10/06/2026
Întrucât în anexele documentației tehnico-economice se face referire la o serie de documente care nu sunt puse la dispoziția consilierilor locali odată cu proiectul de hotărâre, am solicitat să ni se transmită înainte de dezbatere, pentru a putea analiza în mod real și fundamentat investiția propusă.
În acest sens, am solicitat următoarele documente:
• Centralizator situație SIP existent;
• Centralizator situație SIP propus;
• Calculul luminotehnic;
• Auditul energetic al sistemului de iluminat public sau documentul echivalent care fundamentează economiile de energie estimate;
• Orice document din care rezultă puterea instalată totală existentă (kW) și puterea instalată totală după implementarea investiției;
• Orice document din care rezultă consumul anual actual de energie electrică (kWh/an) și consumul anual estimat după implementarea proiectului;
• Devizul general detaliat și centralizatorul echipamentelor propuse, cu valorile unitare aferente principalelor categorii de echipamente.
Consider că, în lipsa acestor informații, Consiliul Local nu poate evalua în mod obiectiv eficiența economică a investiției, economiile de energie estimate și fundamentarea costurilor propuse.
Având în vedere că ședința comisiilor de specialitate este programată pentru data de mâine, iar ședința Consiliului Local pentru data de poimâine, am solicitat să se dispună transmiterea documentelor în regim de urgență, astfel încât consilierii locali să poată analiza în mod real și documentat investiția supusă aprobării și să își exercite votul în cunoștință de cauză.
În lipsa acestor informații, analiza proiectului și exercitarea votului se realizează fără acces la datele relevante.
ȘEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL DEVA
Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștință convocarea Consiliului Local al Municipiului Deva, în ședință extraordinară pentru vineri, 12 iunie 2026, ora 12:00, în sala mare de ședințe a instituției, prin Dispoziția Primarului nr. 915/2026.
Ordinea de zi:
I. Proiecte de hotărâre, privind:
1. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a documentației tehnico–economice, faza Proiect tehnic pentru obiectivul de investiții “Modernizare și echipare sistem iluminat public în vederea implementării sistemului de telegestiune în Municipiul Deva”;
Iniţiator Primar Lucian Ioan Rus
2. Aprobarea indicatorilor tehnico–economici și a documentației tehnico–economice, faza Proiect tehnic pentru obiectivul de investiții “ Reabilitare și modernizare teren de sport la liceul Tehnologic Energetic – Școala generală nr. 5, strada Scărișoara nr. 4, municipiul Deva“;
Iniţiator Primar Lucian Ioan Rus
3. Aprobarea documentației tehnico-economice faza revizuire D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Amenajare teren de sport – locația Titu Maiorescu, nr. 30, municipiul Deva”;
Iniţiator Primar Lucian Ioan Rus
4. Darea în administrare, în favoarea Clubului Sportiv Municipal Deva, a construcțiilor administrative și social culturale edificate pe terenul înscris în Cartea funciară nr. 80811, situat în municipiul Deva, Strada Stadion, județul Hunedoara, precum și a bunurilor realizate în cadrul investiției „Modernizare pistă de atletism la stadionul municipal Cetate Deva”, amplasată pe Strada Stadion, municipiul Deva, proprietate a municipiului Deva;
Iniţiator Primar Lucian Ioan Rus
5. Modificarea organigramei și a statului de funcții pentru Societatea Salubrizare Deva S.R.L.;
Iniţiator Primar Lucian Ioan Rus
II. Diverse