Satul Oarţa de Sus aparţine comunei Oarţa de Jos, şi este situat în partea de Sud-Vest a judeţului Maramureş, la poalele dealului Măgura din Culmea Codrului (Făgetului), munţi ascunşi care legau Munţii Apuseni de Carpaţii Orientali. Localitatea Oarţa de Sus este situată la aproximativ 55 de kilometri de Baia Mare şi are o suprafaţă de 1359 ha. Oarţa de Sus se invecinează la Est şi Sud-Est cu local
itatea Orţiţa, la Nord cu Stremţ, la Vest cu Bicaz, iar la Sud cu Giurtelecul Hododului şi Hodod (judeţul.Satu Mare)
Oarţa de Sus este un sat răsfirat de-a lungul a trei văi : Valea Măgurii, Valea Perilor şi Valea Bobotii. Părţile satului şi uliţele care le leagă, poartă denumiri în funcţie de vechime şi locul amplasării, având uneori o rezonanţă arhaică: Satu Bătrân (Vale), Bichiş, Deal, Bobota sau Uliţa Mare. Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1391, o diplomă emisă de regele Ungariei Sigismund, care dăruieşte voevozilor maramureşeni satele Balc şi Drag şi zece moşii în districtul Ardudului.
În Oarţa de Sus au fost făcute unele dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din această parte a ţării, care se întind pe o foarte lungă perioadă de timp, din neolitic până în epoca feudală. Orţanii sunt cunoscuţi drept oameni deştepţi, cu o putere tehnică creatoare remarcabilă, manifestată mai ales în perioada dintre cele două războaie mondiale, probabil sub influenţa revoluţiei tehnice americane, la care, mulţi orţeni emigraţi dincolo de Atlantic, au luat parte: mori de vânt, gatere, piua etc
De asemenea, oamenii locului sunt renumiţi pentru talentul lor artistic, manifestat prin piesele folclorice inegalabile şi dansul popular codrenesc, rafinamentul costumului popular. Monografie
În Oarţa de Sus istoria te întâmpină la tot pasul. Aici au fost făcute unele dintre cele mai numeroase, bogate şi spectaculoase descoperiri arheologice din această parte a ţării, care se întind pe o foarte lungă perioadă de timp, din neolitic până în epoca feudală: Sanctuarul din epoca bronzului de la Viile Botii (unicat în arheologia lumii), Necropola tumulară de pe Toagul Nemţilor, Depozitul de bronzuri de la Valea Unghiului, Tezaurul monetar imperial roman din Ogrăzi, 15 situri arheologice. Localitatea a fost menţionată pentru prima dată în anul 1931, într-o diplomă emisă de regele Ungariei Sigismund care dăruieşte voevozilor maramureşeni, satele Balc şi Drag zece moşii în districtul Ardudului. Sanctuarul de la Viile Botii
Istoricii au 3 variante pentru numele Oarţa de Sus, despre care spun că provine de la:
1. Termenul maghiar "war" (cetate), pentru că a fost proprietate de cetate (Cetatea Cehu Silvaniei) - Petri Mor în Monografia jud.Sălaj
2. Un nume de persoană, la care s-au adăugat sufixe de origine slavă (su, sa, asu, asa, es, etc) - Nicolae Drăgan în lucrarea Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi onomasticii
