18/09/2023
Bani europeni în comuna Războieni prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNNR)
Încă un proiect prinde contur la nivel local.
În urma unui parteneriat între Consiliul Județean Neamț și Comuna Războieni, alături de alte 22 de comune din județ, în cadrul proiectului "Microbuze electrice pentru elevi la nivelul județului Neamț", a fost obținută o finanțare europeană de 35, 905 milioane lei (peste 350 de miliarde de lei vechi).
În cadrul acestui proiect, Comuna Războieni va fi beneficiara unui microbuz școlar electric de ultimă generație, destinat transportului elevilor către unitatea de învățămînt și către domiciliul acestora.
Printre obligațiile perteneriatului se numără asigurarea stației de încărcare specializată pentru alimentarea microbuzului electric, a resursei umane, a sumelor pentru întreținere și alimentare.