18/05/2026
Nu
Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui când intri într-un partid este:
„Cum o să ieși?”
Cu fruntea sus, cu ardelenescul „no, gata”, sau târându-te sub povara minciunilor, căutând cu disperare următorul partid.
Pentru că nu idealurile, programul, doctrina sau patriotismul lipsesc din politică, ci oamenii onești, a căror bun-simț sau educație le modelează caracterul.
Social-democrații, de exemplu, au o doctrină impecabilă și potrivită pentru noi, dar oamenii care s-au înghesuit acolo au călcat în picioare idealurile pentru o pâine, pentru o bucată de pământ, apoi pentru o slujbă și, mai târziu, pentru avere, faimă și putere.
Naționaliștii… Ei bine, naționaliștii îmi amintesc mereu de comuniști, de istoria anilor ’50, când bunicii noștri fluturau steaguri tricolore și aplaudau înlocuirea ciocoilor cu tractoriști. Ca și acum: politicienii, funcționarii, profesorii sunt toți corupți și trebuie înlocuiți cu cei care strigă pe stradă.
Și da, ei își iubesc țara. Ar putea muri pentru țară, „cu piepturile dezgolite”, dar sunt gata să se vândă unii pe alții, să negocieze cu ceilalți, că doar au experiență politică și bani. Mai ales bani.
Liberalii? Da, ultimul partid istoric: progresiști, cu stat minimal, inițiativă privată și piață liberă… dar au adunat în jur o mulțime de muște, șerpi și alte lighioane. Adevărații liberali au murit în închisorile comuniste.
Ca în toate partidele, rătăcesc și aici oameni care încă mai știu ce înseamnă politica, dar e „democrație”; ei sunt condamnați la tăcere de majoritatea celor pentru care „bunul-simț” este doar o expresie de propagandă.
Conservatorii, plini de idealuri, dreptate și frăție, nu mai contenesc să își strângă căpușele care îi devorează lent:
„Și ceilalți mint, dar noi mințim patriotic.”
„Exagerăm puțin, dar pentru țară.”
„Spamăm pe rețelele de socializare, dar pentru popor.”
„Îl apărăm pe Eminescu! Dar facem și puțină campanie electorală, că așa e politica: înșeli ca să trăiești.”
Până la urmă, „ciudații cu #” sunt cei mai cinstiți politicieni, în sensul că spun ce gândesc:
„Suntem prea mulți pe planetă. Ceilalți ar trebui să moară, unii chiar înainte de a se naște.”
Șocant, nu? Dar într-o lume în care credința este temă de campanie, iar mersul la biserică motiv pentru a doua postare pe zi — „poză cu sfinții închisorilor” (de distribuit de fiecare membru de partid de două ori) — care mai este diferența?
Da, știu, și ceilalți fac la fel, iar libertatea e o figură de stil, iar adevărul… ei bine, adevărul este singurul dușman al politicii. De aceea nu va fi luat niciodată în calcul.
Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui când intri într-un partid este:
