Biblioteca Eugen Iliescu Runcu

01/09/2026

1 septembrie 1944 - înceta din viață Liviu Rebreanu ✝️

Romancier, dramaturg și academician român, Liviu Rebreanu a fost primul copil născut al familiei numeroase.

A fost îndrăgostit de poezie încă de la vârste fragede și a fost considerat de către Eugen Lovinescu „cel mai mare creator epic al literaturii noastre”.

Prozator, dramaturg român și membru titular al Academiei Române, Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai de seamă autori canonici din literatura română.

Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, în Târlișua, județul Bistrița-Năsăud și a fost primul dintre cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și Ludovica. În anul 1889, întreaga familie s-a mutat în comuna Maieru, pe Valea Someșului și potrivit afirmației scriitorului: „În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.” A început cursurile școlii primare în anul 1891, a urmat două clase la Gimnaziul „Grăniceresc din Năsăud” în 1895, iar în 1897 s-a transferat la „Școala de băieți” din Bistrița, cunoscută și sub denumirea de „Gimnaziul Evanghelic din Bistrița”, astăzi „Colegiul Național Liviu Rebreanu”. În 1900 a început să urmeze „Școala Reală Superioară de Honvezi” din Sopron, iar la sfârșitul primului an a obținut calificativul „eminent”, iar în cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, deoarece a avut media scăzută la purtare. La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Aici el a avut numeroase preocupări literare precum: proiecte dramaturgice, lecturi și conspecte. La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri în limba maghiară. La 12 februarie 1908 a demisionat din armată și revine la Prislopul Năsăudului, spre disperarea părinților.

01/09/2026

🍂 LEGENDA TOAMNEI – Se spune că Dumnezeu i-a lăsat ultimul și cel mai frumos dar...

Când Dumnezeu a împărțit darurile celor patru anotimpuri, Primăverii i-a dat florile, Verii i-a dăruit soarele și zilele lungi, iar Iernii i-a oferit zăpada și liniștea.

Doar Toamna a rămas deoparte și a întrebat:

— Doamne, pentru mine ce ai păstrat?

Atunci Dumnezeu ar fi privit-o cu blândețe și i-ar fi spus:

— Ție îți voi dărui cele mai frumoase culori, roade bogate și puterea de a-i învăța pe oameni că nimic nu rămâne neschimbat.

Și a atins frunzele copacilor, iar ele s-au făcut galbene, arămii și roșii. A umplut viile cu struguri, livezile cu mere și pere, iar gospodăriile cu roadele pământului.

Dar Toamna era încă tristă.

— De ce trebuie să-mi cadă toate frunzele?

Iar Dumnezeu i-ar fi răspuns:

— Pentru ca oamenii să înțeleagă că uneori trebuie să lași ceva să plece pentru a putea primi ceea ce urmează. Copacul care pare gol nu este mort. El se pregătește în tăcere pentru o nouă primăvară.

De atunci, în fiecare an, Toamna vine cu aceeași lecție: nu toate sfârșiturile sunt triste. Unele pregătesc începuturi mai frumoase.

Începe o nouă toamnă. Să ne aducă sănătate, liniște în suflet, belșug în case și oameni dragi aproape.

🍂 Bun venit, septembrie! Bun venit, toamnă!

01/09/2026

Povestea Toamnei și a Vântului Auriu

Inspirată din farmecul, melancolia și frumusețea naturii din poezia eminesciană, fără a reproduce versurile sale.

Se spune că, după ce Vara își strângea florile și spicele, venea vremea celei de-a treia fiice a Anului: Toamna.

Nu era la fel de veselă ca sora ei și nici atât de grăbită precum Primăvara. Toamna pășea încet, cu pași domoli, purtând o mantie țesută din frunze aurii, ruginii și arămii. În părul ei lung erau prinse ciorchini de struguri, ghinde și ramuri de măceș.
Din înaltul cerului o privea mereu Vântul Auriu, fiul nevăzut al zărilor. Nu avea chip, dar se făcea simțit oriunde trecea: legăna pădurile, încrețea apele și purta mirosul merelor coapte până în cele mai îndepărtate sate.
Îndrăgostit de Toamnă, Vântul îi șoptea în fiecare zi:
— Lasă-mă să-ți port pașii peste lume!
Și, ori de câte ori ea zâmbea, el ridica în dans mii de frunze, ca și cm pădurile întregi ar fi început să cânte.
Dar într-un an, dorul lui a fost atât de puternic, încât a suflat fără oprire. Frunzele au căzut prea repede, ramurile au rămas goale, iar livezile s-au întristat înainte de vreme.
Toamna l-a chemat la marginea unei păduri tăcute.
— Dragostea nu trebuie să grăbească timpul, i-a spus ea cu glas blând. Fiecare frunză are clipa ei de rămas-bun.
Vântul și-a plecat puterea și, din acea zi, a început să sufle doar atât cât era nevoie pentru ca fiecare frunză să se desprindă lin, asemenea unei scrisori trimise pământului.

De atunci, în fiecare toamnă, frunzele nu cad toate deodată. Ele plutesc încet, dansând în lumina blândă a soarelui, purtate de Vântul Auriu, care încă o iubește pe cea de-a treia fiică a Anului.

Iar când pădurile se îmbracă în aur și ruginiu, iar lumina serii pare că mângâie fiecare copac, bătrânii spun că Toamna și Vântul dansează din nou împreună, într-o iubire liniștită, în care frumusețea nu stă în a păstra totul pentru totdeauna, ci în a ști când este timpul să lași natura să-și urmeze drumul.

