15/05/2026
La 15 mai 1838 se năștea Nicolae, al șaselea dintre cei șapte copii cu care Dumnezeu i-a binecuvântat pe Ion și Ruxanda Grigorescu. Tatăl său lucra la curtea boierului Filip Lenș, pe moșia Văcăreștii de Răstoacă, denumită mai târziu Pitaru. Nu se mai știe cu exactitate unde locuia familia Grigorescu, însă este foarte probabil ca Nicolae să fi fost botezat în biserica din cimitirul satului, aflată în apropierea curții boierești. Biserica fusese construită în 1784 și renovată în 1832 de Filip Lenș, fapt atestat de o însemnare păstrată pe altar.
Talentul său pentru pictură s-a manifestat încă din copilărie. Micul Nicolae picta iconițe pe care le vindea, apoi icoane de altar și, mai târziu, pictură murală în bisericile de la Zamfira, din județul Prahova, și Agapia, din județul Neamț. La vârsta de 23 de ani pleacă în Franța, moment care marchează desprinderea sa de pictura religioasă și de stilul academist. Acolo se apropie de grupul pictorilor care lucrau „en plein air” la Barbizon, lângă Paris. La întoarcerea în țară, creația sa va fi influențată de impresionism, lumina și culoarea căpătând un rol mai important decât forma în operele sale.
Nu există dovezi că Nicolae Grigorescu ar mai fi revenit vreodată în locurile natale. Totuși, legătura sa cu aceste meleaguri a fost păstrată prin ridicarea unui bust în centrul satului, în anul 1953, și prin deschiderea, în 2019, a „Memorialului Pictor Nicolae Grigorescu”. Muzeul prezintă principalele teme ale operei sale: icoanele în stil academist, natura, portretul, tema Războiului de Independență — la care a participat ca „pictor de război” — și universul rural, surprins în portrete de țărani, scene ale muncilor câmpului și peisaje. Într-o manieră idilică și poetică, Grigorescu a rămas profund legat de lumea satului, pe care a adus-o în marile saloane de pictură din țară și din Franța.
Nicolae Grigorescu moare la Câmpina, la 21 iulie 1907, lăsând în urmă o moștenire artistică apreciată atât de contemporanii săi, cât și de generațiile care i-au urmat. 🎨