REPER Vâlcea

REPER Vâlcea Există o cale nouă. Există soluții. Există o Românie mai bună. Există un REPER.

Nu uităm 10 august
09/08/2026

Nu uităm 10 august

Au trecut opt ani de când statul român și-a bătut și gazat propriii cetățeni în Piața Victoriei.

Pe 10 august 2018, zeci de mii de oameni protestau împotriva atacului PSD asupra justiției. În loc să izoleze grupurile violente, Jandarmeria Română a intervenit în forță împotriva întregii piețe. Oameni pașnici, femei, vârstnici, jurnaliști și copii au fost loviți, gazați și alungați cu tunuri cu apă. 433 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General a înregistrat 763 de plângeri penale.

Ilie Gâzea, venit din Turnu Măgurele pentru a protesta, a inhalat gaze și a prezentat hemoragii și vărsături. A murit nouă zile mai târziu. Cauza oficială a fost o hemoragie digestivă pe fondul unei boli cronice, iar legătura juridică directă dintre expunerea la gaze și deces nu a fost stabilită cu certitudine. Numele lui rămâne însă legat de noaptea în care exercitarea unui drept constituțional a fost întâmpinată cu bastoane și gaze.

După opt ani, avem încă o demonstrație revoltătoare a felului în care statul își protejează uniformele, nu cetățenii. Procesul a început abia după cinci ani, iar în iunie 2026 foștii șefi ai Jandarmeriei și ceilalți inculpați au fost achitați în primă instanță. Decizia nu este definitivă.

REPER nu uită și nu acceptă mușamalizarea prin , și .

Violența instituțională fără răspundere devine precedent. O democrație în care statul își poate gaza cetățenii, iar după opt ani nimeni nu răspunde, este o democrație grav rănită.
10 august nu se prescrie în memoria noastră.

În țara în care cântă , Justiția întârziată este refuzată.

PNRR este în pericol din cauza acelor politicieni care nu au făcut la timp ce era necesar pentru succesul implementării ...
06/08/2026

PNRR este în pericol din cauza acelor politicieni care nu au făcut la timp ce era necesar pentru succesul implementării și nu înțeleg consecințele acțiunilor lor

România riscă să piardă miliarde de euro din PNRR în urma unui amendament votat recent în Parlament, Senatul fiind cameră decizională.

Amendamentul condiționează închiderea centralelor pe cărbune de punerea în funcțiune a unor capacități energetice care să le înlocuiască. Preocuparea pentru siguranța sistemului energetic este legitimă. România are nevoie de surse alternative de energie înainte de a renunța la capacități importante de producție. Guvernul negocia deja această problemă cu reprezentanții Comisiei Europene, pe baza unei analize realizate de Transelectrica.

PSD și AUR au ales însă varianta populistă și juridic periculoasă: modificarea în Parlament a unei reforme deja validate și plătite prin PNRR.

❗️Ministrul Dragoș Pîslaru avertizase că intervenția poate fi considerată „reversibilitate” a Jalonului 114. Mai simplu spus, România riscă să transmită că schimbă retroactiv regulile după ce a primit banii. Consecințele pot însemna blocarea următoarelor cereri de plată și pierderea unor finanțări importante pentru spitale, școli și infrastructură.

PSD și AUR vând drept patriotism o improvizație legislativă care poate lăsa România fără miliarde de euro. Au votat împreună o “soluție” despre care ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene avertizează că poate bloca întregul PNRR.

România nu poate încerca să „facă” Uniunea Europeană de bani, încasând fondurile pentru reforme pe care apoi le anulează după bunul plac. PSD preia tot mai des mesajele AUR, le cosmetizează și le rostogolește prin zone de presă la care extrema dreaptă nu are acces direct, oferindu-le astfel o aparență de respectabilitate.
Rezultatul rămâne același: neîncredere, izolare și o factură de miliarde de euro plătită de cetățeni. În relația cu partenerii europeni, șmecheria politică de București are un nume mult mai simplu: angajamente încălcate.

România are nevoie de securitate energetică, de investiții în capacități noi și de o tranziție realistă, negociată tehnic cu partenerii europeni. Spectacolul parlamentar și calculele electorale ne pot costa scump. Președintele Nicușor Dan trebuie să solicite reexaminarea legii, iar Parlamentul să repare urgent această decizie.

