22/12/2025
Confirmarea primelor cazuri de lepră din România, după 44 de ani, a stârnit îngrijorare la nivel național. Deși situația este atent monitorizată de autorități, medicii spun că riscul pentru populația generală rămâne scăzut. Un specialist în boli infecțioase din Oradea, dr. Csep Andrei Nicolae, explică ce înseamnă, în mod real, această boală și dacă Bihorul ar putea fi afectat.
„De când mă știu, noi, aici în Bihor, nu am avut cazuri de lepră”, afirmă dr. Csep Andrei Nicolae, șeful Secției de boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Specialistul subliniază că lepra este o boală rară și că, deși este infecțioasă și contagioasă, nu are o rată mare de transmitere.Boala este produsă de Mycobacterium leprae și Mycobacterium lepromatosis și se manifestă cel mai frecvent prin leziuni la nivelul pielii, dar poate afecta și ochii sau tractul respirator. Un aspect important, explică medicul, este perioada foarte lungă de incubație. „Dacă ai venit astăzi în contact cu un pacient care știi că are lepră, nu îți apar simptome peste o săptămână, două sau o lună. Pot să apară după ani de zile. Incubația este foarte lungă”, precizează dr. Csep.
În contextul acestor cazuri, puțini știu că ultima leprozerie funcțională din Europa se află chiar în România, la Tichilești, în județul Tulcea. Sanatoriul, construit la începutul secolului XX și reconstruit în 1928, funcționează și astăzi, însă rolul său este adesea interpretat greșit și contribuie, paradoxal, la frica profundă asociată acestei boli. Leprozeria de la Tichilești este rezultatul unei epoci în care lepra era incurabilă, iar medicina nu dispunea de antibiotice sau de instrumente reale de control al bolii.
În lipsa tratamentului, lepra avea o evoluție lentă, dar devastatoare: afecta nervii periferici, ducea la pierderea sensibilității în mâini și picioare, provoca răni care nu mai erau simțite, suprainfectate repetat, iar în timp apăreau mutilări severe. Degete, membre sau părți ale feței se deteriorau progresiv, nu pentru că „cădeau”, așa cm s-a crezut mult timp, ci pentru că organismul nu mai simțea durerea, iar infecțiile netratate distrugeau țesuturile. Aceste forme avansate, netratate, au creat imaginea „bolii monstruoase”, care a marcat profund memoria colectivă. Tocmai de aceea, soluția statului, la începutul secolului trecut, a fost izolarea pe viață.
O dată internat într-o leprozerie, pacientul nu mai părăsea instituția. Mulți au ajuns la Tichilești tineri și au murit acolo, decenii mai târziu. Percepția că unii pacienți ar fi „moștenit” lepra este, de asemenea, o confuzie. Lepra nu este o boală genetică, însă se poate transmite prin contact foarte apropiat și repetat, pe parcursul mai multor ani, în special în lipsa tratamentului. Copiii care au trăit alături de părinți bolnavi s-au infectat nu prin ereditate, ci prin expunere prelungită, într-o perioadă în care nu exista alternativă medicală. Medicina modernă a schimbat radical această realitate.
Reapariția leprei (boala Hansen) în România, o boală considerată de mulți dispărută din Europa, a readus în prim-plan temeri vechi, alimentate de necunoaștere și de încărcătura istorică a diagnosticului. Cazurile confirmate la Cluj-Napoca au determinat autoritățile sanitare să decl...
