Inspectoratul Teritorial de Munca - Gorj

Inspectoratul Teritorial de Munca - Gorj Instituţie Publică, aflată în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Inspecţiei Muncii.

Exercită atribuţii de autoritate de stat, în domeniul muncii, relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul judeţului Gorj. Inspectoratul exercită controlul aplicării unitare a prevederilor legale în domeniile sale de competenţă la toate persoanele juridice şi fizice din sectorul public, mixt, privat şi la alte categorii de angajatori. Inspectoratul, prin personalul propriu, po

ate presta la cererea celor interesaţi servicii de consultanţă şi asistenţă de specialitate pe domeniile de competenţă, în condiţiile legii.

30/07/2026

🇷🇴 29 iulie – Ziua Imnului Național al României

Imnul Național este prezent în momentele importante ale statului român și însoțește activitatea instituțiilor care își desfășoară misiunea în slujba interesului public.

Cu prilejul Zilei Imnului Național, Inspecția Muncii își reafirmă angajamentul de a acționa cu profesionalism, imparțialitate și responsabilitate pentru asigurarea respectării legislației muncii și protejarea securității și sănătății lucrătorilor.

„Respectul pentru simbolurile statului se exprimă, înainte de toate, prin responsabilitatea cu care ne îndeplinim misiunea publică.” - Mihai Uca, inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii

30/07/2026

🚨 Peste 6,8 milioane de lei în amenzi și 239 de cazuri de muncă nedeclarată într-o singură săptămână!

Inspectorii de muncă au fost din nou pe teren în toată țara. Bilanțul controalelor din perioada 13 – 17 iulie 2026 arată clar că respectarea drepturilor lucrătorilor și siguranța la locul de muncă rămân priorități absolute.

📊 Săptămâna în cifre:
🔹 1.716 controale efectuate
🔹 1.138 sancțiuni aplicate (360 de amenzi și 778 de avertismente)
🔹 6.887.500 lei — valoarea totală a amenzilor
🔹 2.383 de măsuri dispuse pentru remedierea deficiențelor
🔍 Ce am descoperit pe teren?

Relații de Muncă: 239 de persoane depistate lucrând la negru, nerespectarea timpului de odihnă și ignorarea măsurilor dispuse anterior.

Securitate și Sănătate în Muncă (SSM): Pericole cu lucrul la înălțime, echipamente neautorizate ISCIR și zone periculoase nesemnalizate.
🛑 8 echipamente de muncă periculoase au fost oprite din funcțiune pentru a preveni accidente grave!

💬 „Munca nedeclarată și ignorarea normelor de securitate îi defavorizează direct pe angajații cinstiți și creează o concurență neloială pe piața muncii. Rezultatele controalelor din această săptămână reconfirmă angajamentul nostru ferm de a nu admite nicio abatere atunci când este vorba despre sănătatea, siguranța și drepturile legale ale oamenilor la locul de muncă.” — Mihai Uca, inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii

📲 Ai suspiciuni privind munca la negru sau condițiile nesigure de lucru? Sesizările pot fi depuse direct la Inspectoratul Teritorial de Muncă din județul tău.

📄 Comunicatul integral -link în primul comentariu!

30/07/2026

🛑 Peste 7,7 milioane de lei amenzi. Bilanțul controalelor din perioada 06 – 10 iulie 2026

În spatele fiecărei cifre din rapoartele noastre de control se află siguranța unui angajat, drepturile sale financiare și certitudinea că se va întoarce teafăr acasă.

👇 Ce arată radiografia controalelor din această perioadă:

💼 Relații de Muncă (RM):
🔎 979 de controale efectuate;
🤝 283 de persoane depistate prestând muncă nedeclarată;
📉 6.974.900 lei - valoarea amenzilor aplicate pentru nereguli precum munca nedeclarată sau încălcarea timpului legal de muncă și odihnă.

⚠️ Securitate și Sănătate în Muncă (SSM):
🔎 696 de controale desfășurate;
🚫 4 echipamente de lucru periculoase oprite de urgență pentru a preveni accidentele grave de muncă;
📉 739.500 lei amenzi aplicate pentru lipsa autorizațiilor ISCIR, neefectuarea controalelor medicale sau instruirea necorespunzătoare a angajaților.

🗣️ „În spatele cifrelor din acest bilanț se află oameni. Cele aproape 300 de persoane depistate lucrând la negru și echipamentele periculoase pe care le-am oprit înseamnă vieți și destine protejate. Ne dorim ca angajatorii să înțeleagă că măsurile de prevenire și protecție nu sunt doar formalități pe hârtie, ci garanția că fiecare lucrător se întoarce teafăr acasă, la familia sa, la sfârșitul zilei de muncă.” – a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii.

🔒 Siguranța și corectitudinea nu sunt opționale! Inspecția Muncii va continua acțiunile de control cu aceeași fermitate pentru a asigura un climat de muncă legal și sigur pentru toți lucrătorii.

🔗 Comunicatul complet – link în primul comentariu.

30/07/2026
30/07/2026

𝐌𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐍𝐄𝐄𝐓, 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞: 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐚 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭 𝐧𝐨𝐫𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞

☑️ Procedurile necesare prin care tinerii NEET, persoanele vulnerabile și angajatorii vor putea beneficia de măsurile de sprijin pentru ocuparea forței de muncă au fost aprobate.

☑️ Guvernul României a adoptat, astăzi, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, hotărârea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ocupării forței de muncă, act normativ care asigură aplicarea unitară a măsurilor introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

ℹ️Pentru mai multe detalii, accesați: https://mmuncii.gov.ro/masurile-de-sprijin-pentru-tinerii-neet-persoane-vulnerabile-si-angajatori/.

