13/06/2025
Lăsați românii să-și aleagă taxele!
*Acest material conţine elemente de pamflet. Vă rugăm să le trataţi ca atare!
Trebuie să recunosc că mă încearcă o frustrare din cauza faptului că partidul meu nu a considerat necesar măcar să-mi pună o întrebare – măcar să vadă dacă știu – despre modul în care văd eu reforma statului.
După 20 de ani de experiență politică și administrativă și după alegeri multiple câștigate – ultimele chiar cu cele mai multe voturi obținute de un candidat liberal, susținut doar de PNL (au fost județe unde USR a jucat cu PNL, și în altele PSD a jucat cu PNL) – mă încearcă un sentiment straniu că nici la 50 de ani, după școlile absolvite (multe, și peste nivelul multora dintre liderii PNL!) și după rezultate administrative și politice – multe peste orice consiliu județean din țară (puteți verifica statistica la toate capitolele: peste un miliard de euro fonduri europene atrase, peste 1.000 km de drumuri asfaltate, peste 3.000 km de rețele de apă, peste 2.500 km de rețele de canalizare, singurul spital de stat construit de la zero – Spitalul de Psihiatrie Pediatrică; singura școală ultramodernă pentru copii cu dizabilități – CSEI; singurul minispital de boli psihice construit de la zero în țară – Borșa; singurii care au demarat reforma reală și digitalizarea – singurii care eliberăm autorizații de construire și avize online, valide din punct de vedere juridic, cu viză cadastrală… și câte altele) – că partidul meu nu mi-a adresat nici măcar o întrebare simplă: ”dacă ai putea decide, ce măsuri ai lua în calitate de ales PNL, după 20 de ani de ales direct?” Nu, nu i-a interesat deloc părerea mea. În mod evident, nici pe mine nu mă va interesa – nici în prezent, nici în viitor – părerea lor.
Dar, văzând cine a fost desemnat din partea partidului să discute despre reforma statului și despre descentralizare, am înțeles totul! Unii măresc taxele, alții reduc cheltuielile, unii dau oamenii afară, alții închid societăți, alții desființează primării – și tot așa… Iar eu, asemeni unui candidat la președinția țării, care a spus într-o emisiune că, deși nu a fost întrebat, vrea să răspundă la întrebare, voi face la fel: voi răspunde la o întrebare care nu mi-a fost pusă de nimeni.
Eu aș face în felul următor:
Aș lăsa românii să-și aleagă taxele pe care să le plătească. Ce ziceți de ideea asta?! Adică, într-o țară în care îți alegi singur operatorul de telefonie, medicul de familie, dentistul, religia și meșterul de pe OLX, de ce să nu-ți alegi și taxele?
Să vezi atunci cm devin instituțiile statului român eficiente! Sprintene, adaptate, dependente ele de românii plătitori. Mai agile decât un start-up IT cu fonduri europene.
Vrei drumuri asfaltate? Bifezi taxa de infrastructură. Nu vrei? Circuli pe gropi cu onoare, demnitate și cauciucuri schimbate lunar.
Vrei spitale curate? Plătești asigurări de sănătate (care acum sunt obligatorii). Nu vrei? Nu plătești și îți iei un cort de campanie și o sticlă de sifon. Simplu. Democratic. Participativ.
Vrei apă curată la robinet? Bifezi taxa pe apă. Nu vrei? Sapi la temelia casei sau a blocului și cauți un izvor.
Vrei canalizare? Plătești taxa de canalizare. Nu vrei? Îți faci groapă în curte, cu capac, și când se umple, chemi pe cineva să o golească. Din buzunarul propriu.
Vrei ca cineva să-ți ridice gunoiul? Plătești taxa de salubritate. Nu vrei? Îl arunci pe câmp, plătești amendă, iar primăria îl ridică apoi. Simplu și circular.
Și tot așa aș continua cu taxa pe educație, cultură, administrație, pensii, apărare… și, nu în ultimul rând, taxa pe democrație. Nu vrei s-o plătești? Nicio problemă. Dar la alegeri nu votezi, la referendum nu comentezi și la proteste stai acasă.
Astfel, instituțiile statului ar fi trecute într-un registru de taxe și ar deveni comerciale. Cu rating. Cu recenzii. Dacă n-ai curent două zile – dai o stea. Dacă ai asfalt fără gropi timp de trei luni – cinci stele și-un review entuziast: „Super primar, recomand cu încredere!”
Ca atare, îți alegi taxele pe care vrei să le plătești.
Pentru că, în fond, statul român a funcționat până acum ca un ospătar care nu vede și nu aude: vine cu nota la masă, fără să te fi întrebat ce vrei, fără să-ți fi adus mâncarea, dar îți explică grav că „așa e sistemul”. În loc să-i lăsăm pe oameni să aleagă ce vor să finanțeze, noi le oferim „opțiunea unică”: taxe multe, haos administrativ și o promisiune că „se lucrează la reformă” – de parcă reforma e un șantier infinit, ca drumurile din țară. Se lucrează, se lucrează… dar nimic nu e terminat.
Și da, m-aș apuca de reforma statului ca de o reparație capitală la o casă bătrânească: nu mai schimbi doar țigla. Schimbi și pereții, și conducta, și administratorul. Pentru că nu poți face digitalizare cu oameni care își tipăresc e-mailurile. Și nu poți avea descentralizare reală cât timp primarii cer aprobare de la București și pentru hârtia igienică.
Și, nu în ultimul rând, aș scoate la concurs toate funcțiile de conducere din administrație – de la centru până în ultima comună (care vor mai rămâne, după furia „reformatorilor” actuali, care nu au altă grijă decât să desființeze comunele…(?!) ). Aș face asta implicând o universitate de profil, performantă, adică „pe bune”: pe competență, cu CV, interviu, test psihologic și, eventual, o probă de supraviețuire în birocrația actuală – să vedem cine rămâne în picioare.
Dar știu, dragi colegi de partid, e greu să reformezi ceva ce nu cunoști decât din imaginație. Schimbați ministere ca și cm deșteptăciunea în partid se oprește la aceiași din vârf- care își schimbă scaunele între ei, iar rezultatele politice din alegeri nu contează. Între două interviuri despre „resetarea clasei politice”, unde cuvântul „resetare” e rostit ca o vrajă, nu ca o strategie.
Așa că îmi cer scuze că nu v-am fost util, că n-ați avut timp nici măcar să-mi puneți o întrebare. Probabil am fost nevăzut, fiind prea ocupat cu grijile mele de provincie și cu o administrație care face ceea ce altele doar visează prin powerpoint-uri de campanie. Cu siguranță, când revine campania electorală mă veți revedea din nou și veți mărturisi interesați de voturi, cat de mult mă apreciați pentru ce fac.
Dar, nu-i nimic. Adevărul are prostul obicei să supraviețuiască. Chiar și când e ignorat. Chiar și când nu e pus pe listă. Aș vrea să știți că m-am liniștit. Nu aștept validarea voastră, pentru că nu am cm să o primesc. Iar dacă vreodată vă va interesa, voi fi tot aici (cât voi mai rămâne) – cu rezultate palpabile, la care voi nici nu puteți visa, cu soluții în cap și cu un simț al ridicolului bine antrenat.
Până atunci, vă doresc succes în reforma statului!
E singura reformă care se face fără reformatori.
Numai în România e posibil așa ceva.
Am citit că… și în Venezuela…
