Poliția Locală Târgu Mureș

Poliția Locală Târgu Mureș Activități specifice Poliției Locale

02/10/2026

Pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe raza Municipiului Târgu Mureș, vineri – 2 octombrie 2026, patrula mobilă de Proximitate a desfășurat o acțiune de îndepărtare de pe teritoriul localității a unui grup de căruțași din localitatea Recea-Cristur, jud. Cluj.
Aceștia au fost identificați, sancționați și escortați până la ieșirea din Municipiul Târgu Mureș.

Amenzi de 90.000 lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină...
29/09/2026

Amenzi de 90.000 lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public

Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Control Comercial, au aplicat, în cursul zilei de azi – 29 septembrie, două amenzi în valoare totală de 90.000 lei, unor persoane care au depozitat deșeuri din gospodărie pe domeniul public.
Este vorba despre B.B., domiciliat în comuna Crăciunești, județul Mureș, și B.K., din Târgu Mureș, care au abandonat deșeuri menajere pe str. Budiului, încălcând astfel prevederile OUG 92/2021.
Instrumentarea acestui caz s-a realizat cu sprijinul angajaților de la Sylevy Cleaning, cărora le mulțumim pe această cale pentru implicarea în soluționarea unor astfel de situații întâlnite în ultima perioadă.

Sinteza principalelor evenimente 21-27.09.2026În perioada 21-27.09.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au...
28/09/2026

Sinteza principalelor evenimente 21-27.09.2026

În perioada 21-27.09.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au întocmit 387 procese verbale, aplicând sancțiuni în valoare totală de 139.478 lei și 86 avertismente.
În echipaje mixte constituite cu efective ale Poliției Municipiului Târgu Mureș, polițiștii locali au efectuat misiuni de patrulare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță în oraș.
Polițiștii locali au asigurat, în cursul săptămânii trecute, supravegherea și însoțirea elevilor pe cele 8 linii de transport în comun destinate lor, de care au beneficiat, în total, 2.070 copii.
Pe linie de cerșetorie, echipajele din teren au acționat pentru îndepărtarea mai multor persoane, unele însoțite de minori, din zona centrală a municipiului, din proximitatea bisericilor, precum și din intersecții cu valori ridicate de trafic.
Duminică – 27 sept., la ora 12:30, patrula de Ordine Publică a amendat-o contravențional pe numita P.I., domiciliată pe str. Valea Rece, pentru nesupravegherea minorului de 5 ani, surprins în timp ce apela la mila publicului în Piața Teatrului.
Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind interzicerea consumului de alcool în locuri publice, luni – 22 sept., la ora 22:05, numiții G.T., T.Cs., S.D. și T.A au fost amendați cu câte 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce au fost surprinși consumând băuturi alcoolice în parcul „Izvor”, de pe str. Moldovei.
La miezul nopții, respectiv ora 00:10, numiții S.A.L. și M.M.M. au fost amendați cu câte 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, fiind surprinși în timp ce consumau băuturi alcoolice în parcul de pe str. Înfrățirii.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind ordinea și liniștea publică, luni – 21 sept., la ora 13:05, patrula mobilă de Proximitate l-a sancționat contravențional cu 200 lei pe numitul F.I., care a deranjat liniștea locuitorilor dintr-un imobil situat pe str. Ady Endre.
