08/05/2026
Se spune că o bibliotecă este locul unde citești, dar astăzi vă anunțăm cu mândrie că biblioteca noastră este și locul unde se scriu și se nasc povești!📖
În ultimele săptămâni, biblioteca a devenit un veritabil laborator de creație. Sub îndrumarea mea, în calitate de bibliotecar și coordonator, două eleve excepționale și-au văzut visul transformat în realitate. Ieri am avut bucuria de a lansa cartea „Istorii fără fir roșu”, un proiect de suflet realizat integral de două eleve talentate din clasa a VIII-a: Alexia Dobrinescu care ne-a purtat prin universul prozei sale plină de profunzime și originalitate, în timp ce Alexandra-Daria Bârjan a dat viață cuvintelor prin grafică și culoare.
Ceea ce face acest volum cu adevărat special este faptul că este o producție „de casă”: textul, ilustrațiile, tehnoredactarea și tipărirea unei ediții limitate au fost realizate chiar aici, în biblioteca noastră, cu resurse proprii și multă pasiune.
Doamna director, prof. Liliana Agapie, le-a felicitat pe tinerele artiste, oferindu-le diplome de excelență, în semn de apreciere pentru curajul de a-și împărtăși viziunea cu noi.
Suntem mândri de elevele noastre și ne bucurăm că biblioteca rămâne un spațiu viu, unde poveștile nu doar se citesc, ci se și nasc!
Felicitări, fetelor! Mult succes la examenele ce urmează!
Mulțumiri tuturor cadrelor didactice și elevilor prezenți la acest eveniment!!