20/08/2026
În politică, agresivitatea nu poate ține loc de rezultate. Iar jignirile nu pot ascunde incapacitatea de a găsi soluții.
În ultimele luni, Ilie Bolojan a ales de prea multe ori atacul în locul dialogului. A vorbit despre „șobolani”, „mincinoși”, „iresponsabili” și „piromani”. La fel de agresiv a reacționat la întrebările legitime ale jurnaliștilor privind banii cheltuiți de PNL sau cele legate de întâlnirea controversată cu un judecător CCR înaintea unei decizii importante. Un asemenea limbaj și această atitudine nu rezolvă însă nicio problemă a României.
Mai nou îl atacă pe Bogdan Ivan pentru că vorbește despre adresele trimise de Guvern privind riscul limitării consumului de energie pentru industrie. Dar, în urmă cu doar două săptămâni, chiar Ilie Bolojan vorbea public despre reducerea consumului marilor companii și prezenta, în mod eronat, oprirea producției la Dacia și Ford drept exemplu pentru diminuarea presiunii asupra sistemului energetic.
L-a atacat pe Alexandru Rogobete, numindu-l „piroman” și „iresponsabil”, după ce, cât timp au lucrat împreună în Guvern, rezultatele Ministerului Sănătății erau prezentate drept parte a reformelor și investițiilor realizate de Executiv. Nu poți transforma peste noapte în incompetenți sau iresponsabili toți oamenii care nu mai sunt de acord cu tine.
Și ajungem la problema de fond: ce a reușit, concret, Ilie Bolojan să negocieze pentru România?
Tocmai aflăm chiar de la el că forma Legii salarizării transmisă Comisiei Europene nu a primit acordul așteptat și că sunt necesare noi negocieri. În joc sunt aproximativ 770 de milioane de euro din PNRR.
Mai grav este că nu vorbim despre o negociere serioasă, pregătită temeinic și construită pe argumente solide. Guvernul a trimis la Bruxelles un proiect asupra căruia existau încă divergențe majore în țară, inclusiv în Guvern, și acum încearcă să prezinte reacția Comisiei drept o problemă imposibil de depășit.
Ni s-a spus până acum că „PSD este de vină”. Acum e rândul Uniunii Europene. Ni se spune că „Bruxelles-ul nu acceptă”, că „nu se poate negocia”, că angajamentele din PNRR sunt bătute în cuie.
Fals.
Problema nu este dimensiunea anvelopei salariale, care este oricum legată de evoluția veniturilor bugetare și de respectarea regulilor de responsabilitate fiscală. Problema ține de modul în care alegi să negociezi, nu doar să trimiți un document la Bruxelles și apoi să anunți că „nu se poate”. De altfel, din informațiile apărute în spațiul public, Comisia a criticat și modul în care este construită grila, precum și lipsa de echitate dintre diferitele categorii de angajați. Exact problemele reclamate de sindicate și semnalate și în raportul Băncii Mondiale.
Noi am demonstrat deja că se poate negocia altfel, mai bine, atunci când vii pregătit, cu argumente și soluții.
Am reușit să eliminăm plafonul procentual pentru cheltuielile cu pensiile din PNRR. Am susținut adaptarea costurilor proiectelor în funcție de evoluția inflației. Am insistat pentru mai mulți bani pentru autostrăzi și educație. Am modificat inclusiv legislația aferentă PNRR atunci când realitatea a demonstrat că anumite prevederi trebuie corectate. România și-a renegociat ulterior PNRR de mai multe ori.
Deci se poate.
Europa nu funcționează cu pumnul în masă și nici cu explicația permanentă că „nu se poate”. Europa funcționează prin negociere, credibilitate, argumente și alianțe.
Guvernarea PNL-USR a eșuat în redactarea inițială a PNRR, când nu a introdus finanțări pentru irigații, a inclus creșteri de taxe între angajamente și a fost nevoie de presiune politică pentru alocări mai consistente în domenii esențiale. Acum vedem aceeași incapacitate de negociere într-un moment în care fiecare euro contează pentru România.
România are nevoie acum exact de altă atitudine: mai puține atacuri împotriva celor care au o altă opinie și mai multă capacitate de a construi soluții. Eu aleg alt tip de comportament. De altfel, inclusiv în această postare vin cu argumente, nu cu atacuri sau un limbaj necivilizat.
Iar ideea unui guvern tehnocrat care să preia peste noapte problemele și deciziile ultimelor luni, după ce o asemenea variantă a fost respinsă chiar de cei care astăzi o readuc în discuție, nu poate fi o metodă de a fugi de responsabilitate. Cei care au luat deciziile trebuie să răspundă pentru ele.
Un lider puternic nu este cel care îi atacă pe cei care îl contrazic. Este cel care, atunci când apare o problemă, îi aduce la aceeași masă pe cei mai buni oameni, negociază și o rezolvă.
Partidul Social Democrat își asumă responsabilitatea guvernării. Dar responsabilitatea nu înseamnă să închidem ochii la ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni.
Trebuie să vedem unde s-au dus banii, cine a luat deciziile, cine a blocat proiectele și cine trebuie să răspundă.
Să aprindem lumina.