3. Toponimul Oarza (există în hotarul satului) sau de la termenul "oarzăn"(necopt, timpuriu, văratec). De-a lungul anilor, Oarţa de Sus a aparţinut mai multor unităţi administrative: Voevodatul lui Menumorut, Comitatul Szolnokul de Mijloc (cea mai mare parte a timpului), Judeţul Sălaj, Regiunea Maramureş şi Judeţul Maramureş (din 1968). Oarţa de Sus a avut o evoluţie istorică tipică satelor româneşti din Ardeal, trecând prin danii regale sau vânzări-cumpărarări de la un proprietar maghiar la altul. Cele mai importante momente din istoria localităţii au fost: manifestările din anii răscoalei lui Horea, când orţanii se pregăteau să se alăture răsculaţilor; participarea la evenimentele revoluţionare de la 1848 şi la Adunarea Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului al XX-lea, orţanii au constituit o adevărată "armată revoluţionară", comandată de George Pop de Băseşti în lupta pentru emancipare naţională şi unirea cu patria-mamă., dând chiar jertfe. În februarie 1905, cu ocazia alegerilor parlamentare (candidat George Pop de Băseşti), cei 2400 români care l-au însoţit pe marele tribun au fost atacaţi cu bestialitate de bande de bătăuşi unguri. Printre victime s-a aflat şi Toader Zaharia din Oarţa de Sus, de 70 de ani, care a fost rănit grav la cap
Biserica
Actuala biserică din Oarţa de Sus a fost construită între anii 1971-1976, şi a fost târnosită de episcopul Teofil, în data de 1 mai 1976, în duminica Tomii. Prima biserică din localitate, a fost ridicată în 1723, şi era construită din lemn, cu fundaţie de piatră şi nisip, fiind acoperită cu şindrilă, Lăcaşul de cult, avea hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
În !894 se construieşte o nouă biserică, din piatră, având 10 m lungime,10 m lăţime şi 22 m înălţimea turnului. Dovezi legate de viaţa spirituală din sat, există încă din secolul al XVI-lea, Oarţa de Sus fiind menţionată ca făcând parte din Mitropolia de Alba Iulia. (1571). Statisticile din perioada 1760-1762, arată faptul că în Oarţa de Sus exista o biserică ortodoxă, un preot unit, trei familii ortodoxe şi o casă parohială unită. "Conscripţia Legii Greceşti Neunite din Ardeal la anul 1766", menţionează că în localitate existau 97 de credincioşi, 44 bărbaţi şi 53 femei. Următorul document, “Monografia comitatului Sălaj” 1847, specifică faptul că toţi cei 320 locuitori erau greco-catolici. În 1880, în Oarţa de Sus erau 571 credincioşi; în 1890 -: 698 credincioşi, iar în !900 - 665 credincioşi. Iată lista preoţilor care au slujit de-a lungul anilor, în bisericile din Oarţa de Sus:.
1842-1848 Varna ZAHARIAS
!842-1848 Ioan FILIP
1848-1858 Kosta SIMEON
1877-1901 Alexandru COSTEA de Ceolt
1903-1935 Ioan LENGHEL
1935-1948 Pompei PODINĂ
1948-1952 Alexandru AVRAM
1953-1954 Ioan MOVILEANU
1954-1974 Ioan MIHALI
1975-1990 Vasile BANCOŞ
1990-1992 Tudor Ioan BECHIŞ
1992-1997 Maftei ANDREICA
1997- 2011 Ştefan BATIN
2011 Dumitru VLAD
Școala
Prima mentiune documentară a unei şcoli din Oarţa de Sus, apare în 1805, în “Monografia judetului Salaj”, scrisă de Petri Mor. Şcoala a fost amenajată în casa unui localnic, undeva in "satu bătrân", pe locul actualului "ţintirim", langa biserica veche. Al doilea local cu destinaţia şcoală, a fost construit din bârne de lemn "langa vale", în fundul grădinii lui Onuţu lui Marchiş, pe terenul bisericii.
În 1911 s-a construit o noua şcoală, pe locul "şcolii vechi" de astăzi, având o sală mare de clasă, locuinţa învăţătorului , o cămară şi un coridor şi o cameră în care locuia ingrijitorul şcolii. Sala de clasă era mobilată cu bănci lungi pentru 4 elevi, un dulap pe post de arhivă, o catedră şi o tablă de scris
Inundaţiile din 1958 au distrus însă cladirea, un nou local (“şcoala veche”) fiind construit în 1960, fiind al 4-lea din istoria localităţii.
În intervalul 1973-1975 s-a construit încă un local, numit "scoala nouă”.