Marți – 22 sept., la ora 12:25, numitul S.T. a fost amendat cu 200 lei, de patrula mobilă de Proximitate, deoarece a deranjat, prin muzică la intensitate ridicată, liniștea locuitorilor dintr-un imobil situat pe B-dul Pandurilor.
Vineri – 25 sept., la ora 12:45, numitul P.D.N., domiciliat în localitatea Ernei, județul Mureș, a fost sancționat contravențional cu 300 lei, de patrula de Siguranță Rutieră, întrucât a folosit cuvinte jignitoare și vulgare cu ocazia legitimării sale.
În aceeași zi, la ora 17:00, numitul B.D. a fost amendat cu 200 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost surprins în timp ce-și făcea necesitățile fiziologice pe str. Parângului.
În noaptea de vineri spre sâmbătă – 25/26 sept., în intervalul orar 00:05 și 00:45, numiții P.N.E., domiciliat în localitatea Acățari, județul Mureș, și Cs.R.H. au fost sancționați contravențional cu 200 lei întrucât au deranjat, prin muzică la intensitate ridicată, liniștea locuitorilor de pe str. Moldovei și Piața Mărășești.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind comerțul ambulant, vineri – 25 sept., la ora 12:45, numita T.S., domiciliată în Tirimia, județul Mureș a fost amendată cu 1.000 lei, de patrula de Proximitate, după ce a fost surprinsă în timp ce vindea nuci și porumb la intrarea în piața de pe B-dul 1848.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, marți – 22 sept., la ora 09:35, numita M.O.I. a fost amendată cu 1.000 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost surprinsă în timp ce depozita componente de mobilier la ghena de gunoi de pe str. Ady Endre.
Vineri – 25 sept., la ora 17:40, numitul Sz.E. a fost sancționat contravențional cu 1.000 lei, de patrula mobilă de Proximitate, întrucât a depozitat deșeuri în parcul de joacă de pe serpentina veche.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind arderea deșeurilor, sâmbătă – 26 sept., la ora 12:15, numiții R.P.S., domiciliat în Reghin, județul Mureș, și C.A., din Târgu Mureș, au fost amendați cu câte 500 lei, de patrula mobilă de Proximitate, deoarece au aprins deșeuri pe str. Barajului.
Pe linie de siguranța rutieră, au fost aplicate 128 sancțiuni contravenționale, din care 66 avertismente, în valoare de 49.494 lei, pentru parcări neregulamentare, blocarea căilor acces, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap, circulația pe trotuar cu trotinete etc.
Totodată, au fost ridicate 37 autovehicule staționate neregulamentar.
De asemenea, polițiștii locali din cadrul acestui serviciu au acordat sprijin de specialitate echipajelor aparținând Poliției Municipiului Târgu Mureș și SMURD, cu prilejul unor evenimente rutiere care au avut loc pe raza orașului.
Pe linia disciplinei în construcții, afișajului stradal, protecției mediului și controlului comercial au fost aplicate 33 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 74.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021, HCL 75/2023, OG 99/2000 și OUG 92/2021.
Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin WhatsApp la nr. 0723307126.

