24/08/2026
Cine a amanetat securitatea energetică a României? Are nume, are partid, iar factura a rămas pe masa fiecărui român!
În timp ce industria românească se confruntă cu prețuri ridicate la energie, iar în momentele de vârf sistemul energetic este supus unei presiuni tot mai mari, România trebuie să discute deschis despre deciziile politice care ne-au adus aici.
Securitatea energetică a unei țări nu se construiește prin închiderea capacităților de producție înainte ca alternativele să fie funcționale.
PNRR și cărbunele: România a acceptat un calendar înainte ca înlocuitorii să fie gata
Prin PNRR, România și-a asumat un calendar de dezafectare a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit. Ținta a ajuns la 3.780 MW, în timp ce noile capacități care ar trebui să înlocuiască o parte din această producție nu au devenit operaționale în același ritm.
Centralele pe gaz de la Ișalnița – 850 MW și Turceni – 475 MW, esențiale pentru înlocuirea unei părți a producției pe lignit, nu au fost finanțate direct prin PNRR și au rămas ani întregi în faze de pregătire și contractare.
Cristian Ghinea, ministrul USR care a coordonat negocierea PNRR, are obligația politică de a explica de ce România a acceptat un asemenea calendar fără garanția că noile capacități vor fi puse în funcțiune înaintea celor retrase.
Nu poți demola astăzi centrala și să promiți că vei construi înlocuitorul mâine. Securitatea energetică nu se face pe promisiuni.
Biciclete și baterii: care au fost prioritățile?
România avea și are nevoie de capacități de stocare pentru a echilibra producția tot mai mare din surse regenerabile.
Pentru investițiile PNRR destinate dezvoltării capacităților de stocare în baterii a fost prevăzut un buget de 79,6 milioane de euro.
Este legitim să investim în mobilitate verde, în infrastructură pentru biciclete și în orașe mai puțin poluate. Dar este la fel de legitim să întrebăm dacă, în condițiile vulnerabilităților sistemului energetic, stocarea și producția de energie nu trebuiau să beneficieze de o prioritate mult mai mare.
Tranziția verde fără securitate energetică riscă să devină o tranziție plătită de populație și de industria românească.
România putea deveni un pol energetic al Europei de Est
Am văzut această problemă și din cealaltă perspectivă.
În perioada în care am fost secretar de stat cu atribuții în domeniul energiei, în anii 2013–2014, România avea pe masă un amplu portofoliu de proiecte energetice și negocieri cu parteneri și finanțatori chinezi. Valoarea proiectelor energetice discutate atunci era de ordinul a 8,5–8,7 miliarde de euro.
Viziunea era una simplă: în loc să închidem producția înainte de a avea cu ce să o înlocuim, să modernizăm și să construim.
Printre marile proiecte energetice urmărite în acea perioadă se aflau:
• construirea Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, cu aproximativ 1.400 MW capacitate suplimentară;
• modernizarea capacităților de producție pe lignit și creșterea eficienței acestora;
• modernizarea centralelor pe huilă;
• realizarea hidrocentralei cu acumulare prin p***aj Tarnița-Lăpuștești, proiect strategic pentru echilibrarea sistemului energetic;
• realizarea unei interconexiuni submarine România–Turcia, care ar fi deschis noi posibilități de export al energiei;
• investiții pentru întărirea Sistemului Energetic Național;
• continuarea studiilor și proiectelor privind valorificarea potențialului hidroenergetic al Dunării.
Direcția pe care o susțineam era aceea a unei Românii care produce mai multă energie, își modernizează capacitățile existente, construiește capacități noi și devine pol energetic regional în Europa de Est.
Ulterior, multe dintre proiectele și negocierile cu partea chineză nu s-au mai concretizat. Guvernarea tehnocrată instalată la sfârșitul anului 2015 și deciziile guvernelor care au urmat trebuie analizate transparent: de ce au fost abandonate sau schimbate proiecte strategice care puteau consolida independența energetică a României?
Românii au dreptul să primească un răspuns.
De la proiecte de producție la calendarul închiderilor
Ani mai târziu, în 2021, România a negociat PNRR în mandatul de ministru al lui Cristian Ghinea. Planul a inclus angajamente privind eliminarea treptată a cărbunelui din producția de energie.
Problema fundamentală nu este necesitatea modernizării sau a decarbonizării. România trebuie să investească în energie mai curată și mai eficientă.
Problema este ordinea în care faci lucrurile.
Mai întâi construiești alternativele. Le conectezi la sistem. Te asiguri că produc. Asiguri stocarea și echilibrarea. Abia după aceea retragi capacitățile vechi.
Nu invers.
Nu cred că așa respecți votul românilor
Într-o democrație, orice guvern are obligația să pună pe primul loc interesul cetățenilor și securitatea economică a țării.
Nu cred că respecți votul românilor atunci când iei decizii strategice care afectează pentru decenii sistemul energetic fără să asiguri mai întâi capacitățile care trebuie să le înlocuiască pe cele retrase.
De aceea întreb public:
Ce interese au determinat abandonarea unor mari proiecte energetice ale României?
De ce am acceptat ulterior termene de retragere a capacităților pe cărbune înainte ca înlocuitorii să fie funcționali?
Cine răspunde pentru anii pierduți?
Acestea nu sunt întrebări despre trecut de dragul trecutului. Răspunsurile se văd astăzi în vulnerabilitatea sistemului, în costurile suportate de economie și în factura fiecărui român.
Soluția: nicio capacitate strategică oprită fără alternativă funcțională
România nu își poate permite să închidă capacități energetice înainte ca producția care le înlocuiește să fie efectiv pusă în funcțiune.
De aceea susțin inițiativa legislativă prin care retragerea definitivă a grupurilor pe cărbune să nu poată avea loc înainte de punerea în funcțiune a capacităților energetice care le înlocuiesc.
Aceasta nu este o dispută despre trecut. Este o chestiune de securitate națională, protejarea industriei și protejarea nivelului de trai al românilor.
România are resurse, specialiști, infrastructură și poziția geografică necesare pentru a fi un producător energetic puternic în regiune.
Trebuie să revenim la principiul elementar al oricărei politici energetice responsabile:
Întâi construim. Apoi închidem. Niciodată invers.
Maricel Popa
Deputat PSD de Iași
