21/01/2026
"Una dintre responsabilitățile pe care le am în cadrul Secretariatului General al Guvernului este asigurarea desfășurării activității Comisiei de apel pentru soluționarea cauzelor privind încălcarea reglementărilor anti-doping, prevăzute de Legea nr. 310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport.
Funcționarea efectivă a Comisiei de apel este esențială pentru protejarea drepturilor sportivilor, respectarea angajamentelor internaționale ale României și menținerea credibilității sportului românesc. Lipsa unei comisii funcționale poate conduce la restricționarea participării sportivilor români la competiții internaționale majore, inclusiv Jocurile Olimpice, la pierderea dreptului de a găzdui competiții sportive internaționale și la afectarea imaginii României la nivel internațional.
În acest context Secretariatul General al Guvernului a demarat, începând cu data de 20 ianuarie 2026, procedura de selecție a membrilor Comisiei de apel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 310/2021 și ale actelor normative subsecvente.
Cine poate candida:
Persoane cu experiență de minimum 5 ani în domeniul juridic, medical, al științelor naturii sau sportului, care dețin obligatoriu experiență și/sau cunoștințe în domeniul anti-doping, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Depunerea dosarelor:
Termen limită: 30 ianuarie 2026, ora 14:00
Locație: sediul Secretariatului General al Guvernului, Piața Victoriei nr. 1, București
Mai multe detalii precum și calendarul complet găsiți în primul comentariu și pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului: www.sgg.gov.ro "
Secretar de stat Corneliu Muresan, președinte PSD Alba