Primăria Municipiului Iași

Primăria Municipiului Iași Pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Iași.

🚗 Trei licitații pentru închirierea de locuri de parcare – 15 septembrie 2026Direcția Exploatare Patrimoniu organizează ...
02/09/2026

🚗 Trei licitații pentru închirierea de locuri de parcare – 15 septembrie 2026
Direcția Exploatare Patrimoniu organizează marți, 15 septembrie 2026, la sediul din Șos. Națională nr. 43, trei licitații publice cu strigare pentru închirierea unor locuri de parcare de reședință.

🕙 Ora 10.00
📍 Parcarea de reședință – Str. Hlincea nr. 30
🔢 Loc licitat: nr. 6
👥 Participare: locatarii din blocurile 994, 996, 998

🕚 Ora 11.00
📍 Parcarea de reședință – Str. Han Tătar nr. 14
🔢 Loc licitat: nr. 1
👥 Participare: locatarii din blocurile 360, 361, 362, Oancea nr. 20, D1, D10, D12, F5, F6, F7, K1, P10, P11, P12, P13, Z

🕛 Ora 12.00
📍 Parcarea de reședință – Șos. Nicolina nr. 76
🔢 Loc licitat: nr. 4
👥 Participare: locatarii din blocurile 991A, 991B, 993, 995, 1006B

📝 Înscriere la licitație
Documentele solicitate se transmit în format electronic (scan) la adresa dedicată:
📧 [email protected]

Pentru detalii privind documentația și condițiile de participare:
📞 0232/264246 – int. 113

✨ O NOUĂ CLĂDIRE ISTORICĂ SALVATĂ ÎN CENTRUL IAȘULUI: Ateneul Național din Iași a preluat imobilul de pe strada Cuza Vod...
01/09/2026

✨ O NOUĂ CLĂDIRE ISTORICĂ SALVATĂ ÎN CENTRUL IAȘULUI: Ateneul Național din Iași a preluat imobilul de pe strada Cuza Vodă nr. 42! 🎭📜

​Patrimoniul arhitectural al Capitalei Moldovei primește o nouă șansă la viață! Imobilul istoric situat pe strada Cuza Vodă nr. 42 a fost preluat oficial în administrare de către Ateneul Național din Iași și se pregătește de o transformare completă.

​Uzată de trecerea timpului și de anii în care a fost dată spre închiriere, clădirea necesită intervenții urgente de consolidare și restaurare pentru a fi pusă cu adevărat în valoare.

​📋 Ce presupun primii pași ai proiectului?

​Echipa Ateneului Național din Iași demarează deja planul de acțiune pentru introducerea imobilului în circuitul cultural al orașului:

​🧹 Igienizare și punere în siguranță: Se începe imediat cu curățarea spațiilor și securizarea elementelor arhitecturale.

​📁 Dosarul tehnic: Colectarea și întocmirea documentației tehnice, expertizelor și studiilor necesare pentru proiectul de restaurare.

​💶 Detaliile financiare și etapele de execuție: Sursele de finanțare, valorile de investiție și calendarele exacte ale lucrărilor vor fi anunțate oficial în perioada următoare.

​„Preluarea imobilului de pe strada Cuza Vodă nr. 42 de către Ateneul Național reprezintă primul pas dintr-un proces esențial de salvare a arhitecturii vechi din această zonă simbolică a Iașului”, a subliniat managerul Ateneului, Andrei Apreotesei.

​Pas cu pas, refacem identitatea istorică a străzii Cuza Vodă și redăm ieșenilor clădirile de patrimoniu ale orașului! 🏙️🎭🇷🇴

🇷🇴🇯🇵 Primarul Mihai Chirica a primit marți, 1 septembrie 2026, vizita Excelenței Sale domnul Takashi Katae, Ambasadorul ...
01/09/2026

🇷🇴🇯🇵 Primarul Mihai Chirica a primit marți, 1 septembrie 2026, vizita Excelenței Sale domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România. Întâlnirea a fost prilejuită de o serie de evenimente academice la care diplomatul participă în orașul nostru în aceste zile.