Şcoala din Oarţa de Sus a avut un caracter confesional, până după Marea Unire din 1918. Apogeul a fost atins în perioada 1984-1991, când în localitate a functionat prima treaptă de liceu, zi si seral. În 1953 a fost înfiinţată şi grădiniţa de copii. Şcoala a cunoscut o perioada foarte productiva in anii 1960-1990, când.mulţi absolvenţi au urmat ulterior cursurile unor universităţi. Cel mai bun "produs" al şcolii din Oarţa de Sus, este IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului. Specific
Orţanii sunt cunoscuţi drept oameni deştepţi, cu o putere tehnică creatoare remarcabilă, manifestată mai ales în perioada dintre cele două războaie mondiale, probabil sub influenţa revoluţiei tehnice americane, la care, mulţi orţeni emigraţi dincolo de Atlantic, au luat parte.
„Inginerii” din Oarţa de Sus au construit de-a lungul vremii mori de vânt, gatere, piua, etc. Printre cei mai iscusiţi săteni se numără mulţi reprezentanţi ai familiei Ananie. Femeile din sat deţin reţetele unor mâncăruri absolut originale, cm ar fi plăcinta cu buruiene sau mosocoarea, o pâine proaspăt scoasă din cuptor, care se serveşte cu smântână şi iaurt. După ce scot pâinea fierbinte din cuptor, orţanii spun un Tatăl Nostru, şi abia după aceea o consumă. Prin intermediul acestui ritual, părinţii îşi învaţă copiii să se roage, iar aceştia nu se mai frig cu pâinea fierbinte. Oamenii locului sunt renumiţi, de asemenea, pentru talentul lor artistic, manifestat prin piesele folclorice inegalabile şi dansul popular codrenesc.
În Oarţa de Jos s-a născut Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Acesta revine în satul natal, în fiecare an, în duminica Tomii, cînd se sărbătoreşte şi hramul bisericii din localitate. Primul Pom de Crăciun
În Ţara Codrului din Maramureş, pomul de Crăciun nu este cel de toate zilele, din brad înpodobit cu beteală şi globuri colorate. În credinţa populară prin partea locului bradul a intrat greu în casele oamenilor abia acum două sau trei decenii, pentru că spun ei, poartă necaz şi aduce singurătatea. Aşa se face, că pentru a avea noroc şi belşug în casă femeile din zonă construiesc pomi de crăciun din bobi de fasole, paie şi floricele, împodobiţi cu nuci învelite în staniol şi flori făcute din hârtie colorată
În localitatea Oarţa de Sus din Maramureş, pe lângă pomul modern de brad, femeile şi fetele ornează şi pomul de Crăciun autentic, provenit din vremurile străvechi. Confecţionarea lui este simplă, şi nu costă nimic, decât timp, dar şi acesta nu mult de un ceas bun. În loc de beteală sunt folosite ghirlande făcute din fasole şi floricele,iar globurile şi instalaţia sunt înlocuite cu hârtie colorată. Bobii şi floricelele laolaltă cu nucile poartă simbolul belşugului iar înşiruirile pe ghirlandă aduc unitate în familie şi spor în gospodăriile oamenilor. Cu cât pomul este mai înflorat cu atâta şi casa este mai avută şi mai găzdacă iar femeile care răspund de ornamentarea pomului primordial la fel ca şi a casei în general, îşi pun toată imaginaţia la bătaie pentru a face pomul de Crăciun cât mai colorat şi îmbelşugat. Dacă în anii comunismului acest obicei a fost aproape şters din preocupările sătenilor din Oarţa de Sus, în ultimii ani vechiul obicei a reînviat iar în anii ce vor urma, tinerii spun că vor împodobi fiecare locaş cu pomii din fasole, floricele sau paie. Biserica baptistă
Biserica baptistă fiinţează în Oarţa de Sus încă din anul 1919. Întemeietorii acestui lăcaş de cult au fost Simion IACOŞ şi Teodor ZAHARIA, care fusesera botezaţi de pastorul Lazăr Talpeş în biserica baptistă din Detroit în 1916. In 1923, biserica baptistă din Oarţa de Sus funcţiona deja cu autorizaţie. De-a lungul anilor, aici au slujit ormătorii pastori:
- Ion BĂLĂNEANU 1920-1940 (în 1922 a oficiat primul botez din Oarţa de Sus, cu 6 persoane)
- Nicolae MICLĂUŞ 1940-1947
- Vasile GREEL 1948-1953
- Ghiţă ALEXANDRU 1953-1962
- Moise REŞTEA 1962-1972
- Simion RUSU 1972-1992
- Ioan BEL 1992- până în prezent
Cultul baptist cunoaşte amploarea maximă în Oarţa de Sus, în 1957, când număra peste 100 de persoane.
