29/07/2026
La Centrul de Zi de Socializare și Petrecere a Timpului Liber din Racovița – Polovragi, destinat persoanelor vârstnice, s-a desfășurat, în data de 28 iulie 2026, o activitate de socializare și recreere.
În cadrul întâlnirii cu psihologul centrului a fost abordată tema „Speranța – strategie activă de adaptare”. Participanții au aflat că speranța nu reprezintă doar un sentiment, ci și o abilitate care poate fi dezvoltată și exersată pe tot parcursul vieții. Aceasta contribuie la menținerea unei stări psihice echilibrate, la creșterea capacității de adaptare în fața provocărilor și la îmbunătățirea calității vieții, în special la vârsta a III-a.
Totodată, a fost amintit faptul că Ziua Internațională a Speranței este marcată anual la data de 12 iulie, sub egida Organizației Națiunilor Unite, pentru a evidenția importanța acestui sentiment și a valorilor pozitive în viața oamenilor și a comunităților.
Cu această ocazie, participanților le-au fost distribuite pliante informative privind sănătatea cardiovasculară, accentuând importanța adoptării unui stil de viață sănătos, a unei alimentații echilibrate, a activității fizice regulate, a controlului tensiunii arteriale și a efectuării controalelor medicale periodice pentru prevenirea afecțiunilor cardiace.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută și prietenoasă, contribuind la consolidarea relațiilor sociale, la stimularea comunicării și la promovarea stării de bine în rândul participanților.