📚 Astfel, luni, 31 august 2026, Centrul Cultural Japonez al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, deschis în luna octombrie a anului trecut, după Forumul Inovării România - Japonia de la Iași, a primit o donație de 180 de volume dedicate Japoniei prin proiectul READ JAPAN, gestionat de Nippon Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România. La eveniment au fost prezenți Excelența Sa domnul Takashi Katae, alături de rectorul Universității Shizuoka din Japonia, prof. univ. dr. Kazuyuki Hizume, și oficiali și cadre didactice de la cele două universități.

🎓 De asemenea, luni, 31 august 2026, Ambasadorul și rectorul Universității Shizuoka au participat la deschiderea conferinței internațională Inter-Academia 2026 – The 23rd International Conference on Global Research and Education, care reunește peste 100 de cadre didactice, cercetători și specialiști din Japonia, Ungaria, India, Polonia, Austria, Lituania, Letonia, Slovacia și România.

✍️ Ziua de marți, 1 septembrie 2026, include un alt eveniment important: semnarea unui acord de recunoaștere reciprocă a diplomelor între Universitatea Shizuoka și Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”.

🎎 În acest context al relațiilor din domeniul academic, în cadrul discuțiilor de la Palatul Roznovanu Excelența Sa domnul Takashi Katae a transmis că Ambasada intenționează ca în această lună să organizeze un spectacol în colaborare cu Universitatea de Arte „George Enescu”, un eveniment similar având loc și în luna martie a anului 2024, în colaborare cu Romania-Shizuoka Cultural Exchange Association și grupul de percuție Seira-daiko.

🎦 De asemenea, Ambasadorul și-a exprimat dorința de a contribui la organizarea, în această toamnă, a unui festival de film japonez la Cinema Ateneu, eveniment la care va participa personal.

💻 La rândul său, primarul Mihai Chirica a propus intensificarea schimburilor economice și atragerea la Iași a companiilor japoneze, în special în domeniile energiei, IT, automotive și comunicațiilor și a lansat ideea creării unui centru de schimb tehnologic, în colaborare cu universități și companii private. De asemenea, implicarea companiilor japoneze ar fi binevenită în viitorul Spital Regional de Urgență, care ar putea fi finalizat în următorii trei ani.

🇲🇩 Totodată, discuțiile au vizat și situația internațională și susținerea pe care Japonia o acordă Ucrainei și Republicii Moldova în această perioadă de dificilă, iar Ambasadorul a transmis că Iașul este văzut drept un important hub de colaborare cu Republica Moldova.

🔝 Ambasadorul l-a invitat pe primarul Mihai Chirica să participe, alături de companii din Iași, la cea de-a patra ediție a Forumului Inovării România - Japonia, care va avea loc în perioada 20 - 23 octombrie 2026 la Tokyo, Osaka și Kobe, unde Iașul va fi promovat ca un valoros centru de inovare.

🤝 „Sunt deosebit de încântat de deschiderea constantă a Ambasadei Japoniei față de Municipiul Iași și de Regiunea de Nord-Est, de numeroasele relații academice și economice create, ca rezultat direct al Parteneriatului Strategic semnat de țările noastre în 2023, și îi mulțumesc Excelenței Sale domnului Ambasador și pe această cale!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

🏁 Se deschide drumul alternativ de sub Pasajul SocolaLucrările la ruta alternativă care va prelua traficul în perioada c...
01/09/2026

🏁 Se deschide drumul alternativ de sub Pasajul Socola

Lucrările la ruta alternativă care va prelua traficul în perioada consolidării Pasajului Socola, creată prin înființarea unei trecerii la nivel cu CF Iași – Ungheni, se apropie de final. Drumul va fi deschis circulației vineri, 4 septembrie 2026.

➡️ Pe noua arteră se va circula în sens unic dinspre zona Bucium spre Podu Roș, pe traseul strada Trei Fântâni - stânga spre drumul de acces către rampa CF - strada Mihail Sturza - ieșire în strada Bucium (cartierul Bularga).

🚧 În paralel, Primăria Municipiului Iași pregătește începerea lucrărilor de consolidare și modernizare a Pasajului Socola. Pasajul va rămâne deschis pe ambele sensuri de circulație până pe 13 septembrie 2026.