În final, să nu uităm că PNRR e pentru oameni: grădinițe, școli, spitale, drumuri, energie, locuri de muncă.

REPER susține o strategie energetică bazată pe investiții în energie curată, nucleară, stocare, rețele moderne și eficie...
05/08/2026

REPER susține o strategie energetică bazată pe investiții în energie curată, nucleară, stocare, rețele moderne și eficiență. Independența energetică se construiește prin politici publice serioase și prin consecvență, nu prin războaie culturale și ideologice împotriva politicilor climatice.

Pe fondul crizei provocate de secetă, România importă energie și din Ucraina, o țară al cărei sistem energetic este atacat constant de Rusia. Este un gest firesc de solidaritate între state vecine și un avantaj al rețelelor europene interconectate. Energia este achiziționată în condiții de piață, nu oferită gratuit, însă această situație evidențiază vulnerabilitățile sistemului energetic românesc.

Seceta severă și debitul extrem de scăzut al Dunării au afectat producția hidro și nucleară, iar România caută energie inclusiv în Ucraina pentru a acoperi consumul de vârf. Efectele schimbărilor climatice lovesc deja securitatea noastră energetică.

❗️De ani întregi, România are la dispoziție miliarde de euro prin Fondul pentru Modernizare, PNRR și REPowerEU. Cu toate acestea, investițiile în rețele, stocare, eficiență energetică, capacități eoliene și fotovoltaice au avansat mult prea lent. Ani la rând, politica energetică a fost influențată de interese de partid, conduceri numite politic și grupuri economice avantajate de investiții întârziate și reguli complicate.

Stocarea a fost descurajată inclusiv prin taxarea energiei atât la încărcarea bateriilor, cât și după reintroducerea ei în rețea, anomalie eliminată de ANRE abia în 2025. Prosumatorii s-au confruntat, la rândul lor, cu birocrație, decontări întârziate și reguli schimbătoare, deși au investit din fonduri proprii în producția de energie curată. Când statul amână modernizarea rețelelor și stocarea, iar regulile protejează inerția sistemului, nota de plată ajunge tot la cetățeni.

În acest context, încercările diverșilor lideri români și europeni de a slăbi sau amâna implementarea unor mecanisme esențiale ale Green Deal și Emissions Trading System (principiul „poluatorul plătește”) merg într-o direcție greșită.

Este important ca tranziția să fie făcută realist, protejând industria și consumatorii vulnerabili, dar nu poate fi abandonată. Veniturile ETS finanțează chiar modernizarea energetică de care România are nevoie.

În 2011, Japonia a oferit un exemplu remarcabil de solidaritate și responsabilitate. După cutremur, tsunami și dezastrul de la Fukushima, campania națională Setsuden („economisim energie”) a mobilizat populația și companiile să reducă folosirea energiei la orele de vârf. Corporațiile, mall-urile și micile afaceri au ajustat temperatura, iar fabricile și-au mutat activitatea în weekend. În regiunile afectate, consumul de vârf a scăzut cu aproximativ 18-20%, evitându-se pene extinse de curent.

REPER susține o strategie energetică bazată pe investiții în energie curată, nucleară, stocare, rețele moderne și eficiență. Independența energetică se construiește prin politici publice serioase și prin consecvență, nu prin războaie culturale și ideologice împotriva politicilor climatice.

Respect, domnilor politicieni! Dacă la tribuna Parlamentului batjocura ține loc de argumente, în societate se transmit m...
31/07/2026

Respect, domnilor politicieni! Dacă la tribuna Parlamentului batjocura ține loc de argumente, în societate se transmit mesaje greșite

❗ Partidul REPER a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma declarației sexiste făcute de deputatul PSD Alexandru Rogobete la adresa fostei ministre a Sănătății, Ioana Mihăilă.

Critica politică este legitimă într-o democrație. Însă folosirea stereotipurilor de gen pentru a discredita o femeie, medic profesionist, care a exercitat o funcție de demnitate publică, depășește limitele unei dezbateri bazate pe argumente și descurajează femeile să se implice în viața publică și politică.

