02/06/2025
Stimați concetateni ! (romani ,moldoveni romi ) am tot amânat luarea unor decizii drastice în ceea ce privește colectarea impozitelor și taxelor datorate bugetului local si stat de către multi dintre d-voastră ,dar constat cu neplăcere că înțelegerea,grja mea, in acceptarea acordării unor noi termene de plată sau prelungirea altora a condus la o îndatorare și mai mare a autorității locale .
Această nepăsare,această neînțelegere ori rea voința unora dintre cetățeni desi au ,,obligatia" legală de a își achita taxele și impozitele datorate bugetului local ori către bugetului de stat a condus inevitabil la luarea acestor decizii severe dar necesare astfel că începând de astăzi
2 iunie nu va mai fi colectat deșeul menajer de la cetățenii care au mai mult de 12 luni restanță la plata taxei de salubrizare.
Tot incepănd de astazi 2.iunie 2025 se vor aplica sechestre pe bunuri ,salarii,pensii și alte venituri tuturor persoanelor care au restante la plata impozitelor și taxelor locale mai vechi de 12 luni .
Este un anunț civilizat și asumat de noi autoritate publica (ca o masură stabilită de o autoritatea de control) măsură căruia rog să îi acordați atenția cuvenită, pentru a evita eventuale ,mai mari, ori mai mici neplăceri. (gen :propriri pe venituri ,salarii,indemnizatii,pensii salarii ,executări,prin confiscari si vânzări de bunuri ș.a.)
Vă asigur de toată înțelegerea,transparenta și găsirea unor soluții doar celor care se vor prezenta în scurt timp la caseria unității,ori prin alte metode vor face dovada plății a minim 1/2 din suma restantelor datorate bugetului local obligatoriu și de stat (ex: amenzi,TMT,concesiuni,impozite.)
Vă mulțumesc pentru înțelegere !, dar... încă odată insist prin a vă cere să acordați atenția cuvenită acestui anunț.
Cu respect !
Primar .
Ctin Zamfirache.