‼️ Începând de luni, 14 septembrie 2026, lucrările de consolidare vor începe fără a închide complet pasajul. Circulația pe pasaj va fi închisă pe jumătate din pasaj (pe lungime).

⬆️ Pe toată durata lucrărilor circulația dinspre Podu Roș spre Bucium se va face în sens unic pe Pasajul Socola.
⬇️ Circulația dinspre Bucium spre Podu Roș se va face tot în sens unic pe ruta ocolitoare peste calea ferată.
Aceste reguli sunt valabile pentru toate mijloacele de transport.

🛑 La început se va închide jumătatea stângă a pasajului dinspre Podu Roș spre Bucium. Partea dreaptă va rămâne destinată circulației spre Bucium.
În a doua etapă a lucrărilor se va închide jumătatea dreaptă a pasajului. Jumătatea stângă va rămâne tot dedicată circulației spre Bucium.

👷 Proiectul are o durată estimată de 18 luni și include:
• reabilitarea completă a pasajului;
• creșterea numărului de benzi de la patru la cinci benzi de circulație (două pe sensul Bucium – Podu Roș, trei pe sensul Podu Roș - Bucium);
• două trotuare pietonale de doi metri lățime;
• creșterea gabaritului și a clasei de încărcare.

ℹ️ Pasajul Socola, construit în 1960, are o lungime de 450,70 metri. Valoarea contractului de lucrări este de 41,7 milioane lei, iar valoarea totală a proiectului ajunge la 64 milioane lei.

ℹ️ Ruta alternativă peste calea ferată are aproximativ 1,4 kilometri, iar investiția are o valoare de 10,4 milioane lei.

🚧 În această perioadă Primăria pregătește demolarea clădirii de pe șoseaua Bucium nr. 7 – 9, la intersecția cu strada Trei Fântâni, pe care a achiziționat-o recent împreună cu un teren de circa 70 de metri pătrați. Estimăm că autorizația de dezafectare a clădirii va fi eliberată la mijlocul săptămânii viitoare. Imobilul a fost debranșat de la rețelele de utilități, iar stâlpii aflați pe proprietate sunt dezafectați.

🚚 Terenul respectiv este necesar pentru supralărgirea benzii dedicate virajului la dreapta dinspre șoseaua Bucium spre strada Trei Fântâni și, respectiv, dinspre strada Trei Fântâni spre bulevardul Poitiers. Lărgirea intersecției va permite separarea fluxului de circulație destinat autovehiculelor mari, reducerea riscului de accidente și micșorarea timpilor de așteptare.

🚧 Încep lucrările de reabilitare a liniei de tramvai pe Copou📢 Mâine, miercuri, 2 septembrie 2026, vor fi demarate lucră...
01/09/2026

🚧 Încep lucrările de reabilitare a liniei de tramvai pe Copou

📢 Mâine, miercuri, 2 septembrie 2026, vor fi demarate lucrările de reabilitare a căii de rulare pe tronsonul Fundație – Rond Triumf, un proiect important pentru modernizarea infrastructurii de transport public din zona Copou și pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație a tramvaielor.

Odată cu începerea lucrărilor, circulația mijloacelor de transport public va fi reorganizată astfel:

🚋 Traseele de tramvai 1, 8, 9 și 13 vor circula din Piața Unirii pe relația Voința – str. Bacinschi – Gară.

🚌 Călătoria din Piața Unirii spre Copou va fi asigurată cu autobuze, cu transbordarea călătorilor în stațiile obișnuite de tramvai. Astfel, autobuzele care circulă dinspre strada 14 Decembrie 1989 vor prelua călătorii din stația Piața Unirii, de pe sensul de mers spre Copou, pentru continuarea călătoriei.

🚌 Autobuzele de pe traseul 28 vor circula până la Rond Agronomie.

🚧 Lucrările se vor desfășura în următoarele luni și vor implica modificări temporare ale circulației, necesare pentru desfășurarea intervențiilor în condiții de siguranță.