La fel de grav este faptul că ministrul Rogobete folosește denumirea unei profesii exercitate preponderent de femei drept insultă. Exprimarea sa stigmatizează o întreagă categorie profesională și arată lipsă de respect față de munca desfășurată de mii de femei.
Nicio profesie nu este inferioară și nicio muncă exercitată cu demnitate nu ar trebui folosită ca instrument de umilire sau desconsiderare.

Demnitarii au o responsabilitate sporită în modul în care aleg să se exprime. Limbajul folosit de la tribuna Parlamentului României modelează standardele dezbaterii publice și este important să reflecte respectul pentru demnitatea umană, egalitatea de șanse și dialogul democratic.

Acest demers este în primul rând despre standardele pe care le acceptăm în viața publică. România are nevoie de o politică bazată pe respect, argumente și egalitate, nu pe stereotipuri și umilire.

27/06/2026

Domnule Președinte Nicușor Dan,

Partidul REPER v-a susținut în campania prezidențială fără să vă ceară nimic în schimb. Am făcut-o din convingere. Colegii noștri au fost voluntari, unii au coordonat voluntarii la nivel județean, desfășurând o activitate intensă în teren, în întreaga țară, iar alții au fost prezenți constant în spațiul public și în mass-media pentru a vă apăra viziunea pentru România, programul prezidențial, parcursul profesional și rezultatele care au stat la baza încrederii pe care ați primit-o.

Ați încheiat viziunea despre „România onestă” cu cuvintele: „Nu promit minuni, dar promit că voi lupta. România onestă este ceea ce ne dorim de ani de zile. Și împreună o putem construi.”

Faptele ultimelor săptămâni arată însă o inconsecvență gravă între aceste promisiuni și deciziile dumneavoastră concrete.

Ați nominalizat un premier fără o majoritate parlamentară în spate. Ați nominalizat apoi un premier dintr-un partid reformist, fără știrea conducerii organizației respective, decizie care le-a generat o criză internă. Iar când negocierile au eșuat din cauza refuzului PSD de a accepta condiționările de reformă din Acordul pentru România, ați distribuit responsabilitatea către PNL, acuzându-l public că „și-a schimbat poziţia”, când declarațiile anterioare ale partidului arătau altceva: poziția, încă de la prima rundă de consultări, a inclus mereu două variante, nu un angajament necondiționat față de PSD.

Aceeași inconsecvență o vedem și în relația cu justiția și instituțiile de siguranță națională: numiri controversate în sistemul judiciar, lipsă de sprijin public pentru magistrații care au reclamat abuzuri cu bună credință. Instituțiile esențiale ale statului de drept rămân fără conducere sau primesc, cu validarea dumneavoastră, conduceri controversate.
Nu este un șir de întâmplări izolate. Este un model. De fiecare dată când a fost nevoie de o decizie fermă care să protejeze direcția reformistă și statul de drept, decizia dumneavoastră a întârziat sau a slăbit-o. De fiecare dată când PSD a blocat, a refuzat sau a sabotat, responsabilitatea publică a ajuns, constant, către cealaltă parte. Această consecvență în apărarea indirectă a intereselor PSD spune mai mult decât orice declarație oficială.

Cum se duce lupta promisă pentru o Românie onestă, când, în momentele decisive, balanța se înclină mereu în aceeași direcție?

Nu vă cerem nimic, domnule Președinte, așa cm nu v-am cerut nimic nici când v-am susținut și v-am votat. Vă cerem doar consecvență între valorile pe care le-ați invocat și deciziile pe care le luați. Ne dorim corectitudine față de fapte, dar mai ales față de cei care aduc plusvaloare reală României, indiferent dacă muncesc în educație, sănătate, economia reală, agricultură, în mediul privat sau în sistemul public. Și față de fiecare cetățean care așteaptă de la clasa politică și Statul Român demnitate, competență și rezultate, nu jocuri politice născute din orgolii personale.

Propunem soluția rotației la guvernare între PSD și alianța reformistă, cu reformiștii primii, tocmai pentru a securiza reformele urgente, nu pentru a le mai bloca o dată.

Aceasta nu este o cerere. Este un apel la consecvență între cuvânt și faptă, în interesul românilor și al încrederii pe care aceștia au investit-o în instituția prezidențială.