Măsuri specifice pentru menținerea curățeniei orașuluiCu prilejul deplasărilor efectuate pe itinerariile de patrulare, p...
23/09/2026

Măsuri specifice pentru menținerea curățeniei orașului
Cu prilejul deplasărilor efectuate pe itinerariile de patrulare, polițiștii locali cu atribuții pe linia păstrării curățeniei au identificat, în ultimele zile, mai multe depozitări neconforme de deșeuri în diferite locații de pe raza municipiului.
După documentarea cazurilor de genul celor menționate mai sus, polițiștii locali au contactat operatorul de salubritate pentru ridicarea cu celeritate a deșeurilor, astfel încât disconfortul produs locuitorilor prin astfel de depozitări să fie înlăturat.
Concomitent, polițiștii locali au luat măsuri de sancționare contravențională, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a persoanelor care au ales să recurgă la astfel de fapte reprobabile.
Menționăm că, în ultima perioadă, Direcția Poliția Locală Târgu Mureș a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 125.000 de lei pentru nerespectarea normelor legale privind curățenia.

23/09/2026
Amendă de 45.000 lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină...
22/09/2026

Amendă de 45.000 lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public

Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Control Comercial, au amendat, în cursul zilei de ieri – 21 septembrie 2026, cu 45.000 lei, o persoană care a ales să abandoneze deșeuri pe malul râului Mureș, în zona Eurobet.
Este vorba despre numitul K.Z., domiciliat în localitatea Câmpenița, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, care a depozitat în locul sus-menționat saci cu deșeuri menajere, cutii și cartoane, încălcând prevederile OUG 92/2021.
Instrumentarea acestui caz s-a realizat cu sprijinul angajaților de la Administrația Bazinală de Apă Mureș - SGA Mureș, cărora le mulțumim pe această cale pentru implicarea în soluționarea unor astfel de situații întâlnite în ultima perioadă.