La finalul lucrărilor, tronsonul va beneficia de o infrastructură de transport modernizată, care va contribui la un transport public mai eficient, sigur și confortabil.

📍 Vă recomandăm să țineți cont de aceste modificări atunci când vă planificați călătoria și să urmăriți informările disponibile în stații și în mijloacele de transport.

🙏 Vă mulțumim pentru înțelegere!

O echipă de cadre didactice, membri ai Facultății de Geografie și Geologie (UAIC IAȘI) și ai Asociației Iasi.Travel elab...
01/09/2026

O echipă de cadre didactice, membri ai Facultății de Geografie și Geologie (UAIC IAȘI) și ai Asociației Iasi.Travel elaborează în acest an Strategia de Dezvoltare și Marketing Turistic a Județului Iași (2027-2036).

În cadrul cercetării calitative, sunteți invitați să completați, până pe 15 septembrie 2026, chestionarul disponibil la următorul link

https://forms.gle/S68KsDjtZqejJLHu7

Puteți trimite mai departe chestionarul spre completare oricărei persoane: locuitori ai județului Iași, angajați în turism, studenți, cei care au vizitat în trecut județul Iași și Mun. Iași, precum și celor care și-ar dori să îl viziteze dar nu au reușit până acum.

Opinia fiecăruia dintre dumneavoastră va contribui la conturarea modului în care se va dezvolta și va fi promovată destinația turistică Iași. Vă mulțumim pentru implicare și pentru sprijinul acordat!

🇪🇺 Liceul „Dimitrie Cantemir”, extins cu două corpuri de clădire!‼️ Primăria Municipiului Iași a primit nu mai puțin de ...
31/08/2026

🇪🇺 Liceul „Dimitrie Cantemir”, extins cu două corpuri de clădire!

‼️ Primăria Municipiului Iași a primit nu mai puțin de 11 oferte la licitația deschisă, de peste 8 milioane de euro, pentru contractarea unor lucrări prin care Liceul „Dimitrie Cantemir” va fi extins, dublându-și practic suprafața!

💶 Procedura are o prevedere financiară de 34.120.968,52 lei fără TVA, respectiv 41.286.371,91 lei cu TVA.

📋 Ofertele au fost depuse de:
1. Prima Construct SRL
2. Grup Construcții Est SA
3. Dedal Edil Construct SRL
4. Artcon Way SRL
5. Asocierea Conest SA – Construcții Erbașu SA
6. Asocierea Con Ted Company SRL – Naco Construct SRL
7. Asocierea Katar Conneg SRL – Stood Project SRL
8. Asocierea Nova Construct SRL – Atlas Sport SRL
9. Asocierea Ungureanu Trans SRL – Mădbeton SRL
10. Asocierea Heavy Duty SRL – Cota Zero Construct SRL
11. Asocierea Iasicon SA – TCI Contractor General SA

📈 Proiectul „Mărirea capacității educaționale prin extinderea unității de învățământ a Liceului «Dimitrie Cantemir», amenajare exterioară, sistematizare verticală, amenajare pistă de alergare și spații pentru activități sportive în aer liber”, în valoare totală de 44.482.052,04 lei, este finanțat cu fonduri europene prin Prioritatea 6 – O regiune educată din Programul Regional Nord-Est 2021 – 2027, program prin care, alături de educație, Iașul va beneficia de noi spații verzi, revitalizarea unor obiective culturale emblematice, investiții în mobilitatea urbană și transportul ecologic.

🏗️ Investiția include construirea a două corpuri noi de clădire: un volum de legătură P+1E și un volum principal S+P+2E, precum și amenajarea integrală a spațiilor exterioare: pistă de alergare, zone pentru activități sportive în aer liber, trotuare, alei și platforme.

🏫 Suprafața construită totală va crește de la 2.210 mp la 3.330,23 mp, iar suprafața desfășurată de la 4.707,05 mp la 8.387,03 mp, ceea ce va duce la creșterea capacității de școlarizare și îmbunătățirea condițiilor de învățare.

🌳 Proiectul include și extinderea spațiilor verzi, plantarea a 23 de arbori și amenajarea a șase locuri de parcare, dintre care două destinate persoanelor cu dizabilități.