30/07/2026

📢 Sprijin financiar pentru locuire și integrare în comunitate pentru persoanele adulte cu dizabilități instituționalizate

👩🏼‍🦽‍➡️Persoanele adulte cu handicap grav, accentuat sau mediu care părăsesc centrele rezidențiale publice în cadrul procesului de dezinstituționalizare și integrare în comunitate vor beneficia de sprijin financiar pentru locuire și pentru tranziția către o viață independentă.

Decizia reprezintă un pas esențial în reforma sistemului de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități, asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (Jalonul 383).

📍Beneficiul pentru locuire se acordă lunar în limita unui salariu minim brut pe țară și acoperă cheltuielile de administrare a locuinței, inclusiv utilitățile, iar beneficiul de tranziție are valoarea a două salarii minime brute pe țară și acoperă cheltuielile necesare la părăsirea centrului rezidențial și instalarea în comunitate, precum și situațiile de urgență apărute în primele 12 luni de la dezinstituționalizare.

ℹMai multe informații găsiți în linkul din primul comentariu. 👇

30/07/2026

𝐏𝐫𝐞𝐜𝐢𝐳𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐡𝐨𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐫𝐞𝐚 𝐂𝐮𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐀𝐩𝐞𝐥 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐳𝐚̆𝐫𝐢𝐢

🔹Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) face o serie de precizări în legătură cu hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 4655/2/2026. Cauza a fost soluționată în ziua înregistrării dosarului, fără citarea ministerului în calitate de pârât, ceea ce a făcut imposibilă prezentarea acestuia în fața instanței și exercitarea dreptului la apărare.

🔹În acest context, precizăm că toate demersurile desfășurate în legătură cu viitoarea lege a salarizării, jalon important în PNRR, cu o penalitate de 770 milioane euro, au avut exclusiv scopul de a iniția un proces amplu de consultare cu toate părțile interesate: organizații sindicale, reprezentanți ai instituțiilor si autorităților publice de la nivel central si local si alți actori relevanți.

🔹Având în vedere situația constituțională a Guvernului, aflat în exercitarea atribuțiilor cu competențe limitate, MMFTSS a avut în vedere elaborarea unui document realizat de specialiștii ministerului care să stea la baza unei inițiative parlamentare asumate de actorii politici pro-europeni și nu un proiect de lege care să urmeze toate etapele procedurale prevăzute de lege (procedura transparenței decizionale, comisii de dialog social, avizare interministerială și adoptarea în ședința de Guvern).

🔹În exercitarea rolului său de coordonator al jalonului din PNRR privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, MMFTSS a urmărit asigurarea unui suport tehnic și metodologic bazat pe consultări cât mai ample, care să asigure o fundamentare solidă a viitoarei reforme și să poată fi pus la dispoziția partidelor politice și a membrilor Parlamentului României.

🔹În cadrul procedurii parlamentare, în conformitate cu prevederile art.74 din Constituția României, dreptul constituțional de inițiativă legislativă aparține senatorilor si deputaților, care pot decide dacă preiau această muncă de fundamentare și, respectiv, dacă susțin sau nu forma și conținutul în cadrul procedurii legislative parlamentare.

🔹Suspendarea dispusă de instanță vizează procedura formală de inițiere, promovare si adoptare a proiectului de act normativ și nu exercitarea atribuțiilor legale ale ministerului în materia dialogului social.

🔹Desfășurarea consultărilor cu partenerii sociali nu echivalează cu încălcarea măsurii dispuse de instanță, atât timp cât acestea nu sunt urmate de continuarea procedurilor de inițiere, promovare și adoptare a proiectului de lege.

🔹Organizarea unor consultări, dezbateri tehnice sau întâlniri cu parteneri sociali reprezintă activități de analiză si fundamentare care nu modifică situația juridică avută în vedere de instanță și nu conduc, prin ele însele la promovarea unui proiect de lege inițiat, promovat și adoptat de Guvern.

🔹În considerarea acestor argumente, apreciem că Hotărârea nr 1282/21.07.2026 nu împiedică Ministerul Muncii să și exercite prerogativele legale de desfășurare a activităților de dialog social, in condițiile în care nu există intenția de inițiere, promovare și adoptare unui proiect de act normativ, ci doar de fundamentare a dezbaterii partidelor politice sau a inițiativei membrilor Parlamentului.

🔹Cu toate acestea, ministerul își rezervă dreptul să formuleze recurs in termen de 5 zile de la comunicare, având in vedere faptul că nu a fost respectată procedura de citare a pârâtului, având drept consecință imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată și de a formula apărări în această cauză.

30/07/2026

⛰️ Începe prima serie a Taberelor Studențești 2026! 🏖️

După finalizarea etapelor de organizare și a procedurilor administrative, programul Tabere Studențești 2026 intră, de astăzi, în etapa de desfășurare propriu-zisă.

✔️ În această vară, 3.500 de studenți din întreaga țară vor participa, gratuit, la serii de tabere organizate la mare și la munte, având ocazia să se bucure de vacanță, să cunoască oameni noi și să participe la activități recreative, culturale și de dezvoltare personală.

Programul este organizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin intermediul Caselor de Cultură ale Studenților și al Complexului Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, și se adresează studenților cu rezultate bune la învățătură, celor implicați în activități extracurriculare și de voluntariat, precum și studenților proveniți din medii defavorizate.

☀️Le urăm tuturor participanților vacanță plăcută și experiențe frumoase, iar colegilor implicați în organizarea taberelor, o desfășurare cât mai bună a programului!

📌Detalii, în primul comentariu.

Address

Strada 14 Octombrie Nr. 154 (fosta Str. 1 Decembrie 1918 FN)
Târgu Jiu
210164

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:30 - 14:00

Telephone

+40253237933

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Inspectoratul Teritorial de Munca - Gorj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share