În 1930 a fost înfiinţată fanfara, iar în 1933 corul bisericii. Biserica baptistă din Oarţa de Sus a fost prigonită în perioada interbelică, fiind închisă între anii 1938 şi 1939
Personalități
IPS Andrei Andreicuț
IPS Andrei Andreicut s-a nascut la 24 ianuarie 1949, in satul Oarta de Sus, in judetul Maramures (in perioada interbelica, localitatea s-a aflat in judetul Salaj). Numit pe numele de mirean, Ioan Andreicut, viitorul episcop s-a nascut din parintii Andrei si Elena. In anul 1990, Andrei Andreicut este numit episcop al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, iar in anul 1998, cand Episcopia este ridicata la rangul de Arhiepiscopie, Andrei Andreicut este numit si el, in mod firesc, arhiepiscop. PS Andrei Andreicut - Fiu al satului
Tanarul Ioan Andreicut urmeaza cursurile liceului din Cehul Silvaniei, iar mai apoi, intre anii 1967-1972, pe cele ale Facultatii de Constructii Cai Ferate, din Bucuresti. D**a terminarea studiilor, este repartizat ca inginer, la Intreprinderea de Constructii Cai Ferate, din Cluj Napoca. D**a doi ani de inginerie, incepand cu anul 1976, el urmeaza cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, unde, in vara anului 1978, obtine licenta in Teologie. A terminat studiile universitare in numai doi ani, ca urmare a aprobarii sustinerii examenelor in mod anticipat, datorita faptului ca mai detinea o alta licenta. In luna august 1978, Ioan este hirotonit preot, de IPS Teofil Herineanu, Arhiepiscop al Clujului, activand mai apoi ca preot paroh, in orasul Turda, judetul Cluj, vreme de sapte ani. In localitatea Turda, el va amenaja o capela, organizata pana atunci intr-o casa, dandu-i acum forma necesara unei biserici. Datorita programului catehetic intreprins aici, cat si a multor actiuni cu caracter social, in jurul bisericii se va forma o comunitate crestina cu adevarat vie. In anul 1985, d**a mai multe incercari esuate, datorita piedicilor puse de regimul comunist, d**a cm marturisesc unii din profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, parintele reuseste sa se inscrie la Doctorat. Urmeaza cursurile de Doctorat si obtine titlul de "Doctor in Teologie", in anul 1998. In toamna anului 1985, preotul Andrei este transferat, la cererea PS Emilian Birdas, la parohia ortodoxa romana Maieri I, din Alba Iulia. Activitatea sociala nu va inceta nici aici, astfel incat in ziua de 15 noiembrie 1987, parintele pune bazele Corului de copii "Theotokos". In data de 25 februarie 1990, Andrei Andreicut este ales si hirotonit arhiereu-vicar, pentru Episcopia de Alba Iulia, episcop titular fiind Emilian Birdas. In acelasi an, in ziua de 4 martie, el este numit episcop locotenent, iar in luna iunie, in urma demisiei episcopului Emilian Birdas, devenit ulterior episcop-vicar la Arad, apoi episcop de Caransebes, Andrei Andreicut este numit episcop titular. In ziua de 16 iulie 1998, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ridica Episcopia de Alba Iulia la rangul de Arhiepiscopie, iar pe Andrei Andreicut la rangul de arhiepiscop. Cu ocazie Zilei Nationale, in ziua de 1 decembrie 2002, Presedentia Romaniei i-a conferit Ordinul National "Pentru Merit", in gradul de "Mare Ofiter". D**a adormirea in Domnul a mitropolitului Antonie Plamadeala, IPS Andrei a fost propus sa candideze la functia de mitropolit al Ardealului. La alegerile desfasurate pe 3 noiembrie 2005 a fost ales insa Laurentiu Streza. Ca urmare a alegerii acestuia din urma, in functia de mitropolit al Ardealului, a fost infiintata Mitropolia Clujului. Incepand cu luan februarie a anului 2007, IPS Andrei Andreicut este ales membru al Academiei de Stiinte si Arte din Salzburg, Austria. Muzeul Satului