Sinteza principalelor evenimente 14-20.09.2026În perioada 14-20.09.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au...
21/09/2026

Sinteza principalelor evenimente 14-20.09.2026

În perioada 14-20.09.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au întocmit 359 procese verbale, aplicând sancțiuni în valoare totală de 156.815 lei și 76 avertismente.
În echipaje mixte constituite cu efective ale Poliției Municipiului Târgu Mureș, polițiștii locali au efectuat misiuni de patrulare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță în oraș.
Polițiștii locali au asigurat, în cursul săptămânii trecute, supravegherea și însoțirea elevilor pe cele 8 linii de transport în comun destinate lor, de care au beneficiat, în total, 1.278 copii.
Pe linie de cerșetorie, echipajele din teren au acționat pentru îndepărtarea mai multor persoane, unele însoțite de minori, din zona centrală a municipiului, din proximitatea bisericilor, precum și din intersecții cu valori ridicate de trafic.
Marți – 15 sept., la ora 12:40, numitul M.I.Cs. a fost amendat cu 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R, după ce a fost surprins în timp ce apela la mila publicului în proximitatea unui hipermarket de pe str. Gheorghe Doja.
Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind interzicerea consumului de alcool în locuri publice, joi – 17 sept., la ora 14:20, numitul Cz.J., domiciliat în localitatea Glodeni, județul Mureș, a fost sancționat contravențional cu 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, deoarece consuma băuturi alcoolice în proximitatea unei societăți comerciale de pe str. 22 Decembrie 1989.
Sâmbătă – 19 sept, la ora 08:50, numitul P.E., domiciliat în localitatea Miercurea Nirajului, a fost amendat cu 200 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost surprins în timp ce consuma băuturi alcoolice în parcul de pe str. Rodniciei.
La ora 11:20, numitul K.A.L., domiciliat în municipiul Reghin, județul Mureș, a fost surprins, de patrula mobilă de Proximitate, în timp ce consuma băuturi alcoolice pe str. Dorobanților, fiind sancționat contravențional cu 200 lei.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind ordinea și liniștea publică, luni – 14 sept., la ora 17:55, numitul F.Z. a fost amendat cu 1.000 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a tulburat liniștea târgumureșenilor aflați în parcul de la „Diamant”, prin muzică la intensitate ridicată.
Joi – 17 sept., la ora 14:40, numitul T.R.F., domiciliat în localitatea Sântana de Mureș, a fost amendat cu 250 de lei, de patrula mobilă de Proximitate, întrucât a deranjat liniștea locuitorilor din zona parcului situat pe str. Înfrățirii.
Tot joi – 17 sept., la ora 18:45, același F.Z. a fost amendat cu 200 lei, de patrula mobilă de Proximitate, care l-a surprins în timp ce asculta muzică la intensitate maximă, de la o boxă portabilă, în piața de pe B-dul 1848.
În noaptea de sâmbătă spre duminică – 19/20 sept., la ora 00:20, numitul A.A.N., domiciliat în localitatea Bălan, județul Harghita a fost sancționat contravențional cu suma de 200 lei, deoarece a tulburat liniștea locuitorilor dintr-un imobil situat pe str. Viitorului, prin muzică la intensitate ridicată.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind comerțul ambulant, luni – 14 sept., la ora 11:15, numita O.A., domiciliată pe str. Valea Rece, a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 lei, de patrula de Proximitate, după ce a fost surprinsă în timp ce comercializa nuci în imediata apropiere a pieței „Dacia”.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind lăsarea în libertate a animalelor, numitul G.O., domiciliat pe str. Valea Rece, a fost amendat cu 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, deoarece a lăsat nesupravegheați cai pe str. București din cartierul Belvedere.
Pentru nerespectarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, marți – 15 sept., la ora 18:20, numitul M.G. a fost sancționat contravențional cu suma de 200 lei, după ce a toaletat un copac pe str. Frederic Joliot-Curie.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, miercuri – 16 sept., la ora 10:30, numitul C.A.I. a fost amendat cu 2.000 lei, de un echipaj aparținând Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Control Comercial, după ce a fost surprins aruncând deșeuri vegetale la intersecția str. Mărului cu str. Zeno Vancea.
Vineri – 18 sept., la ora 12:10, numitul K.S.L a fost amendat cu 1.000 lei, de patrula de Proximitate, deoarece a depozitat o mască de autoturism lângă ghenele de gunoi amplasate la urcarea spre cartierul Belvedere.
Pentru nerespectarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Control Comercial l-au amendat, joi – 17 septembrie 2026, la ora 12:30, pe numitul B.S., domiciliat în localitatea Ungheni, județul Mureș, cu 45.000 lei, după ce a abandonat deșeuri constând din mobilier la intersecția str. Albinei cu str. Libertății.
La ora 13:50, același echipaj l-a surprins pe numitul B.R., domiciliat în Sâncraiu de Mureș, abandonând resturi de mobilier în aceeași locație, pe care l-a sancționat contravențional cu 30.000 lei.
În ambele situații, polițiștii locali au beneficiat de sprijinul angajaților de la Administrația Bazinală de Apă Mureș.
Pe linie de siguranța rutieră, au fost aplicate 98 sancțiuni contravenționale, din care 47 avertismente, în valoare de 43.965 lei, pentru parcări neregulamentare, blocarea căilor acces, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap, circulația pe trotuar cu trotinete etc.
Totodată, au fost ridicate 16 autovehicule staționate neregulamentar.
De asemenea, polițiștii locali din cadrul acestui serviciu au acordat sprijin de specialitate echipajelor aparținând Poliției Municipiului Târgu Mureș și SMURD, cu prilejul unor evenimente rutiere care au avut loc pe raza orașului.
Pe linia disciplinei în construcții, afișajului stradal, protecției mediului și controlului comercial au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 88.400 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021, HCL 75/2023, OG 99/2000 și OUG 92/2021.
Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin WhatsApp la nr. 0723307126.

