Centrul Educativ Târgu Ocna

Centrul Educativ Târgu Ocna

29/07/2026

Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii realizează achizițiile centralizate pentru Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile din subordinea sa și asigură personal, bunuri, lucrări şi servicii necesare îndeplinirii unor activităţi specifice Ministerului Justiţi...

❤️ Empatia se învață cel mai bine prin fapte!Proiectul nostru "Poduri între suflete" a fost apreciat în rândul tinerilor...
17/07/2026

❤️ Empatia se învață cel mai bine prin fapte!

Proiectul nostru "Poduri între suflete" a fost apreciat în rândul tinerilor🥳 din Centrul Educativ Târgu Ocna aṣa că și-au dorit să repetăm experiența. Astfel, pentru a doua oară în acest an, am avut bucuria de a oferi o mână de ajutor în pregătirea mesei pentru oamenii aflați în nevoie.
Cu răbdare, implicare și voie bună, am pregătit legumele necesare pentru meniul zilnic în echipa și sub coordonarea personalului Protoieriei Onești. Gestul lor demonstrează că empatia nu este doar un sentiment, ci o alegere pe care o putem face zi de zi.

Ne bucură faptul că această experiență i-a motivat să revină și să continue să se implice în sprijinul comunității. Pentru noi, acesta este cel mai frumos rezultat: atunci când o activitate de voluntariat inspiră tinerii să se întoarcă și să dăruiască din timpul și energia lor.

Le mulțumim pentru implicare și pentru exemplul frumos pe care îl oferă! Adresăm din nou mulțumiri si Protoieriei Onești pentru că își deschid de fiecare dată ușile pentru a continua frumoasa noastră colaborare.🤝🫡👮

Astăzi, porțile Centrului nostru Educativ s-au deschis pentru o experiență unică de transformare interioară și reconecta...
10/07/2026

Astăzi, porțile Centrului nostru Educativ s-au deschis pentru o experiență unică de transformare interioară și reconectare emoțională. În cadrul proiectului „Drumul către o inimă nouă”, 15 tineri internați au pășit în lumea magică a Pedagogiei Franz Kett, o abordare holistică ce aduce împreună simțurile, valorile și comunitatea.

Alături de oaspeții și noii noștri colaboratori – doamna Maria-Daniela Mititelu, sora Lucia Varga (din partea Congregației Surorilor Providenței) și părintele Ciprian Văcaru –, spațiul activității s-a transformat într-un tărâm al jocului și al metaforei.

Ghidat de povestea unui trib de indieni care își construiește așezarea într-o zonă aspră, înconjurată de munți, „tribul nostru” de astăzi a învățat cm să aducă razele soarelui și căldura în comunitate. Împreună am râs, ne-am jucat, am împodobit corturile cu obiecte dragi care ne definesc și, cel mai important, am avut curajul să ne arătăm sensibilitatea și vulnerabilitățile.

Urmărind călătoria prin viață a eroinei Aia-leș, tinerii s-au identificat cu evoluția ei și au înțeles mesaje fundamentale pentru viitorul lor:
✨ Nu suntem singuri în fața încercărilor vieții.
✨ Fiecare dintre noi este unic, valoros și minunat.
✨ Împreună, prin bunătate și înțelegere, putem transforma orice „zonă aridă” dintr-un moment al vieții într-un spațiu al bucuriei.

Mulțumim din suflet colaboratorilor noștri pentru dăruirea, căldura și lumina aduse în mijlocul tinerilor. Am făcut un alt pas pe „Drumul către o inimă nouă”, care ne arată că schimbarea profundă începe atunci când oferim încredere și un spațiu sigur pentru suflet.🤝🫡👮

Marcăm Ziua Crucii Roșii Române prin educație și responsabilitateÎn data de 09 iulie 2026, la Centrul Educativ Târgu Ocn...
10/07/2026

Marcăm Ziua Crucii Roșii Române prin educație și responsabilitate

În data de 09 iulie 2026, la Centrul Educativ Târgu Ocna s-a desfășurat o activitate educativă dedicată Zilei Crucii Roșii Române⛑️, sărbătorită anual la data de 4 iulie, având ca obiectiv promovarea cunoștințelor de prim ajutor și dezvoltarea spiritului civic și responsabil în rândul beneficiarilor centrului.
Activitatea a fost susținută de 3️⃣ voluntari ai Crucii Roșii Române, cărora le mulțumim pentru implicare și profesionalism. În prima parte a întâlnirii, voluntarii au prezentat informații despre misiunea și principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române, domeniile în care aceasta își desfășoară activitatea, precum și principalele proiecte și campanii umanitare în care organizația este implicată.
Partea practică a fost dedicată însușirii unor noțiuni esențiale de acordare a primului ajutor. Participanții au aflat cm trebuie intervenit în cazul unei persoane care se îneacă, cm se evaluează starea unei victime și care sunt măsurile ce trebuie luate în situația unei persoane inconștiente cu puls, a unei persoane inconștiente fără respirație și puls, aflată în stop cardiorespirator. De asemenea, au fost prezentate tehnicile de resuscitare, conținutul trusei de prim ajutor💊💉, modalitățile corecte de realizare a diferitelor tipuri de bandaje🩹, precum și măsurile de acordare a primului ajutor în cazul fracturilor deschise și închise.
Un aspect important abordat în cadrul activității a fost reprezentat de protecția salvatorului, fiind evidențiat faptul că siguranța persoanei care acordă primul ajutor este esențială înainte de orice intervenție.
Prin astfel de activități, Centrul Educativ Târgu Ocna urmărește dezvoltarea competențelor practice și a comportamentelor responsabile, contribuind la formarea unor tineri capabili să reacționeze prompt și eficient în situații de urgență.
Mulțumim voluntarilor Crucii Roșii Române pentru timpul acordat, profesionalismul demonstrat și informațiile valoroase oferite participanților!🤝🫡👮

