25/04/2026
Cu aleasă bucurie și recunoștință aducem în atenția comunității noastre rezultatul deosebit obținut de eleva noastră, Mone Raluca din clasa a VIII-a, la Olimpiada Națională de Religie, desfășurată la Brăila în perioada 21–25 aprilie.
Prin dăruire, credință și râvnă în cunoașterea valorilor creștine, Raluca a reușit să obțină „Diplomă specială de apreciere a olimpicilor Școlii gimnaziale din România la disciplina Religie”, o distincție care încununează nu doar munca sa, ci și dragostea pentru Dumnezeu și pentru adevăr.
Sub îndrumarea atentă a domnului profesor Pop Vlad Mihail, acest rezultat devine o mărturie vie a cuvintelor Mântuitorului: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Raluca face cinste Bisericii, școlii noastre și întregii comunități din care provine, fiind un exemplu de lumină, responsabilitate și trăire autentică a valorilor creștine. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o călăuzească în continuare, să-i dăruiască putere și înțelepciune, iar pașii ei să fie mereu îndreptați spre bine și adevăr.
Felicitări, Raluca! Suntem mândri de tine!🙏🥰🤗