14/09/2024
Densuș: S-a finalizat proiectul cu cea mai mare valoare câștigată din fonduri nerambursabile
Magdalena Șerban
Infuzia de bani europeni și cei obținuți pe axele guvernamentale situează administrația publică din Densuș în rândul celor de succes. Cu 9.800.000,00 lei, câștigați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” s-a reușit într-un timp scurt modernizarea unor drumuri de interes local. Lucrările s-au finalizat numai bine, înainte de instalarea toamnei și a vremii ploiase.
Un vis măreț, pentru condiții civilizate
„Am dat startul în 1 martie, ter¬menul de execuție fiind de doi ani. Constructorul s-a mișcat repede și bine, lucru pentru care doresc să-i mulțumesc. Săptămâna aceasta se va face și recepția. Este cel mai mare proiect al nostru și cu o importanță pe măsură. S-au cuprins drumul de la Densuș la Peșteana și in¬tra-vilanul loca¬li¬tă¬ții Poieni, beneficiind de asfaltare, rigole de scur¬gere, ziduri de sprijin, podețe pentru ca oamenii să poată trece acasă și să aibă legătură asi¬gurată, etc. Ce ne bucură enorm este că am apucat să terminăm înainte să se pună pe plouat. Toamna, timpul e imprevizibil, iar după cm se știe, fără condiții meteo adecvate, lucrările se fac de mântuială. Deloc de dorit. Dacă ar fi să estimăm, la un simplu calcul, în total, ar mai rămâne la nivel de comună vreo 10 kilometri de modernizat”, a transmis primarul din Densuș, Adrian Vîrtopean (foto). De amintit că „Anghel Saligny” a fost asociat cu con¬ti¬nuarea vechiului Program Națio¬nal de Dezvoltare Locală, mai exact PNDL 1 și 2, ce au fost bifate pe parcursul ulti¬mului deceniu. Acum, cifrele alocate pentru localitățile hunedorene duc la realizarea a 157 de obiective și constituie cea mai mare finanțare dată de executiv, județului nostru. Referitor la lucrări, ele im¬plică racordarea la sistemele de apă și canalizare, iar zeci de kilometri de dru¬muri vor fi asfaltate pentru prima dată. Astfel, pe această filieră, la nivel național s-au solicitat finanțări totale de peste 137 miliarde lei, cu toate că bugetul sche¬mei s-a ridicat la numai 65,5 de miliarde lei. Deci bătălia a fost mare, iar șansele s-au diminuat pentru fiecare solicitant, din start. Ceea ce e de remarcat în mod special e că prin această axă, 10 miliarde de euro ajung în mediul rural.