Muzeul satului din Oarţa de Sus este amplasat pe Valea Bobotei într-o casă autentică codrenească ce a fost construită în anul 1930. Farmecul aşezării este unul pe cât de rustic, pe atât de original întrucât a fost construită tocmai de către proprietar. Locuită de o singură generaţie, cea a lui Toaderul lui Zaharie până în anul 1990, a fost cumpărată în iarna anului 2012 şi renovată în acelaşi stil autentic specific zonei codrului, în mai puţin de două luni.Specialiştii în tâmplăria rustică şi lipitul cu lut, au readus peisajul interbelic al ogrăzii ţărăneşti la fel ca acum aproape 100 de ani. Casa cu cerdac şi cipcă sub streşini, şura codrenească, gardul acoperit cu paie şi împletit cu nuiele de carpen sunt câteva din acareturile primordiale ale unei aşezări ţărăneşti readuse la viaţă pe uliţa de secol nou.Fântâna de la poartă, a fost restaurată cu o cumpănă nouă pusă pe o furcă veche, donată de familia IPS Andrei ANDREICUŢ. Vopsită în albastru, la fel ca în vremurile ocupaţiei austro-ungare când românii erau obligaţi să folosească pigmentul numit popular ,,Mnierială’’ pentru a fi deosebiţi de autorităţile cotropitoare pentru plata birurilor, casa are două camere, tindă şi pivniţă. Interiorul păstrează aceeaşi culoare iar în camera din dreapta poate fi văzut Undieţul-un fel de pat din cărămidă lipit de sobă prin care trecea căldura şi pe care dormeau de regulă copiii, bineînţeles după ce era aşternut cu ,,sormojac’’(saltea din pânză de cânepă ţesută manual) umplut cu paie de ovăz.Mobilierul este unul simplist în aparenţă dar plin de ornamente sculptate.Lădoiul pentru haine şi lăzile de zestre sunt dispuse lateral în jurul mesei iar paturile sunt acoperite cu ,,lipdeuri’’(cuverturi şi cearşafuri ţesute cu modele, brodate la poală cu dantelă)
Ştergarele cu motive populare şi geometrice codreneşti sunt puse la icoanele şi farfuriile ce umple pereţii, imediat sub grinzile de lemn ale tavanului. Tinda este încăperea din mijlocul casei, dedicat de regulă femeilor. Aici se cocea pâinea în cuptor şi se fierbeau hainele în căldarea de albit.
,,Casa de către drum’’ era locul de primire al musafirilor mai ales în sărbătorile mari. Valea Regilor
Cine nu a auzit de Valea Regilor din Egipt, celebră pentru mormintele faraonilor, pe care le găzduieşte? Puţină lume ştie însă, că aşa ceva există şi în România, desigur, la o altă scară. Pe cursul superior al unei văi din preajma satului maramureşean Oarţa de Sus, sunt amplasaţi, în forma unui arc solar, 33 de tumuli, care adăpostesc mormintele unor regi daci. De altfel, Oarţa de Sus, este situată în perimetrul în care au trăit dacii liberi, la 30 de km de Porolissum. Tumulul este o movilă de pământ sau de piatră, de formă conică sau piramidală, ridicată deasupra unui mormânt, în scop de protecție. Vestigiile datează din epoca bronzului (anii1500-2000 î.e.n.), fapt confirmat de fragmentele ceramice şi oasele de cerb ornamentate, descoperite aici. Traian Rus, profesor de istorie in Oarţa de Sus, cel care a studiat ani de zile zona, spune că dacii care au proiectat şi construit tumulii, aveau un grad de pricepere similar unor ingineri constructori, din zilele noastre.
