PSD Slobozia

PSD Slobozia Pagina Organizatiei Municipale Slobozia a Partidului Social Democrat

28/03/2026
14/10/2025
14/10/2025

Astăzi m-am întâlnit cu reprezentanții Consiliului Local al Tinerilor din Slobozia, o echipă de tineri entuziaști, implicați și plini de inițiativă. În cadrul discuției, mi-au confirmat efectele unei decizii pe care o cunoșteam deja din pachetul 2 al premierului Bolojan: tăierea fondurilor destinate activităților școlare neesențiale.

Printre acestea s-au numărat și sumele pentru Balul Bobocilor și petrecerea de Halloween, două evenimente așteptate de sute de elevi din toate liceele din Slobozia. Practic, o tradiție veche, plină de emoție și amintiri, risca să dispară doar pentru că cineva a decis că bucuria copiilor nu este o prioritate. Se ajunsese în punctul în care aceste evenimente fuseseră deja anunțate și urmau a fi anulate din lipsă de fonduri.

Nu am putut rămâne impasibil la auzul acestor vești. Am fost și eu copil, am fost și eu elev. Știu ce înseamnă nerăbdarea dinaintea Balului, emoția primului dans, râsetele dintre colegi, prieteniile care se leagă în jurul acestor momente. Astăzi, fiind și părinte, știu și mai bine cât valorează aceste clipe. Copiii noștri cresc cu ele, se formează prin ele, învață ce înseamnă spiritul de echipă, bucuria de a crea ceva împreună și sentimentul că aparțin unei comunități.

De aceea am decis să intervin și să sponsorizez ambele evenimente în regim privat, pentru ca Balul Bobocilor și petrecerea de Halloween să aibă loc exact așa cm merită. Nu pentru imagine, nu pentru laudă, ci pentru că tinerii din orașul nostru merită să se bucure, să râdă și să viseze.

Sunt ferm convins că gestul meu va aduce bucurie în inimile a sute de tineri care vor participa la aceste evenimente. Tocmai din acest motiv vreau să dau un exemplu. Aș vrea să-i inspir și pe alții care au posibilitatea și puterea de a se implica să o facă. Nu doar prin vorbe, ci prin fapte. Pentru că sprijinul oferit tinerilor nu este o cheltuială, ci o investiție în viitorul nostru comun.

Educația nu înseamnă doar manuale, reguli și examene. Înseamnă și bucurie, prietenie, emoții, experiențe care rămân. Iar dacă noi, adulții, nu le apărăm aceste bucurii simple, atunci ce model le mai oferim?

Mă bucur că pot contribui ca aceste tradiții să continue. Pentru că, într-o lume care taie tot ce nu aduce profit, este datoria noastră să investim în ceea ce aduce zâmbet și bucurie.

27/09/2025
20/09/2025

Astăzi am fost din nou pe Stadionul „1 Mai” și vin cu vești bune. Lucrările avansează vizibil, iar terenul prinde contur. Gazonul sintetic este deja montat, se adaugă straturile de nisip care fixează suprafața, iar de joi urmează să înceapă însămânțarea cu gazon natural.

În cel mult 60 de zile, aici ar putea avea loc primul meci oficial. Slobozia merită un stadion modern, suporterii merită tribune pline și emoții trăite la intensitate maximă, iar Unirea Slobozia merită un teren pe care să scrie noi victorii.

Istoria se pregătește să fie scrisă aici, la Slobozia!

Address

B-dul Matei Basarab, Bl. MB20-D, Parter
Slobozia

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PSD Slobozia posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share