PSD Prahova

PSD Prahova Pagina oficială a Partidului Social Democrat Prahova. Împreună, totul devine posibil ! Nu pe hârtie, ci în buzunarele fiecărui român. Ne mândrim cu asta.

De-a lungul timpului, am realizat proiecte, care au dezvoltat România și au contribuit la integrarea ei europeană și euro-atlantică. PSD ar putea fi numit „partidul bunăstării” sau al „creșterii economice” și asta pentru că, în perioadele 2001-2004 și 2012-2015, a adus creșterea economică în România. De fiecare dată când am guvernat România, am făcut-o bine, iar astăzi se văd rezultatele. După o p

erioadă de criză prelungită, am creat din nou cadrul în care România să se dezvolte. Un guvern PSD a aplicat pentru obținerea statutului de membru al Uniunii Europene în 1995. Apoi tot un guvern PSD a închis capitolele de aderare la Uniunea Europeană. Pentru că ne-a păsat de securitatea noastră, a tuturor, și pentru că am vrut să ducem România cu totul în Occident, am semnat acordul de aderare la NATO. Membrii PSD au obținut recunoașterea profesionalismului lor și astăzi ne bucurăm să fi oferit Uniunii Europene un comisar european. Aceste rezultate ne-au asigurat accesul în elita politică internațională acolo unde suntem parteneri cu alte partide social-democrate în Partidul Socialiștilor Europeni și în Internaționala Socialistă.

În tot acest timp, am rămas fideli crezului nostru. Acela de a fi aproape de oameni și de a reduce distanțele sociale dintre aceștia, de a oferi o viață mai bună tuturor, în prezent, de a transforma creșterile economice în beneficii reale, palpabile, care răspund nevoilor fiecărui român. Partidele rămân una din sursele centrale ale democrației. Fără ele, nu există societate democratică. Vremea în care cetățenii se întâlneau în Agora pentru a dezbate a trecut, această responsabilitate fiind delegată, prin intermediul Instituției Reprezentării, partidelor politice. Ca partid, suntem onorați că putem să satisfacem această funcție democratică. Ne vom lupta în continuare pentru a realiza acele proiecte de care românii au cu adevărat nevoie. Așa cm se întâmplă adesea în politică, de-a lungul timpului, ne-au fost lipite multe etichete, unele onorante, altele mai puțin onorante. Dar noi, membrii PSD, am trecut peste toate și am rămas alături de partid, nu pentru că alcătuim cea mai mare formațiune politică din România, ci pentru că am crezut și credem în valorile social-democrate și într-un prezent mai bun pentru România.

Președintele PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a fost prezent astăzi la Câmpina, la conferința de alegeri a organizație...
31/05/2026

Președintele PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a fost prezent astăzi la Câmpina, la conferința de alegeri a organizației municipale PSD Câmpina.

În cadrul evenimentului, Dan Ioan Mușat a fost ales președinte al organizației, alături de noua echipă de conducere care va coordona activitatea PSD Câmpina în perioada următoare.

Cu acest prilej, președintele PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a transmis:

„Fiecare etapă de acest fel înseamnă mai mult decât o alegere internă. Înseamnă asumarea unei responsabilități față de comunitate, față de colegi și față de proiectele pe care oamenii le așteaptă de la noi.”

PSD Prahova le transmite felicitări tuturor celor care au primit încrederea colegilor și mult succes în noul mandat. Prin implicare, seriozitate și muncă în echipă, continuăm să construim organizații puternice și apropiate de oameni, în fiecare comunitate din județ.

În colegiul 9, Organizația Femeilor Social-Democrate Prahova a continuat seria întâlnirilor dedicate dialogului, implică...
26/05/2026

În colegiul 9, Organizația Femeilor Social-Democrate Prahova a continuat seria întâlnirilor dedicate dialogului, implicării și consolidării unei echipe active în comunitate.

Discuțiile au pus accent pe rolul femeilor în viața publică, pe importanța colaborării și pe nevoia unor inițiative construite aproape de oameni și de problemele reale ale comunităților locale.

Beatrice Gajman, președinta Organizației Femeilor Social-Democrate Prahova, le-a mulțumit participantelor pentru implicare, energie și pentru contribuția pe care fiecare o aduce în dezvoltarea unei echipe unite și implicate.

Alături de echipă s-au aflat Nicoleta Sprâncenatu, vicepreședinte OFSD Prahova, Iulian Gașpar, președinte PSD Bărcănești, și Mihai Severian Dragomir, director AFIR Prahova.

