Convinși fiind că performanța înseamnă multă, foarte multă pregătire pornind de la cunoașterea reală a nivelului de la care se pleacă în atingerea performanței, am creat Centrul de pregătire Codrii Vlăsiei. In parteneriat cu Universitatea de Sud-Est Lumina, Centrul funcționează cu două componente de bază și anume, testare și consiliere psihologică, respectiv evaluare și pregătire fizică, adresându
-se cu precădere celor care se pregătesc pentru admiterea în instituțiile de învățământ militar și de poliție ale MApN și MI. Activitatea de evaluare și pregătire este axată pe realizarea motivării emoționale și cognitive, care să permită atingerea nivelului de performanță propus, lucrul de la simplu la complex, creșterea graduală și evaluarea etapizată a deprinderilor psihice și fizice ale cursanților , totul într-o rigoare științifică și pedagogică specifică celor două domenii, și prin valorificarea experienței de excepție a echipei de evaluatori și instructori. Motivarea și pregătirea prin acumulare, ținând seama strict de capacitatea psihică, motrică și de rezistență a fiecăruia, reprezintă, în esență, scopurile de bază ale sistemului de pregătire în cadrul centrului. Colaboratori
Cracsner Constantin Edmond, lector universitar doctor în cadrul Facultății de psihologie a Universității Ecologice București. Are o vastă și fructuoasă experiență în domeniul psihologiei aplicate și a cercetării psihologice. A condus Centrul Metodologic pentru Selecția Psihologică și Aptitudinală al Armatei României, fiind implicat direct sau ca și coordonator al activităților de evaluare și selecție psihologică a candidaților pentru instituțiile militare de învățământ din cadrul centrelor zonale de selecție și orientare profesională. Totodată, a desfășurat o bogată activitate didactică în cadrul cursului de psihologie și psihologie militară din cadrul Facultății militare de educație fizică și sport. Este psiholog cu drept de liberă practică în domeniul evaluării, selecției, și expertizei psihologice. Se remarcă și activitatea sa ca președinte al Comisiei de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională din cadrul Colegiului psihologilor din România, precum și cea de președinte al filialei teritoriale București a Colegiului Psihologilor din România. A publicat mai multe lucrări și a scris peste 60 de articole în domeniu. Generalul de brigadă(r) , conferențiar universitar Laurențiu Roșu, este un performant jucător de handbal, 25 de selecții în echipa națională, absolvent al Academiei de Educație Fizică și Sport, a îndeplinit funcția de ofițer cu pregătirea fizică în unități militare din garnizoana București. A activat în cadrul catedrei de educație fizică din Academia Tehnică Militară și ulterior a fost numit decan al Facultății Militare de Educație Fizică și Sport. A îndeplinit funcția de comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua. A reprezentat Ministerul Apărării Naționale în Consiliul Internațional al Sportului Militar. Este autorul unor lucrări în domeniul sportului și a participat la numeroase simpozioane și conferințe din domeniu.