Echipa REPER

Proiectul european al României trebuie reînnoit prin integritate și competență
24/06/2026

Proiectul european al României trebuie reînnoit prin integritate și competență

15/06/2026

Salutăm deschiderea, astăzi, la Luxemburg, a primului capitol al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina, dedicat valorilor fundamentale.

Acest moment are o semnificație politică majoră: arată că viitorul regiunii noastre se poate construi prin democrație, stat de drept, libertate și solidaritate.

Republica Moldova și Ucraina au nevoie de susținere fermă și constantă în acest parcurs. Integrarea europeană cere reforme reale, reguli clare și oameni competenți în funcții publice, principii pe care REPER le promovează consecvent și pentru România.

Țara noastră poate și trebuie să joace un rol activ în acest proces, oferind sprijin concret, expertiză și cooperare reală.

Aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană înseamnă mai multă siguranță, mai multă stabilitate și mai multe oportunități pentru România și pentru întreaga regiune.

Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este european!

15/06/2026

MINERIADELE: Când violența a fost folosită ca instrument politic. 🛑
Mulți vor să treacă peste ele. Noi nu putem.

📜 Ce s-a întâmplat de fapt?
Într-o perioadă fragilă de după Revoluția din 1989, România a văzut cm democrația era testată prin sânge. În iunie 1990, mii de mineri au fost aduse în capitală, transformând străzile Bucureștiului (în special Piața Universității) într-o zonă de conflict. Protestele civice pașnice, prin care se cereau reforme, au fost transformate într-un spectacol de teroare. Manifestanții, printre care studenți, jurnaliști și lideri ai opoziției, au ajuns victime, lovite cu brutalitatea extremă de mase organizate pentru a lăsa orașul sub controlul puterii de atunci.
Procurorii au susținut ulterior că intervenția a făcut parte dintr-o acțiune represivă coordonată, în care au fost implicate instituții ale statului și grupuri de muncitori mobilizate pentru a înăbuși protestele și pentru a restabili controlul autorităților asupra Capitalei. Au existat morți, peste o mie de răniți și numeroase persoane private ilegal de libertate.

Cine a tras corzile❓
Liderii post-comuniști care au preferat să trimită mii de mineri în Capitală, în loc să respecte votul și vocea cetățenilor.
Structuri politice care au folosit marea de oameni ca pe o armă de intimidare împotriva opoziției democratice.

De ce❓
Pentru putere. Pentru a zdrobi orice urmă de opoziție care le amenința „moștenirea” și controlul asupra noului stat. Nu a fost vorba despre revendicări sociale, ci despre supraviețuirea politică a unor grupuri de interese.

⚖️ Și acum❓
După mai bine de 36 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, NU EXISTĂ NICIO CONDAMNARE DEFINITIVĂ în Dosarul Mineriadei. Pare că justiția română, bate efectiv pasul pe loc în acest caz.
Între prescripții la nesfârșit, procese care se întind pe decenii, nu există pedepse severe, cauza este tergiversată, în timp ce victimele au rămas cu cicatrici în suflet și pe corp, și așteaptă și astăzi un verdict definitiv.

Reamintim că mai multe persoane, inclusiv fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și fostul lider sindical Miron Cozma, au fost trimise în judecată pentru infracțiuni contra umanității.

Democrația înseamnă și capacitatea unui stat de a spune adevărul despre propriile abuzuri. Dacă nu învățăm din greșeli, suntem condamnați să le repetăm.

❗️Coincidență sau avertisment al istoriei: chiar astăzi, în Dosarul 10 August, foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați, la aproape 8 ani de la reprimarea violentă a protestului din Piața Victoriei. Mineriada și 10 August sunt evenimente diferite, dar au în comun aceeași întrebare care continuă să bântuie societatea românească: poate statul să folosească forța împotriva propriilor cetățeni fără ca cei vinovați să fie trași la răspundere? Până acum, răspunsul justiției române pe care-l primesc victimele este unul dureros.
Într-un stat de drept, violența asupra unor oameni nevinovați nu se prescrie moral, chiar dacă, din păcate, ajunge în mod nedrept să se prescrie juridic.

👇 Tu ce crezi? Mai este timp ca justiția să își facă datoria față de victimele violenței de stat?

11/06/2026

Address

Carol I, Nr. 8
Râmnicu Vâlcea

Opening Hours

17:00 - 19:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when REPER Vâlcea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share