08/05/2026
🔔 Participarea la judecată prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere, în prezența apărătorului 🖥️
⚖️ În ședința de Plen a Camerei Deputaților, din 6 mai 2026, alături de parlamentarii Grupului parlamentar Uniți pentru România, am votat pentru adoptarea PL-x nr. 180/2025 – privind modificarea art. 597 alin. (2), (2¹) și (8) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; având în vedere că respectivul proiect de lege a fost adoptat și de Senat, acesta urmează a fi trimis spre promulgare și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României.
❗️Această măsură vine ca un răspuns concret la o parte din problemele reale din sistemul penitenciar, precum: supraaglomerare, personal operativ insuficient și costuri logistice ridicate.
💸 Reducerea transporturilor către instanțe înseamnă mai puțin stres, mai puține riscuri și condiții mai sigure pentru deținuți, dar și proceduri mai rapide și mai previzibile. În același timp, statul utilizează mai eficient resursele publice, diminuând costurile logistice și vulnerabilitățile specifice, dar și degrevând personalul operativ din penitenciare.
📢 Prin aceste modificări, facem un pas important către un sistem de justiție mai eficient, mai uman și mai adaptat realităților de astăzi — în care respectarea drepturilor și utilizarea responsabilă a resurselor se completează.
📌 Având în vedere că, în cadrul vizitei din luna martie 2026, la Penitenciarul de Femei Ploiești - Târgșorul Nou, la invitația d-lui Adita Grigoroiu (Liderul Sindicatului EQUITAS), au fost identificate și alte probleme, vom continua demersurile pentru soluționarea optimă a acestora în vederea eficientizării activităților specifice și îmbunătățirea condițiilor de detenție în sistemul penitenciar din România, conform standardelor internaționale în domeniu.
https://www.danielgrofu.ro/press