Întâlnirea a reconfirmat importanța dialogului și a colaborării în construirea unor proiecte relevante pentru comunitate.

🌹 Împreună, prin implicare și încredere, construim echipe mai puternice.

La Mizil, Organizația Femeilor Social-Democrate a reconfirmat importanța unei echipe unite și implicate în viața comunit...
26/05/2026

La Mizil, Organizația Femeilor Social-Democrate a reconfirmat importanța unei echipe unite și implicate în viața comunității, într-un eveniment care a adus împreună dialog, energie și dorința de a construi proiecte pentru oameni.

Luminița Nițu a fost realeasă în funcția de președinte al organizației locale, continuând astfel activitatea unei echipe conectate la nevoile comunității și implicate în viața publică locală.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența Beatricei Gajman, președinta Organizației Femeilor Social-Democrate Prahova, a Georgianei Ardeleanu, vicepreședinte la nivel județean, a doamnei Mădălina Tudor, precum și a reprezentanților administrației locale din Mizil.

Un moment aparte al întâlnirii a fost gestul făcut de Societatea Culturală „Mihai Viteazul” Ploiești, prin președintele Mircea Cosma, care a donat tabloul Mariei Balșa Muzeului din Mizil, reprezentat de Cristina Adina Lungu — un gest de susținere pentru patrimoniul cultural și identitatea locală.

Direcția rămâne aceeași: implicare, colaborare și proiecte construite pentru comunitate.

🌹 Mult succes în continuare!

Conferința Județeană de Alegeri a Organizației Femeilor Social Democrate Prahova a reconfirmat forța, unitatea și implic...
26/05/2026

Conferința Județeană de Alegeri a Organizației Femeilor Social Democrate Prahova a reconfirmat forța, unitatea și implicarea uneia dintre cele mai active structuri ale PSD Prahova.

În prezența doamnei Simona Bucura-Oprescu, președinte OFSD România, sute de femei din întreg județul au participat la un eveniment care a transmis energie, solidaritate și dorința de a continua proiectele pentru oameni și comunități.

O felicităm pe doamna dr. Beatrice Găjman pentru realegerea în funcția de președinte al OFSD Prahova și transmitem succes întregii echipe alese în noul mandat.

Președintele PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a transmis:

„Prahova are nevoie de oameni implicați, de dialog și de proiecte serioase pentru dezvoltarea județului. Iar atunci când există determinare și muncă în echipă, rezultatele nu întârzie să apară.”

PSD Prahova rămâne o echipă unită, implicată și orientată către dezvoltarea comunităților din județ, prin responsabilitate, muncă și proiecte concrete pentru prahoveni.

Ziua și dovada de ce „imaculații" se țin cu dinții de putere!Astăzi aflăm despre megaescrocheria Bolojan–Băcanu: un „șme...
20/05/2026

Ziua și dovada de ce „imaculații" se țin cu dinții de putere!

Astăzi aflăm despre megaescrocheria Bolojan–Băcanu: un „șmen" de 20.000 de euro PE SĂPTĂMÂNĂ, stropit din plin cu suspiciuni de trafic de influență, conflicte de interese și negocieri făcute în spatele ușilor închise.

Asta e „dreapta curată" care predica despre corupție și transparență?

18/05/2026

Declarații susținute de președintele PSD Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, la Antena 1

15/05/2026

Ilie Bolojan încearcă să justifice austeritatea prin imaginea unei „case în flăcări”, în care el ar fi venit să stingă incendiul.

Dar această metaforă are o problemă esențială: ascunde responsabilitatea politică pentru situația în care a ajuns România. Procedura de deficit excesiv a fost deschisă în 2020, în timpul unui guvern PNL, iar de atunci țara a fost condusă, în mare parte, tot de PNL.

Și chiar dacă vorbim despre „stingerea incendiului”, contează unde este îndreptată apa. Măsurile de austeritate au lovit în primul rând veniturile din muncă, pensionarii, profesorii și familiile care suportă deja facturi și prețuri tot mai mari.

În schimb, evaziunea, privilegiile fiscale și marile zone de inechitate au rămas aproape neatinse.

Asta nu este reformă. Este o alegere politică prin care povara este pusă din nou pe umerii celor care muncesc și duc greul.

PSD Prahova susține o guvernare echilibrată, în care corectarea problemelor economice să nu se facă prin sacrificarea oamenilor.

România are nevoie de soluții pentru oameni, nu de austeritate prezentată drept reformă.

