08/04/2026
Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza, prezentăm, în continuare, câteva mărturii arhivistice ieșene despre marele pictor.
Acesta s-a născut la data de 13 aprilie 1886, în orașul Bârlad, din fostul judeţ Tutova. Era primul din cei cinci copii a lui Neculai Toniţi, de profesie comerciant şi al Anastasiei Toniţi, născută Constantinescu, casnică. A urmat Şcoala primară de băieţi nr. 2 din Bârlad, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală, dovedind încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator. Anul 1902 marchează debutul legăturii sale cu Iaşul. Familia îl înscrie la Şcoala de Belle – Arte, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici. A fost coleg cu pictorul Ștefan Dimitrescu.
În 1907, ultimul an de studii, este îndepărtat din şcoală pe motiv că s-a solidarizat cu alţi elevi, eliminaţi la rândul lor pentru „nesupunere şi rele purtări”. Dezamăgit, pleacă la Munchen, unde este admis, un an mai târziu, la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase. Părăsește Germania fără a-și fi terminat studiile, călătorind în Italia și Franța, unde lucrează în mai multe ateliere ale unor pictori impresioniști.
În anul 1911 se întoarce în țară, inițial în orașul natal, ulterior la Iași, unde avea să își finalizeze studiile începute la Academia de Arte Frumoase. În anul 1913 se căsătoreşte cu Ecaterina Climescu din Iaşi, fiica lui Neculai şi Speranţa Climescu, născută Gusty. Printr-o sentinţă civilă a Judecătoriei Iaşi, la data căsătoriei, i-au fost rectificate toate rubricile cu numele adoptat de pictor, din Toniţi, în Toniţă. În istoria culturii române avea să rămână cu numele Tonitza, deși în documentele oficiale semna de obicei cu ,,N. N. Tonitză”. În perioada 1914-1915, a predat desen pentru o scurtă perioadă, ca suplinitor la Liceul Militar Iaşi, de unde obţinuse şi o „diplomă de maestru de desen cu titlu de suplinitor”.
În anul 1915 i se naşte fiul Petru Toniță. Doi ani mai târziu, în 1917 se naşte şi fiica, Raruca Irina Toniţă. Din acest ultim act, aflăm adresa de domiciliu din Iași, str. Rece nr. 2, unde era casa părinţilor soției sale, Ecaterina Climescu. Este mobilizat și trimis pe front, cade prizonier în luptele din sudul Dunării, la Turtucaia și este ținut prizonier în lagărul Kirjali din Bulgaria.
După război, se stabilește la București, făcând parte din grupul ,,Arta română”. Perioada interbelică este cea mai prodigioasă pentru Nicolae Tonitza. Are multiple expoziții personale și de grup atât în țară dar și în străinătate, unde participă la marile expoziții internaționale, devenind unul dintre cei mai apreciați pictori români interbelici.
În anul 1933, revine la Iași, unde ocupă catedra de pictură la Academia de Arte Frumoase, rămasă vacantă în urma decesului prietenului său, pictorul Ştefan Dimitrescu, cel cu care, alături de Oscar Han și Francisc Șirato, începând cu anul 1925, formaseră ,,Grupul celor patru”. În anul 1937 este numit rector al Academiei de Arte Frumoase la Iaşi. Nu poate să-și ducă la bun sfârșit mandatul întrucât se îmbolnăveşte grav. În 1940, la 26 februarie, moare la Bucureşti, la Spitalul Colentina, la numai 54 de ani, din cauza uneui scleroze cerebrale de care suferea de mai mult timp şi care se agravase. Felicia Iosif
Actele prezentate fac parte din Colecția de Stare Civilă, oraș Iași, și din fondurile Academia de Arte Frumoase Iaşi, Primăria Iași, Liceul Militar Iaşi:
1. Extras din actul de naştere nr. 228 din 13 aprilie 1886: Neculae Toniți.
2. Cererea lui N. N. Toniţză, din 7 septembrie 1902, către Şcoala de Belle Arte Iaşi prin care solicită înscrierea ca elev, la secţiunea de pictură.
3. Cererea lui N. N. Tonitză, din 15 septembrie 1903, prin care solicită înscrierea printre elevii anului al II-lea la Şcoala de Belle Arte Iaşi.
4. Adresa nr. 31 din 18 mai 1907, prin care, N.Toniţă, elev în anul V, este retras din şcoală.
5. Cererea tatălui său, N. I. Toniţă, din august 1907, prin care solicită o adeverinţă privitoare la faptul că fiul său este elev, pentru a-i putea amâna recrutarea.
6. Cererea din 20 februarie 1912, a directorului Gh. Popovici, către Ministerul Instrucţiunii Publice prin care solicita aprobarea ca tânărul Toniţă Neculai să-şi completeze examenele, în vederea eliberării certificatului de absolvire.
7. Certificatul de absolvire, din 5 septembrie 1912, eliberat de Direcţiunea Şcolii de Belle- Arte din Iaşi.
8. Căsătoria la Iaşi, în anul 1913, cu Ecaterina Climescu, fiica lui Neculai şi Speranţa Climescu, născută Gusty. Printr-o sentinţă civilă a Judecătoriei Iaşi, la data căsătoriei, au fost rectificate toate rubricile cu numele din întregul act, din Toniţi, în Toniţă.
9. În anii 1914-1915, predă, pentru o scurtă perioadă, ca maestru de desen cu titlu de suplinitor la Liceul Militar Iaşi.
10. Casa Climescu, din Iaşi, str. Rece nr. 2, casa socrilor săi, unde a locuit la Iași Nicolae Tonitza.
11. Numirea lui N. N. Tonitza, în anul 1937, în calitate de rector al Academiei de Arte Frumoase la Iaşi.
