Forța Dreptei - Strunga

Forța Dreptei - Strunga Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Forța Dreptei - Strunga, Political Party, Strunga.

Alexandru Kocsis, deputat Forța Dreptei:“Marea reformă a pensiilor speciale de anul trecut s-a dovedit a fi, în final, o...
05/04/2024

Alexandru Kocsis, deputat Forța Dreptei:

“Marea reformă a pensiilor speciale de anul trecut s-a dovedit a fi, în final, o contrareformă. Nu s-a eliminat nicio pensie specială, trecerea la principiul contributivitaţii se va face peste 20 de ani, iar magistraţii vor ajunge să se pensioneze la 60 de ani abia din anul din 2062, adică peste 38 de ani.

Cu o Curte Constituţională obstrucţionistă pe tema pensiilor speciale şi o putere politică protecţionistă, era imposibil să le elimini, să le treci pe contributivitate sau să creşti vârsta de pensionare pentru speciali.

Poate că astăzi nu le putem elimina, dar le putem ciupi găsind breşe în argumentaţia judecătorilor CCR. Aşa că, săptămâna aceasta am depus o iniţiativă legislativă prin care propun două lucruri clare şi de bun-simţ, care ocolesc blocajul CCR:
1. Pensionarii speciali să plătească CASS pentru toată partea necontributivă din pensie. De ce? Pentru că au de unde şi se pensionează devreme, verzi ca brazii, au mulţi ani în faţă de trăit şi nu este normal ca toţi ceilalţi contribuabili să plătească pentru a le susţine lor gratuitatea în accesarea serviciilor medicale publice.
2. Să se suspende partea necontributivă a pensiei speciale pe perioada exercitării unei funcţii de demnitate publică. De ce? Pentru că un argument des invocat de susţinătorii pensiilor speciale se referă la limitările sau interdicţiile pe care le au anumite categorii profesionale, inclusiv interdicţia de a face politică sau de a ocupa o funcţie de demnitate publică. Însă, practica ne-a arătat că foarte mulţi pensionari speciali înfloresc în politică şi în funcţii de demnitate publică după retragerea din activitatea profesională. În acest caz, măcar o suspendare a pensiei speciale, partea necontributivă, reprezintă o decizie de bun simţ.

Acesta este al patrulea proiect lucrat şi depus în această sesiune parlamentară care a început pe 1 februarie. Celelalte trei proiecte priveau teme de administrație publică locală și o anomalie din legea avocaturii:
1. Oraşele şi municipiile să aloce un procent de minimum 1% din veniturile proprii pentru bugetarea participativă. Sancţiunea pentru nerespectarea principiului bugetării participative să fie sistarea alimentarii cu cote, respectiv sume defalcate din veniturile bugetului de stat sau transferuri consolidabile, până la aprobarea corectă a bugetului de către autoritățile deliberative (Consiliile Locale).
2. Dizolvarea Consiliului Local dacă nu a adoptă hotărârea referitoare la taxele și impozitele locale, în condițiile art. 491 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar
3. Eliminarea restricţiilor pentru avocaţii stagiari care nu îşi pot reprezenta clienţii la Tribunal, deşi un consilier juridic stagiar are acest drept, respectiv eliminarea restricţiei pentru avocații tineri definitivi, care nu își pot reprezenta clienții la sau pentru că nu au minim 5 ani vechime. Această iniţiativă a fost propunerea unor tineri avocaţi care s-au confruntat cu aceste situaţii absurde şi mi-au propus să remediem anomalia din legea avocaturii.”


Alexandru Kocsis, deputat Forța Dreptei Iași:“❗️OFICIAL, DIN GURA PRIMULUI-MINISTRU CIOLACU, AFLĂM CĂ ROMÂNIA ARE CEL MA...
25/03/2024

Alexandru Kocsis, deputat Forța Dreptei Iași:

“❗️OFICIAL, DIN GURA PRIMULUI-MINISTRU CIOLACU, AFLĂM CĂ ROMÂNIA ARE CEL MAI MARE DEFICIT BUGETAR DIN ULTIMII 20 DE ANI❗

România a înregistrat un deficit bugetar de 1,7% din PIB în primele 2 luni ale acestui an. Este cel mai mare deficit bugetar înregistrat de România din anul 2005 și până astăzi.

