Primăria Găneasa- Ilfov

Primăria Găneasa- Ilfov Bine ați venit pe pagina oficială a Primăriei din comuna Găneasa, Ilfov! Program:
Luni-Joi - 8:00-16:00
Vineri- NU SE LUCREAZĂ CU PUBLICUL

Nu ezitați să ne contactați pentru orice problemă întâmpinată- problemă ce poate fi rezolvată de către Primăria Găneasa.

09/07/2026

ANUNȚ

Stimați cetățeni,

Vă informăm că astăzi, 09.07.2026, în intervalul orar 10:00 – 13:00, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă ca urmare a lucrărilor de mo***re a unui transformator electric necesar funcționării stației de apă din comuna Găneasa.

Pe durata acestor lucrări, furnizarea apei menajere va fi, de asemenea, întreruptă, întrucât stația de apă nu va putea funcționa fără alimentare cu energie electrică.

Vă rugăm să vă asigurați din timp rezervele necesare de apă pentru consumul menajer.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere și sprijin!

Primăria Comunei Găneasa!

INFORMARE – MĂSURI DE PROTECȚIE ÎN PERIOADA CODULUI PORTOCALIU ȘI CODULUI ROȘU DE CANICULĂ   Având în vedere avertizăril...
29/06/2026

INFORMARE – MĂSURI DE PROTECȚIE ÎN PERIOADA CODULUI PORTOCALIU ȘI CODULUI ROȘU DE CANICULĂ

Având în vedere avertizările meteorologice de Cod Portocaliu și Cod Roșu privind temperaturile extreme, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Ganeasa informează cetățenii cu privire la măsurile recomandate pentru protejarea sănătății și prevenirea incendiilor.

Recomandări pentru protecția populației:

• Evitați deplasările și expunerea prelungită la soare, în special între orele 11:00 – 18:00. În cazul Codului Roșu, deplasările trebuie reduse la strictul necesar, evitând intervalul 11:00 – 17:00.
• Hidratați-vă corespunzător, consumând între 2 și 4 litri de lichide pe zi, fără a aștepta apariția senzației de sete.
• Evitați consumul de alcool, băuturi cu conținut ridicat de cofeină și băuturi răcoritoare cu un conținut mare de zahăr, deoarece favorizează deshidratarea.
• Purtați haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, precum și pălărie și ochelari de soare.
• Consumați fructe și legume proaspete și evitați mesele copioase sau alimentele bogate în grăsimi.
• Evitați activitățile fizice intense desfășurate în aer liber în orele cu temperaturi maxime.
• Dacă utilizați aparatul de aer condiționat, reglați temperatura astfel încât aceasta să fie cu aproximativ 5°C mai mică decât temperatura exterioară. Dacă nu dispuneți de aer condiționat, petreceți câteva ore pe zi în spații climatizate.
• Mențineți locuința răcoroasă prin închiderea ferestrelor și a jaluzelelor pe timpul zilei și aerisirea încăperilor dimineața devreme și seara.
• Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie în autoturisme parcate, nici măcar pentru perioade scurte de timp.
• Persoanele cu afecțiuni cronice trebuie să urmeze tratamentul recomandat de medic și să solicite sfatul acestuia dacă apar probleme de sănătate.
• Acordați o atenție deosebită copiilor, persoanelor vârstnice și celor cu dizabilități, oferindu-le lichide și verificând periodic starea lor de sănătate.

