08/09/2020
🔸🔹Bogdan Zaharia, candidat din partea Alianței la Coniliul Județean Maramureș:
🚰 „E greu de crezut că, în țara care găzduiește 60% din izvoarele naturale ale Europei, în anul 2020, lumea încă tânjește după un pahar cu apă curată și rece. Realitatea, însă, ne arată că, la nivelul județului, aproape trei sferturi dintre UAT-uri nu dispun de rețele de apă potabilă sau funcționează fără avizul DSP, așa că nu sunt testate, ori sunt contaminate cu substanțe sau bacterii periculoase. În aceste condiții, alegătorii ne privesc cu neîncredere și ne iau în glumă când le prezentăm soluțiile secolului 21, ei știind bine că, pe alocuri, încă nu au trecut de Evul Mediu.”
„APĂ”. Acesta este primul răspuns pe care îl primim atunci când îi întrebăm pe oameni ce le lipsește. Greutatea acestui răspuns crește pe măsură ce tot mai multe persoane îl folosesc pentru a ne deschide o fereastră către România Profundă.
E greu de crezut că, în țara care găzduiește 60% din izvoarele naturale ale Europei, în anul 2020, lumea încă tânjește după un pahar cu apă curată și rece. Realitatea, însă, ne arată că, la nivelul județului, aproape trei sferturi dintre UAT-uri nu dispun de rețele de apă potabilă sau funcționează fără avizul DSP, așa că nu sunt testate, ori sunt contaminate cu substanțe sau bacterii periculoase. În aceste condiții, alegătorii ne privesc cu neîncredere și ne iau în glumă când le prezentăm soluțiile secolului 21, ei știind bine că, pe alocuri, încă nu au trecut de Evul Mediu.
Alimentarea cu apă curată, potabilă, trebuie să fie o prioritate absolută a oricărei administrații care pretinde că își dorește să crească calitatea vieții în comunitatea pe care o conduce. Implementând într-un mod dezastruos proiectele de utilități publice, acestea arată că nu dau doi bani pe sănătatea oamenilor, cu atât mai puțin pe banii plătiți în impozite de către aceștia.
În următorul mandat al Consiliului Județean, voi promova proiecte care au ca scop îmbunătățirea accesului la apă potabilă prin:
- Inventarierea și monitorizarea periodică a calității apei furnizate pentru toate aducțiunile, autorizate sau nu, date în folosul comunităților. Aceste rapoarte vor fi publice și vor fi promovate în comunitățile vizate.
- Întocmirea unor baze de date GIS a rețelelor de utilități publice, având inclusiv datele tehnice ale acestora.
- Identificarea, inventarierea și monitorizarea tuturor izvoarelor naturale de pe teritoriul județului și împărțirea lor pe categorii (potențial utilitar, potențial turistic, potențial economic), astfel încât acestea să poată fi puse în valoare.
- Acordarea de sprijin în vederea realizării de proiecte interconectate, unde există posibilitatea ca mai multe UAT-uri să fie racordate la aceeași rețea de apă potabilă, Consiliul Județean asigurând atât sprijin financiar, cât și o autoritate de management competentă în realizarea lor.
- Creșterea calității apei din panza freatică prin: ecologizarea albiilor râurilor, identificarea și eliminarea surselor majore de poluare a apelor, securizarea fostelor perimetre miniere și a iazurilor de decantare.