Ca să înțeleagă absolut oricine ce este acest deficit bugetar, în cel mai simplu limbaj, este DIFERENȚA DINTRE CHELTUIELILE ȘI ÎNCASĂRILE STATULUI.

Sau și mai clar, GUVERNUL A CHELTUIT ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI ALE ACESTUI AN CU 29 DE MILIARDE DE LEI MAI MULT DECÂT A ÎNCASAT.

Dacă vă mai amintiți, anul trecut în luna septembrie, Guvernul Ciolacu a adoptat un pachet fiscal de creștere a taxelor și impozitelor prin care spera să încaseze suplimentar 16 miliarde de lei în anul 2024.

Normal că socoteala de pe hârtie nu s-a potrivit cu viața reală din economie, pentru că cei care trebuie să plătească acele taxe și impozite mărite mai trebuie să și poată, să aibă de unde.

Tot anul trecut, tot Ciolacu a mai promis și o reducere a cheltuielilor bugetare printr-o reorganizare instituțională. A promis că va tăia o treime din funcțiile de conducere din instituții și va reduce cu 20% numărul de secretari și subsecretari de stat. Asta ar fi trebuit să aducă o economie bugetară de aproximativ 3,5 miliarde de lei.

NU A TAIAT ABSOLUT NIMIC, AVEM UN RECORD ABSOLUT AL NUMĂRULUI DE BUGETARI ANGAJAȚI ȘI AL NUMARULUI DE SECRETARI ȘI SUBSECRETARI DE STAT DIN GUVERN.

Cheltuielile Guvernului au crescut, în loc să scadă.

Astăzi avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, dublu față de media Uniunii Europene.

Consumul este în scădere pe toate palierele, iar Guvernul nu se va opri din cheltuielile aberante pentru că este AN ELECTORAL.

VAI DE NOI ÎN 2025, CÂND VA VENI NOTA DE PLATĂ PENTRU GUVERNAREA ACESTOR TICĂLOȘI!”

Alexandru Kocsis, deputat Forța Dreptei Iași:“Ieri am depus o iniţiativă legislativă care completează Art. 143 din Codul...
16/02/2024

Alexandru Kocsis, deputat Forța Dreptei Iași:

“Ieri am depus o iniţiativă legislativă care completează Art. 143 din Codul Administrativ, ce prevede «Situațiile de dizolvare a consiliului local».

Am adăugat ca motiv de dizolvare a consiliului local situaţia «în care consiliul local nu a adoptat hotărârea referitoare la taxele și impozitele locale, în condițiile art. 491 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal».

De ce? Pentru că dacă un consiliu local nu adoptă hotărârea de consiliu cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exerciţiului bugetar, în anul fiscal următor impozitele şi taxele locale sunt indexate la plafonul maxim prevăzut în Codul Fiscal.

Cu toate că vinovați de această situație sunt consilierii locali, populaţia localităţii ajunge să fie cea pedepsită cu majorarea cotelor la nivel maximal. Oamenii scot mai mulţi bani din buzunar pentru că nişte aleşi locali fie au absentat de la ședința de consiliu local, fie au stat complet în pasivitate timp de un an de zile.

Această iniţiativă am depus-o la sugestia domnului Ion Constantinescu, care mi-a relatat un asemenea caz întâmplat în comuna în anul 2022. Într-un an de zile, Consiliul Local din Rediu nu a putut adopta o hotărâre privind taxele şi impozitele locale pentru anul următor. S-au lăsat pe ultimele zile ale lui decembrie, când nu au reuşit să aibă cvorum şi să adopte această hotărâre. Iar populaţia din Rediu a suportat consecinţele, taxe locale mărite pentru toţi.

După ce am documentat cazul am mai găsit încă două comune care, tot în 2022, nu au putut adopta această hotărâre de consiliu, comunele şi .”



Address

Strunga

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Forța Dreptei - Strunga posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share