Măsuri adoptate la nivelul comunei Găneasa

În conformitate cu Hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență nr. 3 din 03.06.2026, pentru perioadele în care sunt instituite Cod Portocaliu și Cod Roșu de caniculă, au fost dispuse următoarele măsuri:

În colaborare cu Apă Canal Ilfov este asigurată distribuția continuă a apei potabile pe raza comunei Găneasa:Punctele de hidratare sunt amplasate la:
Str. Stefan cel mare nr.34 Ganeasa

Măsuri pentru prevenirea incendiilor:

• În perioadele caniculare și secetoase, riscul producerii incendiilor este foarte ridicat.
• Este interzisă utilizarea focului deschis pentru arderea vegetației uscate, a deșeurilor vegetale sau a miriștilor, precum și în zonele cu risc de incendiu sau pe timp de vânt.
• Nu aprindeți focul în apropierea terenurilor agricole, culturilor, pădurilor, vegetației uscate sau a materialelor combustibile.
• Folosiți grătarele numai în locuri special amenajate și nu le lăsați nesupravegheate.
• Nu aruncați la întâmplare mucuri de țigară, chibrituri sau alte surse de foc.
• Supravegheați permanent copiii și nu le permiteți să se joace cu focul.

În cazul observării unui incendiu, apelați imediat numărul unic pentru situații de urgență 112.

Vă rugăm să manifestați responsabilitate și solidaritate față de persoanele vulnerabile din comunitate.

PRIMAR
Raul Gabriel NICULAE

📢 Informare privind actualizarea Planului Urbanistic General al Comunei GăneasaPrimăria Comunei Găneasa informează cetăț...
18/06/2026

📢 Informare privind actualizarea Planului Urbanistic General al Comunei Găneasa

Primăria Comunei Găneasa informează cetățenii că procesul de consultare publică pentru propunerile preliminare ale noului Plan Urbanistic General al comunei este în continuare deschis.

În data de 27 mai 2026, la sediul Primăriei Comunei Găneasa, a avut loc dezbaterea publică privind propunerile preliminare ale PUG. În cadrul întâlnirii au fost prezentate stadiul documentației, planșa de reglementări și principalele direcții de dezvoltare propuse pentru comuna noastră.

Au fost discutate teme importante pentru viitorul localității, precum dezvoltarea zonelor rezidențiale, a zonelor mixte și a zonelor destinate activităților economice, extinderea intravilanului, oportunitățile generate de infrastructura de transport și modul în care dezvoltarea comunei poate fi făcută coerent și echilibrat.

Planul Urbanistic General este documentul care stabilește direcțiile de dezvoltare ale comunei pentru următorii ani. El influențează modul în care se pot dezvolta zonele de locuire, investițiile, serviciile, activitățile economice și alte funcțiuni necesare comunității.

De aceea, participarea cetățenilor este importantă.

Cetățenii, instituțiile, organizațiile și toate persoanele interesate pot transmite observații, propuneri sau petiții până.

Acestea pot fi transmise:
– în scris, la Registratura Primăriei Comunei Găneasa;
– prin e-mail, la adresa [email protected];
– prin formularul dedicat consultării publice, disponibil pe site-ul oficial al Primăriei Comunei Găneasa.

Toate observațiile primite vor fi analizate de echipa tehnică responsabilă de elaborarea documentației, iar după încheierea perioadei de consultare vor fi formulate răspunsuri pentru fiecare petiție transmisă.

Vă încurajăm să vă implicați. Dezvoltarea comunei trebuie construită responsabil, cu grijă pentru viitor și cu atenție la nevoile reale ale comunității.

Nu uitați: duminică, 31 mai, sărbătorim Ziua Copilului în satul Cozieni.De la ora 15:00, vă așteptăm cu cei mici la acti...
30/05/2026

Nu uitați: duminică, 31 mai, sărbătorim Ziua Copilului în satul Cozieni.

De la ora 15:00, vă așteptăm cu cei mici la activități, dulciuri și multă bucurie.
Copiii se vor putea bucura de tobogane, carusele, mașinuțe rotative, trambuline, înghețată și gogoși grecești.

Program: 15:00 – 21:30
Locație: Satul Cozieni

Ne vedem mâine, cu zâmbete și voie bună!

Dragi cetățeni,Venim cu vești importante despre un proiect mult așteptat de comunitatea noastră! Primăria Găneasa a semn...
25/03/2026

Dragi cetățeni,

Venim cu vești importante despre un proiect mult așteptat de comunitatea noastră!

