul situat pe strada Triajului deţine 25 exponate - locomotive cu abur, electrice si vagoane. Statutul de Centru Muzeal al Locomotivelor din Dej la dobândit în data de 29 octombrie 2018. Toate exponatele se află în Depoul Dej, la 60 de km de Cluj. Cel mai vechi exponat este locomotiva cu abur cu cremalieră, fabricată în Austria în anul 1908. Tot aici se află expusă şi cea mai puternică locomotivă cu abur construită în România, 151002, exemplar unicat în ţară. Mare parte a exponatelor au fost recondiţionate şi revopsite în culorile lor iniţiale .
Muzeul este organizat în aer liber, iar intrarea este gratuită.
Prima piesă, adusă în 1992 şi recondiţionată, este locomotiva 150.105, construită în 1955, care face parte dintr-un lot de 282 de locomotive fabricate integral în România de către Uzinele Reşiţa şi Uzinele Malaxa (devenite ulterior Uzinele 23 August) între anii 1946 şi 1960. Cântărind 170 de tone şi cu o viteză de 80 km/h, a fost folosită pentru remorcarea trenurilor de marfă. La vremea ei era foarte puternică, având în vedere că locomotivele de marfă nu circulau cu mai mult de 50 de km/h. Locomotivele din acest tip au fost ultimele cu abur fabricate în ţara noastră. Producţia lor a fost sistată în anii 1959 – 1960 ca urmare a venirii locomotivelor Diesel şi electrice.
Printre locomotivele şi vagoanele a căror valoare se ridică la câteva sute de mii de euro fiecare se numără locomotiva din seria DR-52 fabricată în 1945 la Uzinele Skoda, din ordinul lui Hi**er, şi folosită şi de armata germană în cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul celui de-al doilea război mondial, România a achiziţionat din Germania 100 de locomotive din seria germană 52 care au primit numerele de circulaţie 150.1001 - 150.1100. În plus faţă de aceste locomotive, la retragerea trupelor germane în 1944 au rămas în ţară 23 locomotive DR 52, două locomotive DR 42, precum şi 4 locomotive DR 44. O parte din aceste locomotive au circulat până în 1980, fiind utilizate la remorcarea trenurilor de marfă.
O altă piesă de rezistenţă a muzeului este o locomotivă Diesel unicat de 4.400 de cai putere, fabricată în Elveţia, care în anul 1938 era cea mai puternică din Europa.
Cele mai “bătrâne” exponate datează din anul 1908: o locomotivă electrică cu acumulatori fabricată la Berlin şi o alta cu aburi, creată la Viena. Locomotiva cu abur 40.007D, construită de către Wiener Lokomotivfabriks AG, Floridsdorf (Viena), a circulat în perioada 1908 - 1978 pe un tronson cu cremalieră (şină dinţată) în secţia Subcetate - Haţeg - Bouţari – Caransebeş. Locomotiva este prevăzută cu două mecanisme motoare independente, unul pentru roţile motoare şi celălalt pentru roata dinţată care intră în angrenare cu cremaliera, necesară pe tronsonul cu cremalieră. Locomotiva avea o viteză maximă de 40 km pe oră.
Un alt exponat care datează din anul 1908 este un vagon de 120 CP, construit în Germania şi destinat transportului de zgură.
La Dej se află şi locomotiva 230299 care a apărut în binecunoscuta peliculă a regizorului Radu Mihăileanu, “Trenul Vieţii”. Locomotiva a fost construită în 1937 la celebrele Uzine Malaxa şi scoate un sunet special, deoarece are un fluier făcut dintr-un proiectil de tun. În anii 1990 a fost folosită deseori la remorcarea unor trenuri de agrement.
În 1994, în acelaşi muzeu a fost adusă şi restaurată locomotiva cu abur 151.002, care face parte dintr-o serie de doar două unităţi, prototipuri, construite de Uzinele Malaxa în anii 1939 şi 1941. Aceste locomotive erau cele mai puternice locomotive cu abur construite în România, având o putere de 2600 CP, putând remorca peste 3000 de tone. Locomotiva 151.001 a fost expusă şi la expoziţia de la Milano din anul 1940, unde a fost apreciată de specialişti. În anul 1945, URSS a capturat-o în contul datoriilor de război, explodând câţiva ani mai târziu în Harkov. Locomotiva 150.002 a fost în circulaţie până în anul 1971, fiind apoi conservată în Remiza Războieni înainte să fie adusă la Dej. Angajaţii de la Dej au denumit-o Mariana.
Cele mai rapide locomotive cu abur din dotarea CFR au fost cele Pacific achiziţionate începând cu anul 1913 de la J.A. Maffei Munchen. La Dej se află din 1998 locomotiva 231.050. Locomotivele Pacific au fost utilizate în remorcarea trenurilor rapide şi exprese până în 1974.
La Muzeul de Locomotive de la Dej a garat, în 2013, şi prima locomotivă electrică fabricată pentru Căile Ferate Române, în 1973, într-o uzină din fosta Iugoslavie. Maşinăria are o putere de 3400 kW, poate să ajungă la 120 km/h şi este perfect funcţională. Acest tip de locomotivă a fost utilizată la tractarea trenurilor de marfă şi călători de dimensiuni mai reduse. Toate locomotivele şi vagoanele din muzeu sunt în stare bună de funcţionare, recondiţionarea lor a durat chiar şi un an de zile. Majoritatea exponatelor pot fi văzute de sus, de pe o pasarelă ce traversează depoul Dej-Triaj.
Constantin Albinetz