3. Mecanismul de Sabotare a Apărării StatuluiStrategia prin care s-a facilitat pierderea banilor publici a implicat mai ...
14/05/2026

3. Mecanismul de Sabotare a Apărării Statului

Strategia prin care s-a facilitat pierderea banilor publici a implicat mai multe niveluri de inacțiune voită:

• Eșecuri deliberate în instanță: Statul a asistat pasiv la strategia avocaților grupului de a muta procesele la Oradea, unde influența locală a PNL și a grupului beneficiar este considerată totală.

• Abandonul apărării internaționale: În procesele din SUA, reprezentanții statului sunt acuzați că au evitat exercitarea mandatului de apărare, lăsând cale liberă pretențiilor financiare ale miliardarilor.

• Presiuni asupra funcționarilor: Oficiali din subordinea liderilor politici au cerut demisii și au presat juriștii care refuzau să semneze plăți considerate nejustificate.

În concluzie, dosarul indică un contrast major între discursul public de austeritate și „reformă” al unor politicieni precum Bolojan și Orban, adevărați dinozauri cu o vechime în politică de peste 30 de ani, și realitatea documentelor care arată tranzacționarea bugetului țării în beneficiul sponsorilor de partid.

2. Rolul Liderilor PNL: Orban și BolojanDocumentele de analiză indică o colaborare directă între decidenții politici și ...
14/05/2026

2. Rolul Liderilor PNL: Orban și Bolojan

Documentele de analiză indică o colaborare directă între decidenții politici și beneficiarii privați, care sunt descriși drept sponsori principali ai organizațiilor politice din Bihor.

• Ludovic Orban: Este cel care a deschis „robinetul” financiar imediat după preluarea mandatului de Premier în 2019. Sunt documentate momente în care funcționari din Ministerul Finanțelor au fost chemați în biroul său din Guvernul României, pentru a „negocia” direct cu beneficiarii, în afara cadrelor legale transparente.

• Ilie Bolojan: Deși promovează o imagine de reformator, în cadrul dosarului este indicat ca un potențial garant al intereselor financiare ale grupului Micula. Întâlnirea organizată de Cancelaria Premierului, în decembrie 2025, arată clar dorința de inacțiune a Guvernului, pentru ca miliardarii din Oradea să acumuleze câștiguri suplimentare pe spinarea bugetului de stat al României.

Practic, Guvernul Bolojan nu a arătat că susține eforturile juriștilor și funcționarilor din Ministerul Finanțelor care luptă cu mafia de la Oradea, ci mai degrabă că nu înțelege de ce se chinuie aceștia să continue contestațiile statului, în loc să accepte plățile fără atâta opoziție legală.

➡️ ➡ În următoarea postare: cm au fost pierduți banii publici.

Sinteza Dosarului Micula: Mecanismul Prejudicierii StatuluiDosarul vizează transferul masiv de fonduri publice către gru...
14/05/2026

Sinteza Dosarului Micula: Mecanismul Prejudicierii Statului

Dosarul vizează transferul masiv de fonduri publice către grupul de interese Micula din Bihor, sub acoperirea unor decizii politice și administrative luate la cel mai înalt nivel.

1. Impactul Financiar: „Tunul” de circa 600 milioane euro

Sumele extrase din bugetul de stat în favoarea miliardarilor bihoreni reprezintă una dintre cele mai mari devalizări ale patrimoniului public sub paravan politic.

• Tranșa 2019: Sub guvernarea condusă de Ludovic Orban, au fost plătite rapid aproximativ 230-250 de milioane de euro. Plata a fost justificată oficial prin evitarea blocajelor de conturi, deși existau mecanisme legale la nivel european pentru suspendarea acestora.

• Pretențiile actuale: Există noi solicitări ce ridică prejudiciul total estimat spre pragul de 300 de milioane de euro. Impactul final poate fi însă chiar mai mare, deoarece există un val de procese în care instanțe americane au condamnat România la plata unei amenzi de 100.000 de dolari pe săptămână, iar altă instanță a decis majorarea amenzii la 15 milioane de dolari.

• Costul social: Acești bani reprezintă echivalentul a 5 spitale regionale, 150 km de autostradă sau acoperirea deficitului pentru creșterea pensiilor pe un an întreg.

➡️ În următoarea postare: rolul liderilor PNL în dosar..

Address

Strada Gh. Lazar Nr. 1, Bloc CC Sud, Parter
Ploiesti
100312

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:30
Tuesday 10:00 - 18:30
Wednesday 10:00 - 18:30
Thursday 10:00 - 18:30
Friday 10:00 - 18:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PSD Prahova posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share