PNL Onești

PNL Onești Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G.

Golescu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. 💙💛 OFL cuprinde membre care acționează pentru încurajarea și promovarea femeii în toate domeniile de activitate, precum și pentru instituționalizarea, respectarea și punerea în practică a principiului egalității de șanse în viața politică, economică și social-culturală.

💙💛 Scopul OFL este dezbaterea și ana

lizarea problemelor legate de politica de sprijinire a femeii, copilului și familiei în societate, în vederea elaborării de programe și a strategiei în domeniu, precum și punerea lor în practică împreună cu structurile organizatorice ale PNL.

29/07/2026
29/07/2026
14/06/2026

Din păcate, președintele Dan, cel care, mai mult ca sigur nu ar fi ajuns președinte fără sprijinul lui Ilie Bolojan, își dă arama pe față printr-o act ostil PNL, o ingerință neconstituțională.

Mi-aș dori ca aceste lovituri sub centură să îl întărească pe Ilie Bolojan și să îi deschidă ochii asupra modului în care stau lucrurile în partid.

Nevoia de reforma în PNL este imperios necesară, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi, confirmă acest lucru.

Strategia PSD, susținută în mod evident de președinte, pare-se că dă roade, și asta, doar pentru că mulți așa ziși liberali nu-s chiar ceea ce par a fi.

14/06/2026

Incredibil! Din păcate, Nicușor Dan, cel care, mai mult ca sigur nu ar fi ajuns președinte fără sprijinul lui Ilie Bolojan, își dă arama pe față printr-o act ostil PNL, o ingerință neconstituțională.

Mi-aș dori ca aceste lovituri sub centură să îl întărească pe Ilie Bolojan și să îi deschidă ochii asupra modului în care stau lucrurile în partid.

Nevoia de reforma în PNL este imperios necesară, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi, confirmă acest lucru.

Strategia PSD, susținută în mod evident de președinte, pare-se că dă roade, și asta, doar pentru că mulți așa ziși liberali nu-s chiar ceea ce par a fi.

La finele lunii mai, la Onești, s-au reunit liberalii din zonă. S-au purtat discuții legate de conturarea echipelor la n...
03/06/2026

La finele lunii mai, la Onești, s-au reunit liberalii din zonă.

S-au purtat discuții legate de conturarea echipelor la nivel local, dar și despre perioada pe care o traversăm, complicată și plină de tensiuni politice, ce consumă energia care ar fi trebuit canalizată pentru reforme și pentru modernizarea instituțiilor.

S-a reconfirmat susținerea pentru premierul Ilie Bolojan, care a arătat că cu eficiență și respect pentru bugetul public.

24/05/2026

La mulți ani, PNL! 🇷🇴🇪🇺

La mulți ani, dragi colegi liberali!💙

Address

Strada Poștei 2
Onesti
601010

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNL Onești posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share