13/03/2020
Astazi municipalitatea a instituit măsuri în plus de prevenție a infecțiilor cu coronavirus, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru a ne asigura, pe cât posibil, că lucrurile nu scapă de sub control. Astfel, am făcut toate demersurile pentru a dota centrele de carantină unde vor fi aduși oamenii ce se întorc din zonele de risc, iar medicii de la Direcția de Asistență Socială, care deserveau școlile până acum, se vor ocupa și de aceste centre. În plus, pentru transportul în comun venim cu măsuri suplimentare care să limiteze contactul dintre personalul RATBV, călători, bancnote și aparatura din autobuze. Astfel, călătorii nu vor mai coborî sau urca pe ușa din față, iar pentru plata călătoriei le recomandăm să apeleze mai mult la carduri sau aplicațiile mobile, decât la bilete le hârtie și bancnote. Am decis, de asemenea, ca Centrul de Agrement din Poiană să se închidă și el, iar Direcția Fiscală să ia în calcul prelungirea termenului de plată a taxelor și impozitelor locale până la finele lunii aprilie sau chiar iunie, în funcție de evoluția situației.
Din păcate, este foarte probabil să crească numărul celor care sunt suspecți că au fost infectați cu virusul. Pâna acum cel mai eficient mod de protecție împotriva virusului este prevenția. Ca să reușim să limităm extinderea bolii, nu uitați să respectați cu strictețe regulile de igienă, iar dacă veniți din străinătate, autoizolați-vă sau acceptați carantina până veți avea siguranța că nu purtați coronavirusul! Fiți responsabili față de cei din jur!.