31/08/2026

31 august – Ziua Limbii Române

În fiecare an, la 31 August, românii serbează Ziua Limbii Române. La 31 august 1989 s-a petrecut un moment istoric pentru românism, pentru românitatea noastră cea de toate zilele: sub presiunea a peste 750.000 de români adunați la Chișinău în ziua de 27 august 1989, Parlamentul de la Chișinău, așa sovietic cm era, n-a avut încotro și a decretat pe 31 august limba română ca limbă de stat și dincolo de Prut, adică pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului. Se încununa astfel, victorioasă, rezistența românilor la deznaționalizare, după aproape două veacuri de jertfe și suferințe, dar și de izbânzi pilduitoare, care au făcut din Basarabia ținutul românesc cel mai însângerat, pus la cele mai grele încercări, nu de puține ori în cumpăna istoriei aflându-se însăși pieirea neamului românesc de pe plaiurile atât de frumoase ale Basarabiei, și atât de jinduite de alții. Avem datoria de a păstra și de a cultiva limba română ca fundament al spiritualității și al culturii noastre pentru că ea reprezintă expresia comuniunii și a solidarității de destin prin care noi, ca popor, ne afirmăm propria noastră identitate în lume.

Sărut vatra și-al ei nume
Care veșnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt a Patriei ființă
Și-a ei rodnică țărână
Ce-a născut în suferință
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi și magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.

Grigore Vieru 🙏📖❤️

19/08/2026

Fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de clipă.
~Andreea Trifu~

De la începutul secolului al XXI-lea, fotografia a devenit un mod de exprimare tot mai important şi apreciat de tot mai mulţi oameni din întreaga lume. O fotografie are capacitatea de a surprinde un loc, o experienţă, o idee, un moment în timp, consacrându-i-se zicala "o imagine valorează cât o mie de cuvinte". Fotografiile pot transmite un sentiment mai rapid, uneori, şi chiar mai eficient decât cuvintele. O fotografie poate face privitorul să vadă lumea aşa cm o vede fotograful. Fotografiile sfidează trecerea timpului - o fotografie de acum o sută de ani poate fi, încă, la fel de apreciată în prezent, potrivit sursei menţionate.

16/08/2026

14/08/2026

📚❤️ De ce este meseria de bibliotecar atât de specială și de frumoasă?

Pentru că, dincolo de cărți, rafturi și pagini, este despre oameni. Despre suflete. Despre povești care se întâlnesc și despre vieți care se pot schimba printr-un singur cuvânt, o singură carte, o singură întâlnire.
Să fii bibliotecar înseamnă să trăiești, zi de zi, într-un univers în care fiecare carte ascunde o lume, fiecare cititor poartă o poveste, iar fiecare întâlnire poate lăsa o urmă în suflet. ❤️
Înseamnă să fii acolo când un copil descoperă, cu ochii strălucind, magia primei cărți.
Să vezi un tânăr căutându-și drumul și să-i întinzi, poate, exact cartea de care avea nevoie.
Să întâmpini cititorul care revine pentru povestea care i-a rămas în inimă.
Să observi emoția celui care descoperă, poate pentru prima dată, cât de frumoasă poate fi cunoașterea.
Bibliotecarul nu așază doar cărți pe rafturi.
Așază punți. 🌿
Punți între oameni și cunoaștere, între întrebări și răspunsuri, între vis și realitate, între trecut și viitor.
Uneori, un bibliotecar oferă o carte.
Alteori, oferă un zâmbet, o încurajare, un sfat, o idee sau pur și simplu un loc în care cineva se simte văzut, ascultat și binevenit.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase daruri ale acestei profesii: oamenii pe care îi întâlnești de-a lungul drumului. Autori, profesori, artiști, cititori, copii, tineri, oameni pasionați de cultură și oameni care abia acum îi descoperă frumusețea.
Împreună, construim proiecte, împărtășim emoții, creăm amintiri și, fără să ne dăm seama uneori, lăsăm câte o mică lumină în sufletul celor care ne trec pragul. ✨
Pentru mine, biblioteca nu este doar un loc în care se păstrează cărți.
Este un loc în care se păstrează vise.
Un loc în care se nasc întrebări.
Un loc în care cresc oameni.
Un loc în care sufletele se întâlnesc. ❤️
Iar meseria de bibliotecar nu este, pentru mine, doar o profesie.
Este o chemare.
Este o bucurie.
Este o responsabilitate.
Este un privilegiu.
Privilegiul de a fi aproape de oameni.
Privilegiul de a deschide uși către lumi pe care poate nu le-ar fi descoperit singuri.
Privilegiul de a vedea cm o carte poate aprinde o idee, cm o poveste poate vindeca o tristețe și cm un simplu gest poate rămâne în amintirea unui om.
Pentru toate cărțile care mi-au trecut prin mâini, pentru toate poveștile pe care le-am descoperit, pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit și pentru fiecare suflet pe care o carte îl poate atinge…
Iubesc meseria de bibliotecar! 📖❤️
Și poate că, într-o lume care aleargă tot mai repede, biblioteca rămâne unul dintre puținele locuri în care timpul încetinește, liniștea vorbește, iar sufletul își găsește locul.
Iar eu sunt recunoscătoare că pot face parte din această lume. 🌿📚✨❤️

13/08/2026

Uneori, cel mai frumos mod de a evada din agitația zilei este să ieși afară, să deschizi o carte și să te bucuri de povești împreună cu cei mici. 📖🌿💚
Astăzi, biblioteca s-a mutat în aer liber, iar copiii s-au bucurat de lectură, voie bună și timp petrecut împreună. Iar surpriza dulce nu a întârziat să apară: doamna Ungureanu ne-a răsfățat cu gogoși delicioase! 🍩🥰
O activitate simplă, dar plină de zâmbete, povești și amintiri frumoase. Pentru că la bibliotecă, magia cărților poate fi descoperită oriunde! ✨📚🌳
Similia Constantinescu, bibliotecar.