12/07/2025
Am văzut câteva clipuri de la festivalul de pe litoral... Mi s-a strâns sufletul.
Mă rog ca Andrei să aibă alte valori și să nu își dorească să meargă acolo doar pentru că „toți merg”.
Clipurile apărute online – adolescenți urlând în cor înjurături obscene, inclusiv la adresa mamelor decedate – sunt o oglindă tulburătoare a unei părți din cultura tinerilor de astăzi. Pentru unii e doar „distracție și muzică” (aia care e, așa cm e). Pentru alții, e un semnal de alarmă privind direcția în care se îndreaptă valorile noii generații.
Dezbaterea nu e doar despre un festival. E despre ceva mult mai profund:
Ce modele oferim copiilor noștri?
Ce înseamnă să fii „liber” într-o societate în schimbare?
Cum îmbinăm nevoia lor de exprimare cu nevoia noastră de a le proteja sufletul?
Dorinta lor firească de a se simți liberi, înțeleși, acceptați, ne obligă pe noi – ca părinți – să fim prezenți, conectați și implicați. Să le fim aproape suficient de mult încât să nu simtă nevoia să caute „libertatea” în locuri unde se pierd pe ei înșiși.
Cum faci, ca părinte, să îți ții copilul departe de un astfel de festival?
Cum creștem adolescenți care să spună „nu” presiunii de grup și „da” valorilor care le protejează sufletul?
Azi pare că am doar întrebări, nu și răspunsuri. Dar cred totuși că începe cu prezență, dialog și exemplu personal și vitamina NU mai des, de când e copilul încă un copil.
Îmi amintesc de toate interdicțiile tatălui și de revolta mea constantă. Am fost o adolescentă dificilă. Replici ca “atât timp cât stai în casa mea, te supui regulilor” cred că trebuie scoase de la naftalină. De cele mai multe ori părintele n-are cm să fie, oricât ar vrea, și prietenul copilului. Mie, una, mi se pare ceva imposibil. A nu se înțelege că dau lecții, că vedeți câte întrebări am. Sunt doar îngrijorări care se nasc odată cu adolescența care pândește la colț.
Ce părere aveți?