Amenzi de 75.000 lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină...
17/09/2026

Amenzi de 75.000 lei pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public

Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Control Comercial, au amendat, în cursul zilei de azi – 17 septembrie 2026, la ora 12:30, cu 45.000 lei, o persoană care a ales să abandoneze deșeuri constând din mobilier la intersecția str. Albinei cu str. Libertății.
Este vorba despre numitul B.S., domiciliat în localitatea Ungheni, județul Mureș – care a aruncat în albia pârâului Budiul Mic din apropiere saltele, componente rezultate din dezmembrarea unor paturi și colțare etc.
La ora 13:50, același echipaj l-a surprins pe numitul B.R., domiciliat în Sâncraiu de Mureș, abandonând resturi de mobilier în aceeași locație, pe care l-a sancționat contravențional cu 30.000 lei.
Prin faptele lor, sus-numiții au încălcat prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Sinteza principalelor evenimente 07-13.09.2026În perioada 07-13.09.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au...
14/09/2026

Sinteza principalelor evenimente 07-13.09.2026

În perioada 07-13.09.2026, agenții Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au întocmit 317 procese verbale, aplicând sancțiuni în valoare totală de 66.070 lei și 79 avertismente.
În echipaje mixte constituite cu efective ale Poliției Municipiului Târgu Mureș, polițiștii locali au efectuat misiuni de patrulare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță în oraș.
Polițiștii locali au asigurat, în cursul săptămânii trecute, supravegherea și însoțirea elevilor pe cele 8 linii de transport în comun destinate lor, de care au beneficiat, în total, 804 copii.
Pe linie de cerșetorie, mai multe persoane, unele însoțite de minori, au fost îndepărtate din zona centrală a municipiului, din proximitatea bisericilor și a SEIP Mureș, precum și din intersecții cu valori ridicate de trafic.
Duminică – 13 sept., numitul F.V., domiciliat pe str. Valea Rece, a fost sancționat contravențional cu 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, pentru nesupravegherea unui copil minor care apela la mila publicului în proximitatea Bisericii „Sf.Ana” de pe B-dul Pandurilor.
Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind interzicerea consumului de alcool în locuri publice, luni – 07 sept, la ora 27:00, numitul P.E. a fost amendat cu 300 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost surprins în timp ce consuma băuturi alcoolice în parcul de pe str. Rodniciei.
Marți – 08 sept., în intervalul orar 13:48 – 15:40, numiții L.T., K.J.Cs. și S.K. au fost sancționați contravențional cu câte 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, fiind surprinși în timp ce consumau băuturi alcoolice în fața unei societăți comerciale de pe str. 22 Dec. 1989.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind fumatul în parcurilor de joacă sau agrement, miercuri – 09 sept., la ora 21:42, numiții G.T. și T.A.C. au fost amendați cu câte 100 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce au fost surprinși în timp ce fumau în parcul de joacă de pe str. Înfrățirii.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991R privind ordinea și liniștea publică, în noaptea de marți spre miercuri – 08/09 sept., la ora 02:10, numitul H.A.C. a fost sancționat contravențional cu 200 lei, de patrula mobilă de Proximitate, întrucât a deranjat liniștea locatarilor dintr-un imobil situat pe str. Jilavei.
În noaptea de vineri spre sâmbătă – 11/12 sept., la ora 03:35, numitul Cs.L. a fost amendat cu 1.000 lei, de patrula mobilă de Proximitate, deoarece a tulburat liniștea locuitorilor dintr-un imobil situat pe str. Secerei, prin muzică la intensitate ridicată.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind arderea deșeurilor, luni – 07 sept., la ora 12:30, numitul S.R., domiciliat pe str. Valea Rece, a fost amendat cu 500 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost depistat în timp ce ardea deșeuri vegetale pe str. Băneasa.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate, vineri – 11 sept., la ora 12:45, numiții C.F.P. și L.M. au fost amendați cu câte 500 lei, de patrula mobilă de Proximitate, deoarece au depozitat cartoane și alte deșeuri lângă o ghenă de gunoi de pe str. Ady Endre.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 185/2013 privind afișajul stradal, sâmbătă, 12 sept., la ora 19:00, numitul B.D.A., domiciliat în localitatea Ștefăneștii de Sus, județul Ilfov, a fost amendat cu 2.000 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost surprins în timp ce lipea afișe pe str. Gheorghe Marinescu.
Pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021 privind comerțul ambulant, sâmbătă – 12 sept., la ora 18:00, numita C.E., domiciliată în localitatea Izești, județul Prahova, a fost amendat cu 1.000 lei, de patrula mobilă de Proximitate, după ce a fost surprinsă în timp ce comercializa diverse produse la intrarea în cetatea medievală.
Pe linie de siguranța rutieră, au fost aplicate 89 sancțiuni contravenționale, din care 51 avertismente, în valoare de 22.940 lei, pentru parcări neregulamentare, blocarea căilor acces, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu handicap, depășire masă maxim admisă, lipsa autorizației de liberă trecere etc.
Totodată, au fost ridicate 28 autovehicule staționate neregulamentar.
De asemenea, polițiștii locali din cadrul acestui serviciu au acordat sprijin de specialitate echipajelor aparținând Poliției Municipiului Târgu Mureș și SMURD, cu prilejul unor evenimente rutiere care au avut loc pe raza orașului.
Pe linia disciplinei în construcții, afișajului stradal, protecției mediului și controlului comercial au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 17.700 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 302/2021, HCL 75/2023, OG 99/2000, Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 196/2018, din care una cu aplicarea măsurii complementare de suspendare a activității societății comerciale.
Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin WhatsApp la nr. 0723307126.

Address

Strada Gheorghe Doja Nr. 9
Targu-Mures
540015

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Poliția Locală Târgu Mureș posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Poliția Locală Târgu Mureș:

Shortcuts

Share

Category