🏫 „Copii de nota 10”: ajutoare pentru peste 500 de copii care încep școala🧒 Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăr...
31/08/2026

🏫 „Copii de nota 10”: ajutoare pentru peste 500 de copii care încep școala

🧒 Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria Municipiului Iaşi și Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi vor organiza cea de-a XVII-a ediție a acţiunii cultural-caritabile „Copii de nota 10” pentru copiii familiilor defavorizate din clasele 0 - VIII cu domiciliul în Municipiul Iaşi și aflate în situaţii de risc.

📍 Acțiunea va avea loc sâmbătă, 5 septembrie 2026, de la ora 11.00, în Parcul Expoziţiei.

🎒 Astfel, 500 de copii vor primi ajutoare în pachete cu produse în valoare de câte 200 lei. Fiecare copil va primi rechizite şcolare: penar, stilou, pixuri, creioane, stilou plus rezerve, set de pensule, bloc desen, caiete dictando și de matematică etc.

🤝 Partenerii evenimentului sunt Ateneul Național din Iași, Servicii Publice SA, Salubris SA și Poliția Locală Iași.

📅 Programul activităților culturale ale Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași și ale secțiilor acestuiaVă invităm să de...
31/08/2026

📅 Programul activităților culturale ale Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași și ale secțiilor acestuia

Vă invităm să descoperiți expozițiile deschise în această perioadă în spațiile muzeale ale municipiului Iași:

🏛️ Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași
• Expoziția permanentă
• „Expresia sinelui” – expoziție de pictură, Eva Radu

🏰 Palatul Braunstein
La parter:
• „Make Art Great Again” – expoziție de pictură, Florin Morun

Etajul 2:
• „Școala românească din Moldova: tradiție și formare intelectuală”
• „Natură, Cultură și Viață” – expoziție bilaterală itinerantă de fotografie România–Grecia

La Cupolă (etajul 4):
• „Fascinanta stampă japoneză” – expoziție permanentă
• „Dincolo de lumină” – expoziție de pictură, Modesta Lupașcu și Modest Bursucianu
• „Gânduri din tranșee: Istorii intime în vremuri de război” – expoziție de cărți poștale, colecția Paul Amarica

🖼️ Galeriile „Dumitru I. Grumăzescu”
Str. Lăpușneanu nr. 24
• „Rădăcini în lumină” – expoziție de pictură, Viorel Vasiliu

🎨 Galeriile de Artă ale Municipiului Iași „Dan Hatmanu”
Pasajul Sf. Vineri
• „Dialoguri cromatice. Omagiu pictorului Ioan Bălău” – expoziție de pictură, Elena Chirica și Iulia Albu

🎫 Vă așteptăm să explorați diversitatea artistică și patrimoniul cultural al Iașului!

🚗 Peste 100 de locuri de parcare scoase la licitație pe Calea Galata!Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în 10 se...
31/08/2026

🚗 Peste 100 de locuri de parcare scoase la licitație pe Calea Galata!
Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în 10 septembrie 2026, ora 10.00, la sediul din Șos. Națională nr. 43, licitația publică cu strigare pentru închirierea locurilor de parcare situate în parcarea de reședință din Calea Galata.

📍 Locuri de parcare disponibile:
02, 03, 04, 06–23, 25, 26, 27, 29, 31, 32, 35, 36, 39–61, 63, 65, 67, 70, 72, 74, 84, 86, 89–93, 100–107, 109–112, 114–124, 126, 127, 129, 132, 134–137, 139–144, 146–148.

👥 Drept de participare: locatarii blocurilor E1A, E2A, E2B, E4A, F1B, F1C, F1D, F3A și F3B.

📝 Înscriere la licitație
Documentele se depun electronic (scan) la:
📧 [email protected]
⏰ Termen limită: 08 septembrie 2026, ora 13.00

Pentru detalii privind documentația și condițiile de participare:
📞 0232.264.246, interior 165

Address

Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt Nr. 11
Iasi
700064

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Primăria Municipiului Iași posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Primăria Municipiului Iași:

Share

Category