17/03/2023

Dejul și regele Matei Corvin

Rege Matia Corvin (Matei Corvin) s-a născut în 1443 la Cluj, ca al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara, descendentul unui cneaz valah (român), pe nume Voicu. Într-un document de donație al posesiunii Hunedoara, datat la 18 octombrie 1409, apar nominalizați Voyk (Voicu) și Șerbu (Șerban). Așadar, străbunicul regelui Matia s-a numit Șerbu (Șerban), bunicul Voicu, iar tatăl Ioan (Iuon) de Hunedoara.
Acesta din urmă a întreprins în calitate de regent al Ungariei o serie de campanii militare împotriva Imperiului Otoman, lăsând fiului său un regat sigur și stabil. Mama lui Matia Corvin a fost Erzsébet Szilágyi (Elisabeta), dintr-o familie de nobili maghiari cu foarte mare influență în regatul ungar.
Sarea a fost exploatată la Dej din perioada daco-romană, iar în Evul Mediu zăcămintele erau în proprietatea regalităţii maghiare, care încercă să extragă cât mai multă sare datorită profitului rezultat în urma comercializării acesteia. Primele danii regale din domeniul Transilvaniei privesc sarea de aici, necesară turmelor de pe câmpie. Primele documente scrise referitoare la Transilvania vorbesc exclusiv despre sare, corăbiile cu sare de pe Mureş şi târgurile sării, unde se aducea sarea de pe Valea Someşului şi a Tisei Superioare. Aceste târguri aveau nume slave (Szolnok-solnic, akna-ocna) pentru că românii și slavii făceau comerţ cu sarea din Transilvania, iar ungurii au preluat acest comerţ deja existent.
Un rol important în dezvoltarea orașului Dej la avut regele Matei Corvin care în anul anul 1468, permite locuitorilor din Dej să înființeze o vamă la trecerea peste Someş. Dăruirea vămilor a devenit un fenomen, în Ungaria, începând cu regele Bella al III-lea. Iniţial, au fost danii pentru instituţiile ecleziastice şi mai târziu, ele au fost acordate și în favoarea anumitor persoane. Taxele vamale se percepeau pentru drumuri, poduri şi iazuri. Obţinerea unor taxe vamale avea întotdeauna efecte pozitive asupra evoluţiei economice, demografice și juridice a unei localități. Același efect îl aveau și privilegiile (scutirile) primite de diferite localități de la regii și voievozii Transilvaniei.
Scutirile de taxe la vămi şi la târgurile din alte localităţi erau acordate de către puterea centrală, pentru a ajuta evoluţia economică a unor oraşe şi în mod special a celor miniere. În acest sens, trebuie semnalate şi privilegiile şi drepturile acordate de regele Matias Corvin dejenilor. Prin actul privilegial, din 12 martie1471, dat locuitorilor lui credincioși din Dej şi Ocna Dej, regele poruncea tuturor demnitarilor ţării să apere privilegiile vamale date de regele Andrei al II-lea şi confirmate de regele Carol Robert de Anjou. Acestor scutiri vamale mai vechi, în anul 1471, s-a adăugat scutirea de la vama din Gârbău. Totodată, a fixat plata transportatorilor de sare de 46 de florini şi 200 de bulgări de sare, pe care aceștia o primeau pentru transportarea sării de la Dej până la Satu Mare şi apoi la Szolnok. În 1473, transportatorii de sare primeau în plus, 400 de bulgări de sare. Mai târziu, în anul 1475, regele Matias Corvin a dat ordin ca nimeni să nu perceapă vamă dejenilor care transportau sarea cu căruţele. Cu siguranță Dejul şi Turda au cunoscut o dezvoltare continuă tocmai datorită extragerii și comerțului cu sare, comparativ cu alte aşezări din Transilvania.
Biliografie: Dej. Istorie și legendă, 2014, Cristina Albinetz, Constantin Albinetz

30/01/2023

I Love Dej vs, I Love PDF

Convert PDF to editable Word documents for free. PDF to Word conversion is fast, secure and almost 100% accurate. Convert scanned PDF to DOC keeping the layout.

25/01/2023

Gheorghe Gheorghiu Dej și bunicul său
Un CFRist adevărat 😊
https://www.facebook.com/100063995825285/posts/570268248449698/

Din sumarul lunii ianuarie: „Buickul cu roți de tren al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej“, un articol de Vlad-Adrian Nicolae.

10/08/2022

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 august, ora 12:00 – 10 august, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice,intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 23,,,35 l/mp și izolat 40...60l/mp.

23/03/2022

Orașul Dej, Mihai Eminescu și Guilelm Șorban

Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale în România din anul 2011, iar în prezent are aceeași semnificație și în Republica Moldova. O zi a culturii naționale este o zi a analizei, a introspecției și bilanțului pentru fiecare națiune privind marile pro...