04/06/2026
Încep lucrările celui mai mare proiect de modernizare a drumurilor județene din istoria Sucevei.
𝐋𝐨𝐭 𝟏 - 𝟑𝟒 𝐤𝐦 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦, 𝟏𝟐 𝐩𝐨𝐝𝐮𝐫𝐢, 𝟑𝟎 𝐤𝐦 𝐝𝐞 𝐩𝐢𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐛𝐢𝐜𝐢𝐜𝐥𝐞𝐭𝐞, 𝟑𝟐 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐛𝐮𝐳.
𝐓𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧: 𝟐𝟒 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐧𝐢.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat astăzi contractul de execuție pentru Lotul 1 al celui mai mare proiect de modernizare a drumurilor județene din istoria județului, proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.
Investiția totală a proiectului se ridică la aproximativ 85 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Proiectul vizează modernizarea a 52,747 kilometri de drumuri județene, împărțiți în două loturi.
Lotul 1, semnat astăzi, acoperă 33,747 kilometri pe tronsoanele DJ 177C Valea Moldovei – DJ 209A și DJ 209A Fălticeni – Horodniceni – Cornu Luncii – Mălini – Slatina.
Termenul de execuție este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Lotul 2, de 19 kilometri, se află în etapa finală a procedurii de achiziție.
Lucrările din Lotul 1 includ modernizarea a aproximativ 34 de kilometri de drum județean, reabilitarea sau construirea a 12 poduri, peste 30 de kilometri de piste pentru biciclete, aproximativ 34 de kilometri de trotuare în intravilan, 32 de stații de autobuz echipate cu adăposturi pentru călători, sisteme de iluminat fotovoltaic pentru trecerile de pietoni și stațiile de autobuz, două stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și lucrări de drenaj, semnalizare rutieră și amenajarea intersecției DJ 209A – DN 2E în intravilanul localității Cornu Luncii.
Unul dintre obiectivele importante ale proiectului este podul de la Cornu Luncii, de pe DJ 209A, peste râul Moldova.
Construit în 1910 și ajuns într-o stare avansată de degradare, podul va fi demolat și înlocuit cu o construcție nouă, cu o lungime de 255 de metri.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat:
„Am semnat astăzi contractul de execuție pentru primul dintre cele două loturi ale celui mai mare proiect de modernizare a drumurilor județene din istoria Consiliului Județean Suceava. Vorbim despre o investiție de aproximativ 85 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile. Le cer constructorilor seriozitate și lucrări de calitate. Și îi asigur că mă vor vedea des pe șantier. Vom urmări atent fiecare etapă, pentru ca acest proiect să fie dus la bun sfârșit așa cm trebuie și, la final, în cel mult doi ani, să avem drumuri moderne, condiții mai bune și șanse mai mari de dezvoltare pentru comunitățile pe care le traversează."
Proiectul deservește aproximativ 50.000 de locuitori din comunitățile traversate de drumurile județene incluse în cele două loturi.
Biroul de Presă
Consiliul Județean Suceava