05/06/2026
La mulți ani, dragi colegi!
Astăzi, de Ziua Învățătorului, aduc un gând de profundă recunoștință tuturor celor care au ales nobila misiune de a deschide drumuri prin educație și de a modela, cu răbdare și dăruire, caractere și destine.
Învățătorul este primul arhitect al devenirii fiecărui copil. Prin profesionalism, sensibilitate și devotament, el pune temelia cunoașterii, cultivă încrederea și inspiră dorința de a învăța
În numele Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, transmit tuturor dascălilor respectul și aprecierea noastră pentru efortul, responsabilitatea și pasiunea cu care contribuie, zi de zi, la formarea generațiilor viitoare.
Vă mulțumesc pentru lumina pe care o aduceți în sufletele copiilor și pentru credința cu care munciți în fiecare zi!
La mulți ani, cu sănătate, împliniri și bucuria de a vedea roadele muncii dumneavoastră în fiecare elev care își găsește drumul în viață!
Prof. dr. Maria Ștefănie
Inspector Școlar General