      📢 Administrația Națională a Penitenciarelor recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandr...
07/07/2026






📢 Administrația Națională a Penitenciarelor recrutează candidați pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – sesiunea 2026

Dacă îți dorești o carieră în sistemul administrației penitenciare, acum este momentul să faci primul pas!

📚 Specializarea: Ordine și siguranță publică – Penitenciare
🎓 Durata studiilor: 3 ani
👥 Număr de locuri: 10 (bărbați și femei)

📅 Perioada de înscriere: 7–17 iulie 2026, până la ora 14:00, la unitățile penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Procesul de admitere include:
✔️ evaluare psihologică;
✔️ examinare medicală;
✔️ probă de evaluare a performanței fizice;
✔️ test grilă la disciplinele: Istorie, Limba română și o limbă străină (engleză, franceză sau germană).

📌 Dosarul complet de candidat trebuie depus până la 3 august 2026, ora 15:00.

📄 Anunțul complet privind condițiile de recrutare, documentele necesare și etapele concursului poate fi consultat aici:
https://anp.gov.ro/wp-content/uploads/2026/07/Anunt-2026-Academia-de-Politie.pdf

02/07/2026
2️⃣9️⃣ Iunie – Ziua Polițiștilor de Penitenciare, sărbătorită la Centrul Educativ Târgu OcnaÎn fiecare an, la data de 29...
29/06/2026

2️⃣9️⃣ Iunie – Ziua Polițiștilor de Penitenciare, sărbătorită la Centrul Educativ Târgu Ocna

În fiecare an, la data de 29 iunie, odată cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai sistemului administrației penitenciare din România, sunt celebrați și polițiștii de penitenciare, oameni care își desfășoară activitatea cu profesionalism, responsabilitate și devotament în slujba siguranței comunității.
Cu acest prilej, la Centrul Educativ Târgu Ocna a avut loc o activitate festivă dedicată Zilei Polițiștilor de Penitenciare, în cadrul căreia au fost transmise mesaje de apreciere întregului personal pentru implicarea și contribuția la îndeplinirea misiunilor instituției.
Evenimentul a inclus acordarea de diplome și distincții colegilor care s-au remarcat prin rezultate profesionale deosebite, precum și momente de recunoaștere a efortului și dedicării tuturor angajaților care contribuie zilnic la îndeplinirea misiunii Centrului Educativ Târgu Ocna.
Această zi reprezintă un prilej de a reafirma valorile care definesc profesia de polițist de penitenciare: integritatea, responsabilitatea, profesionalismul și respectul față de lege și față de oameni.
Conducerea Centrului Educativ Târgu Ocna transmite sincere felicitări tuturor polițiștilor de penitenciare, urându-le multă sănătate, putere de muncă și împliniri profesionale și personale!

La mulți ani tuturor polițiștilor de penitenciare!👮🫡🤝🥂

💙 Ziua Empatiei – „Poduri între suflete” 💙Pe 1️⃣6️⃣ iunie, am avut bucuria de a marca Ziua Empatiei printr-o activitate ...
18/06/2026

💙 Ziua Empatiei – „Poduri între suflete” 💙
Pe 1️⃣6️⃣ iunie, am avut bucuria de a marca Ziua Empatiei printr-o activitate specială desfășurată cu sprijinul Protoieriei Onești.
Alături de 4️⃣ tineri implicați și dornici să ofere o mână de ajutor, am contribuit la pregătirea hranei și am discutat despre importanța empatiei, a solidarității și a grijii față de cei din jur. 🧑‍🍳Zâmbetele, energia pozitivă și dorința de a face bine au transformat această experiență într-una cu adevărat valoroasă.
Momentul a fost completat de participarea la distribuirea meniului zilnic și de vizita la sediul și capela Protoieriei, unde am descoperit mai multe despre activitățile dedicate sprijinirii comunității.
🤝Mulțumim Protoieriei Onești pentru primire și pentru că ne-a oferit ocazia de a demonstra că empatia poate deveni faptă!
✨ Împreună construim punți între suflete. ✨
💙🤝✨

Address

Strada Tisești Nr. 137
Târgu Ocna
605600

Opening Hours

Monday 07:30 - 15:30
Tuesday 07:30 - 15:30
Wednesday 07:30 - 15:30
Thursday 07:30 - 15:30
Friday 07:30 - 15:30

Telephone

0234344434

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul Educativ Târgu Ocna posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Centrul Educativ Târgu Ocna:

Shortcuts

Share