Primăria Găneasa a semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaze naturale, un pas concret pentru creșterea confortului și a calității vieții în localitate.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 11 milioane lei, din care peste 9,8 milioane lei sunt asigurați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, de la bugetul de stat.

Proiectul prevede extinderea rețelei de gaze naturale și realizarea branșamentelor pentru locuințe, astfel încât cât mai multe gospodării să poată fi racordate.

Perioada de implementare este până la finalul anului 2026, cu posibilitate de prelungire, conform prevederilor legale. Lucrările vor începe după parcurgerea etapelor administrative și tehnice necesare, iar desfășurarea acestora va fi comunicată în mod constant.

Știm cât de important este acest proiect pentru dumneavoastră și vă asigurăm că facem toate demersurile pentru ca lucrările să fie realizate cât mai eficient și în condiții bune.

Vă mulțumim pentru încredere și pentru răbdare! Continuăm să construim, pas cu pas, o comunitate mai bine dezvoltată pentru toți.

Primar,
Niculae Raul Gabriel
Primăria Găneasa, Ilfov

Vă doresc o primăvară frumoasă, multă sănătate și clipe senine.La mulți ani de 8 Martie!
08/03/2026

Vă doresc o primăvară frumoasă, multă sănătate și clipe senine.
La mulți ani de 8 Martie!

28/02/2026

📢 ANUNȚ IMPORTANT – AVARIE LA REȚEAUA DE APĂ

Stimați cetățeni,

Vă informăm că, în localitatea Găneasa, a fost identificată o avarie la rețeaua de alimentare cu apă, cauzată de o conductă spartă.

Echipele de intervenție sunt deja la fața locului și lucrează pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil.

Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare!
Vom reveni cu actualizări imediat ce problema va fi soluționată.

Primar,
Niculae Raul Gabriel
Primăria Comunei Găneasa

[INFORMARE] Ne aflăm sub cod roșu de ninsoare, iar pe parcursul nopții echipele au intervenit continuu pentru degajarea ...
18/02/2026

[INFORMARE] Ne aflăm sub cod roșu de ninsoare, iar pe parcursul nopții echipele au intervenit continuu pentru degajarea zăpezii și menținerea circulației în condiții cât mai sigure.

Vă rugăm să circulați cu prudență și să evitați deplasările care nu sunt urgente.

Stimați cetățeni,Începând cu 1 ianuarie 2026, au intrat în vigoare majorări de taxe și impozite impuse prin legislația n...
05/01/2026

Stimați cetățeni,

Începând cu 1 ianuarie 2026, au intrat în vigoare majorări de taxe și impozite impuse prin legislația națională. Aceste măsuri vizează atât persoanele fizice, cât și firmele și includ majorări ale impozitelor pe clădiri și terenuri, precum și ale unor taxe auto.

Înțelegem pe deplin îngrijorarea firească pe care acest subiect a generat-o în rândul comunității noastre. Cu toate acestea, la nivelul comunei noastre am făcut tot ce a fost posibil pentru a limita impactul asupra cetățenilor.

Vă informăm că, pentru anul 2026, nivelul taxelor și impozitelor locale a fost stabilit la 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐞𝐯ă𝐳𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐬𝐥𝐚ț𝐢𝐚 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă, ca urmare a demersurilor inițiate de domnul primar Niculae Raul Gabriel și a votului Consiliului Local.

Facem acest lucru cu responsabilitate, conștienți de eforturile pe care fiecare cetățean le face zi de zi.

Nu uitați: până la 31 martie 2026, plata integrală a taxelor și impozitelor vă aduce o reducere de 10%.

Address

Jud. Ilfov, Sat Găneasa (comuna Găneasa), Strada Ștefan Cel Mare, Nr. 34
Ganeasa
077100

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primăria Găneasa- Ilfov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primăria Găneasa- Ilfov:

Shortcuts

Share

Category