31/05/2026
Spalatul pe ,,piciere'' în a doua zi a Rusaliilor,
pe vremea când eram copil la Stoicănești:
Imi aduc aminte și acum diminetile acelea de Rusalii din Stoicanești, când soarele abia se ridica peste grădini, iar roua încă strălucea pe iarbă. Pentru noi, copiii satului, a doua zi de Rusalii era una dintre cele mai așteptate zile ale anului. Ne strângeam în cete și porneam pe ulițe, din poartă în poartă, cu inimile pline de bucurie și curiozitate.
Nu intelegeam atunci toate rosturile obiceiului, dar simțeam că este ceva aparte. Oamenii ne primeau cu drag, ca pe niște oaspeți de seamă. In fiecare curte găseam pregătit un lighean mare cu apă curată și săpun de casă. Lângă el, pe pământul bătătorit din curte, era așezată cu grijă o frunză mare și verde de lipan, proaspăt culeasă în dimineața aceea. Totul părea pregătit pentru un ritual pe care generații întregi îl păstraseră cu sfințenie.
Îmi amintesc de bătrânele satului, cu chipurile brăzdate de vreme și cu ii albe, cusute cu migală. Se aplecau cu blândețe asupra noastră și ne spălau picioarele în apa răcoroasă din lighean. Mâinile lor, muncite de ani și ani de lucru la câmp și în gospodărie, aveau o căldură aparte. În timp ce îmi turnau apă peste tălpi și îmi frecau ușor picioarele cu săpunul de casă, simțeam un amestec de sfială și bucurie. Deși eram doar un copil, în acele clipe simțeam că fac parte din ceva vechi și important, o datină care lega oamenii satului între ei.
După ce spălatul se termina, venea momentul care mi-a rămas cel mai viu în amintire. Eram îndemnat să pășesc cu grijă pe frunza aceea mare de lipan, așezată lângă lighean. Îmi puneam picioarele curate pe verdele ei răcoros și priveam fascinat picăturile de apă care se prelingeau pe nervurile frunzei. Batranii spuneau că acest gest avea o semnificație aparte: după spălare, copilul era așezat pe frunza de lipan, simbolizând purificarea trupului și a sufletului și protecția împotriva spiritelor rele asociate în credința populară cu Rusaliile. Nu înțelegeam pe deplin rostul acestei datini, dar simțeam că frunza aceea verde era ca o binecuvântare a naturii și un scut nevăzut care mă ocrotea în ziua sărbătorii.
În jur mirosea a pământ reavăn, a flori de tei și a gospodărie de țară. Pe covorul oltenesc întins lângă prag sau pe prispa casei se adunau culorile verii și ale copilăriei mele. Femeile zâmbeau, schimbau vorbe bune între ele, iar noi, copiii, abia așteptam răsplata care urma după ritual.
Si răsplata venea întotdeauna. Primeam colarez, dulce și aromat, gogoși pufoase, covrigi rumeni, biscuiți și cireșe roșii, culese din pomii satului. Pentru noi era o adevărată sărbătoare. Plecam mai departe spre următoarea casă cu mâinile pline de bunătăți și cu sufletul ușor, nerăbdători să repetăm obiceiul și în altă gospodărie.
Dar dintre toate amintirile copilăriei mele, cea mai puternică rămâne legată de bunica mea, Oanța. Ea a fost cea care mi-a deschis ochii către frumusețea tradițiilor satului și m-a învățat să le iubesc și să le respect. De la ea am învățat că obiceiurile nu sunt doar gesturi repetate din bătrâni, ci punți nevăzute între oameni, între generații și între om și Dumnezeu.
Mămaia mea Oanța, îmi spunea adesea că cel mai important lucru în viața unui copil este prețuirea ,,Lu' Ăl De Sus''.
Vorbele ei simple, rostite cu credință și dragoste, s-au așezat adânc în sufletul meu. Atunci poate că nu le înțelegeam pe deplin, dar anii aveau să-mi arate câtă dreptate avea. Viața m-a purtat prin încercări, bucurii, reușite, șlefuindu-mă încet, așa cm apa șlefuiește piatra. Iar în toate aceste etape am descoperit că temelia pe care o primisem în copilărie: credința, respectul pentru tradiții și dragostea față de Dumnezeu a rămas neclintită.
Abia mai târziu am înțeles că acest obicei nu era doar un joc al copilăriei. „Spălatul pe picioare” era un ritual străvechi de primăvară, păstrat în satele din județul Olt și săvârșit în a doua zi de Rusalii. Prin acest gest simplu, oamenii își exprimau smerenia, respectul față de cei mici și credința că apa curată, frunzele verzi și rugăciunea nerostită pot alunga răul și aduce binecuvântare. Spălatul picioarelor reprezenta purificarea, iar așezarea pe frunza de lipan însemna protecția împotriva spiritelor rele despre care bătrânii spuneau că umblă prin lume în zilele Rusaliilor.
Astăzi, când mă gândesc la acele dimineți de Rusalii din Stoicănești, îmi revin în minte apa rece din lighean, mâinile blânde ale bătrânelor îmbrăcate în ie, frunza mare și verde de lipan sub tălpile mele și gustul cireșelor dulci. Dar mai presus de toate îmi amintesc de mămaia mea Oanța și de lecțiile ei simple, care au rămas cu mine o viață întreagă.
Sunt amintiri care poartă în ele sufletul satului de altădată și frumusețea unei datini vechi, păstrate cu dragoste din generație în generație. În acele momente simple se ascundea întreaga înțelepciune a lumii satului: credința că omul trebuie să fie curat la trup și la suflet, că prețuirea ,,Lu' Ăl de Sus'' este călăuza cea mai sigură atât pentru copilul care ești, cât și pentru adultul care vei deveni, și că binele, ocrotirea și dragostea pentru semeni se transmit prin gesturi mărunte, dar pline de semnificație.
