28/08/2026
Cosmin Petrescu, președintele PNL Curtea de Arges:
,,Curtea de Argeș începe să fie mai bine conectată. Și asta înseamnă dezvoltare.
Ani de zile am vorbit despre potențialul turistic și economic al zonei, în timp ce infrastructura a rămas în urmă. Acum, câteva proiecte importante încep să schimbe lucrurile.
➡️ DN73C Câmpulung – Curtea de Argeș intră într-un amplu proces de modernizare. Un drum care leagă două municipii importante ale Argeșului și care a așteptat zeci de ani o intervenție serioasă.
➡️ Pe Transfăgărășan, lucrurile au început deja să se schimbe. Perioada de circulație a fost prelungită, un demers în care m-am implicat direct, alături de zeci de hotelieri și antreprenori din zonă care au susținut petiția noastră.
Dar acesta a fost doar primul pas.
Modernizarea Transfăgărășanului trebuie să continue cu soluții de protecție împotriva avalanșelor și căderilor de pietre, parcări și puncte de belvedere amenajate, zone organizate pentru comercianți și o infrastructură turistică pe măsura unuia dintre cele mai cunoscute drumuri din lume.
➡️ Iar A1 Sibiu–Pitești se apropie și mai mult de noi. Lotul 4 Tigveni – Curtea de Argeș, de aproape 10 km, este în linie dreaptă, iar deschiderea lui va însemna autostradă continuă de la Pitești până la Tigveni.
Dar apare o întrebare mult mai importantă pentru noi: Curtea de Argeș cm se pregătește?
Drumurile vor aduce mai mulți oameni mai repede spre noi. Dar ce facem ca ei să oprească aici, să rămână aici și să cheltuiască aici?
Ce măsuri economice pregătim pentru turism și antreprenorii locali? Cum atragem investiții? Cum dezvoltăm parcările, zonele comerciale, serviciile și evenimentele care pot transforma traficul suplimentar în bani rămași în economia orașului?
Pentru că există și un risc: să avem autostradă, Transfăgărășan modernizat și drum bun spre Câmpulung, iar Curtea de Argeș să rămână doar un indicator pe traseu.
Infrastructura națională ne oferă o oportunitate uriașă. Administrația locală trebuie să înceapă de acum să pregătească orașul pentru ea.
Sunt implicat și urmăresc îndeaproape toate aceste proiecte pentru că miza nu este doar să avem drumuri mai bune.
Miza este să transformăm infrastructura din jurul nostru în turiști, investiții, locuri de muncă și dezvoltare pentru Curtea de Argeș.
Infrastructura nu trebuie doar să treacă pe lângă noi. Trebuie să lucreze pentru noi.
Împreună facem orașul să funcționeze!''